Colegul meu de la secÈ›ia de Sociologie, NoriÈ™or Scamă, dezvoltase, în timp, un defect pe care unii ar fi fost tentaÈ›i, probabil, să-l considere „profesional“. Supunea pe oricine, oricînd È™i oricum, unui detaliat interogatoriu – destinat, pesemne, stabilirii inconturnabilului adevăr. Legătura cu profesia lui NoriÈ™or se justifica în mod evident: unde altundeva, dacă nu în sociologie, au cunoscut „chestionarele“ o mai mare răspîndire? Și totuÈ™i noi, cei care-l È™tiam pe profesorul Scamă de ani de zile, deÈ›ineam o informaÈ›ie crucială despre stilul său de viață, informaÈ›ie ce nu avea vreo legătură cu munca împricinatului È™i care părea totodată cauza reală a menÈ›ionatului comportament – cum să-i spun? – interogativ-analitic. Pe scurt, NoriÈ™or căpătase un oarecare snobism de cînd trăise o vreme în Anglia ca bursier la Universitatea londoneză, snobism extins rapid pe parcursul deceniului din urmă. Deprinsese obiceiuri aristocratice care evoluaseră extrem de complex. Standardele sale existenÈ›iale se mulaseră, treptat, pe cele ale gentleman-ului autentic britanic pe absolut toate planurile. Adică: îmbrăcăminte, gestică, mentalitate, atitudine, locuire (atît în spaÈ›iul privat, cît È™i în cel public), interacÈ›iune cu semenii etc. Să zicem că asta li se poate întîmpla multora È™i nu ar trebui să constituie, ultimativ, un lucru rău. Èšine de occidentalizarea noastră, de mult-rîvnita „integrare“ în civilizaÈ›ia aÈ™a-numită „post-industrială“. Copiii celor care, acum cîteva decenii, mergeau de Anul Nou cu ursul È™i cu capra prin sate beau astăzi, la Revelioane, cu eleganță, cocktail-uri sofisticate în cluburi pline de rafinament monden. Progres demn de laudă sinceră.
Problema universitarului venea din obsesia lui – È™i aici, vă rog să-mi permiteÈ›i o calchiere cam grosolană, însă în temă, legată aÈ™adar de contextul anglofil asumat de către NoriÈ™or – de „a genuiniza“ transferul de identitate britanică în universul mioritic. Cu alte cuvinte, Scamă intenÈ›iona să fie perfect autentic. Nu era un imitator, ci un trăitor. Nu putea să mimeze aristocraÈ›ia, ci să o experimenteze ad litteram. Realizînd că nu va reuÈ™i, de unul singur, această intrare efectivă în pielea unui individ dintr-o cultură diferită, în ciuda anilor petrecuÈ›i în interiorul ei, profesorul a decis să-È™i angajeze niÈ™te consileri, să zicem, „de imagine“ (iviÈ›i actualmente, în majoritatea zonelor de existență socială, precum ciupercile după ploaie!). Consilierii în cauză jucau un rol important, fundamental chiar, în orice acÈ›iune derulată de domnul Scamă, de la hainele alese pentru o anumită împrejurare pînă la mobilierul din apartament pentru care opta È™i anturajul unde hotăra să pătrundă. Într-un asemenea decor complicat, de evenimente È™i manifestări, s-a produs „declicul“! Oamenii de imagine foloseau, in corpore, acelaÈ™i tipar de operare: the Q & A system, cum obiÈ™nuiesc să spună tot anglofonii, oriunde s-ar afla ei. Întrebări È™i răspunsuri. NoriÈ™or era supus unor interogatorii obositoare, tulburătoare, chinuitoare. De exemplu, în momentul achiziÈ›ionării unui set de cămăși, consiliera sa pe probleme de îmbrăcăminte l-a analizat astfel: „Mai întîi, domnule profesor, trebuie să definim cîteva coordonate precise, indispensabile actului comercial, dar indestructibil conectate la cel ambiental: de ce, cine, unde, cum È™i, mai ales, cînd?“
La nedumeririle bietului universitar, domniÈ™oara a reacÈ›ionat foarte competent: „De ce vreau să-mi cumpăr cămăși? E vorba despre o nevoie psihologică ori faptul reprezintă o necesitate de exprimare personală în anumite circumstanÈ›e? Presupunînd că răspunsul este cel de-al doilea, trecem la nivelul următor. Cine sînt eu? Orice obiect vestimentar descrie o latură a personalității mele, prin culoare, formă È™i material! Apoi, unde mă situez eu ca individ? Mediile în care mă miÈ™c cer reprezentări diferite ale eului interior. Cum am de gînd să mă comport în contextele amintite? Între intenÈ›iile mele ocazionale È™i cămaÈ™ile îmbrăcate trebuie să existe coeziune. În fine, cînd voi purta cămășile? În ce anotimpuri, în ce intervale ale zilei È™.a.m.d.? Factorul temporal rămîne definitoriu!“ Scenariul – fix cu aceleaÈ™i întrebări sau cu variaÈ›ii mici ale lor – s-a repetat pe toate celelalte paliere ale vieÈ›ii lui NoriÈ™or. Omul a ajuns rapid compulsiv. Dacă, în prima fază, el te supunea unui interogatoriu cumva „È™tiinÈ›ific“ (în genul: „Spune-mi unde È™i cine eÈ™ti, ca să-È›i zic de ce, cum È™i, mai ales, cînd eÈ™ti“), ulterior a început să strige, pe stradă È™i prin amfiteatre (în faÈ›a studenÈ›ilor!), diverse măscări însoÈ›ite de pronume interogative. Nebunia s-a terminat în cabinetul psihiatrului, unde medicul a făcut, din start, o eroare fatală. I-a comunicat lui Scamă scurt: „Domnule profesor, să stabilim împreună unde, cum, de ce È™i, mai ales, cînd s-a declanÈ™at problemuÈ›a dumneavoastră!“ ConsecinÈ›ele au fost dramatice. Presa le-a consemnat cu epitete precum È™ocant, uluitor, devastator…
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.