După declarațiile amănunțite ale decanului de la Muzicologie, Toropișniț Baibuță, și ale vestitului profesor de Istoria flautului (de la aceeași prestigioasă facultate), Silpiu Băgăună, Comisia de Etică a Universității se afla într-un impas și mai mare ca la început. Treaba se dovedea complicată rău, dîndu-i migrene președintelui sobrului for, juristului Lezin Morbidabil. „E necesar să recapitulăm aici faptele!“, le zise el deodată colegilor judecători – aparent la fel de derutați –, mai mult pentru a rupe tăcerea încordată și nu pentru că s-ar fi așteptat să obțină astfel o soluție rapidă la imensa dilemă morală în care eșuaseră. „Așadar, la Muzicologie se ținea un consiliu profesoral de rutină, cu diverse documente administrative de avizat. Decanul Baibuță a spus, la un moment dat, cumva într-o doară: «Despre cum se vor programa examenele în sesiune să nu mă întrebați pe mine, vă rog, ci pe doamna prodecan, întrucît dumneaei se ocupă de asta!». O mențiune, să admitem cu toții, în esență benignă, fără conotații speciale de funcționalitate a facultății. Totuși, să observăm echidistant și acest aspect, domnul profesor Băgăună a sesizat niște nuanțe vulnerabile în precizarea decanului. O dorință discretă de a nu-și asuma problemele delicate. Ca să fim exacți, un fin transfer al dificultăților ce deteriorează, firesc, imaginea oricărui șef în timp, către subalternul imediat, acarul Păun, în cazul de față, doamna prodecan. De aceea profesorul Băgăună s-a simțit îndreptățit să comenteze în plen: «Domnule decan, fugiți de responsabilitate precum antilopa gnu de leopard!»“.

Lezin s-a oprit o secundă și și-a privit echipa pe sub ochelari. Nimeni nu avea nimic de obiectat. Detaliile episodului erau exacte, fiind confirmate întocmai de martorii întîmplării, indiferent de tabăra în care s-ar fi situat ei. „Of“, a continuat președintele comisiei, „și acum debutează bîlciul! Decanul Toropișniț Baibuță s-a simțit jignit, calomniat chiar, de comparația profesorului Silpiu Băgăună, făcînd plîngere la noi, cu solicitare de sancțiune pe linie administrativă pentru vinovat, adică pentru presupusul calomniator. Membrii Consiliului s-au împărțit în două. Unii declară că decanul are dreptate, fiind lezat, într-o manieră neacademică, de observația profesorului, ceilalți, dimpotrivă, susțin veridicitatea comentariului (fie el și puțin colorat) grefat într-adevăr pe o fugă de răspundere. Personal, stimați colegi, cred că noi nu avem de ce să judecăm fondul problemei, adică evitarea ori nu, de către decan, a responsabilității programării examenelor. Nu am ajunge la nici un rezultat. Pe de o parte, ca șef al facultății, este îndreptățit să delege sarcini înspre subalterni, pe de alta, da, tot el ar trebui să răspundă în eventualitatea în care subalternii comit greșeli sau generează tensiuni în comunitate. Ca atare, în acest punct au amîndoi dreptate, iar noi nu putem formula decît un verdict neutru. Durerea vine din evaluarea limbajului folosit în speța actuală. E, doamnelor și domnilor, ofensator ori ba? Iată întrebarea! Cu atît mai mult cu cît, în însăși esența comentariului domnului profesor Băgăună, există ceva controversat, stimulator de ambiguitate amplă, maximă!“

Morbidabil, acribic profesor de Drept, medită, din nou, pentru cîteva clipe și apoi reveni cu nesperat aplomb: „Controversa se naște din structura observației lui Băgăună. I-a zis lui Baibuță că fuge de responsabilitate precum antilopa gnu. Nu i-a spus băi, antilopo gnu sau, mă rog, băi, antilopule gnu, construcții care ar fi reușit să se califice oarecum pentru statutul de insulte, prin conținutul de suprapunere a animalului antilopă cu decanul Toropișniț. Așa, precum antilopa gnu are numai conținut de transfer simbolic-comparativ, strict în trăsătura fundamentală a fugii, dinspre decanul Toropișniț către animalul antilopă. Prin urmare, mintea mea juridică tinde să sesizeze lipsa de culpă în comentariul (accept, cețos!) al profesorului Băgăună.“ Morbidabil se înveseli subit. „Da“, adăugă el cu optimism, „am speranța că ne îndreptăm spre o soluție! Ar mai rămîne de clarificat dacă termenul în sine, de antilopă gnu, presupunînd că, fie și în cazul transferului simbolic, echivalează totuși niște trăsături ale decanului cu niște trăsături ale animalului, e jignitor. Mie nu mi se pare. Antilopă sună a ceva gingaș, mai curînd elogios. Ce, dacă eu v-aș striga acum antilopelor, v-ați supăra? Nu ar trebui.

Ar fi ca și cum aș diminutiva mental, cu simpatie, pentru voi. Ca și cum v-aș spune antilopuțele mele drăguțe. Nu poate apărea supărare aici… Verificați totuși pe Google! Cum arată antilopa asta gnu?“ „Aidoma unui bou cu barbă, domnule profesor!“, răspunse cineva din sală. Morbidabil se întunecă la față. Rosti sentențios: „Atunci n-avem ce face. Îi sancționăm pe amîndoi! Propunem Senatului tăierea salariului fiecăruia cu 10% vreme de trei luni. Unuia pentru că l-a numit bou pe celălalt, iar pe celălalt pentru că este.“

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.

Foto: wikimedia commons