La început de toamnă, oraşul ăsta pare mai viu şi mai frumos ca niciodată. E la fel de aglomerat şi de nebun ca întotdeauna, dar de acum şi pînă la anul, spre sfîrşit de mai, iese din ghearele turiştilor şi redevine locul celor care stau aici. Deşi nu e mic deloc, peste tot e strîmt, gîtuit între puzderia de bulevarde şi străduţe drepte, întretăiate în unghiuri perfecte, care fac intersecţiile identice şi-ţi năucesc, dintr-o lovitură, orice instinct de orientare. Cel puţin la început, spaţiul ăsta nu e de explorat cu harta în mînă. Oricît de pedant ai fi de felul tău, aici e bine să laşi la o parte obiceiurile de acasă şi să te îndrepţi în direcţiile în care te duc străzile, de-a lungul bulevardelor nesfîrşite care traversează oraşul, sau pe străduţele care urcă spre cetatea din vîrful dealului, după ce au ieşit direct din mare. La prima vedere, ţi se pare că totul e extrem de confuz, cumplit de aglomerat, zgomotos, nevrotic, nu prea curat şi, mai degrabă, neprimitor. Dar, după ce ai repurtat prima victorie măreaţă, găsind un loc de parcare, după ce ai băut primul pahar la o cîrciumioară de care te îndrăgosteşti pe loc, repulsia faţă de locul ăsta, care ţi se pare excesiv de turcit, se transformă într-o mare îmbrăţişare. Începi să adulmeci farmecul oraşului şi să întrezăreşti un pic din minunea care a supravieţuit aici, din bezna istoriei.


 Un oraş de magazine şi de cîrciumi. Galerii de ţoale, de încălţăminte, de bijuterii, prăvălii generoase sau minuscule, chioşcuri, spaţii neverosimile dedicate nasturilor, fitilelor de lampă, degetarelor, rochiilor de mireasă, jucăriilor folosite, seturilor de tacîmuri, milieurilor, perdelelor, ciucurilor, aşternuturilor, cratiţelor de toate dimensiunile, alături de restaurante, baruri, terase cu cîte trei mese sau, dimpotrivă, lungi cît o stradă. Dar nu e nimic din atmosfera bazarului turcesc. Aici nu găseşti vînzători înghesuiţi unul în altul, care-şi povestesc marfa în rime strigate din toţi bojogii. Poate doar în spectacolul zilnic de la piaţa de peşte. În rest, domnule, aici avem un cult al prăvăliei, şi negustori care vin din familii de negustori, provenite, la rîndul lor, din dinastii de negustori, începute binişor înainte ca Burebista să declanşeze, la noi, prima şi ultima prohibiţie. Negustoria ăstora nu are doar ştaif confecţionat istoric, ci respiră un aer suveran, al moştenitorilor unor părinţi care au inventat, cu nişte mii de ani în urmă, joaca asta cu mărfurile şi cu banii. Puzderia stelară de prăvălii şi magazine de toate soiurile e concurată doar de entuziasmul cîrciumăresc.

Se mănîncă extatic şi se bea voiniceşte. Dar treburile astea se fac cu mare răbdare, la mese de seară, care durează cu orele, aliniind feluri peste feluri de mîncare, de la gustările colorate şi vesele, pînă la cavaleria grea a marilor farfurii, pe care se lăţesc, odihnindu-se pe salate, sau dormind sub gratinuri de brînze şi sosuri de smîntînă cu muştar, cele mai rumenite şi înmiresmate bucăţele ale înotătoarelor de tot felul, rîmătoarelor, rumegătoarelor şi cotcodăcitoarelor. Aromele de piele crocantă, de peşte, pe care au picurat uleiurile din măsline şi zemurile tuturor lămîilor, se amestecă năucitor cu aburii încărcaţi de miresme ieşite din grătarele sau din cuptoarele încărcate cu cotlete de miel, coaste de purcel, pulpiţe de iepure şi spinări de ied. Aici îşi găsesc Raiul împătimiţii de cărnuri îmbătate cu rozmarin şi traversate de grăsimi mai fine ca dantela, dar tot aici e şi tărîmul salatelor, Nirvana celor ieşiţi din barbaria cărnii şi pătrunşi în lumea vegetală a mîncatului monahal. Şi unii, şi alţii, uniţi în cea mai ecumenică dintre bucătării, pot respira acelaşi aer, sublim de păcătos, al voluptăţii gătitului. Curg epopeic vinurile albe, cu nasuri de răşină de brad amestecată cu ierburi uscate, lîngă rosé-uri reci şi proaspete, cu adieri de flori de cîmp, care deschid porţile pentru vinurile roşii, cuminţi, de masă, fără veleităţi de vedete, însoţind, supuse, falanga invincibilă a mîncărurilor.

Pe străzile acestui oraş, plutesc, în toate direcţiile, femei aiuritor de frumoase. Profiluri tulburătoare, cu arcuiri de frescă egipteană, tenuri cu nuanţe infinite, de la alb la măsliniu, trupuri care păstrează liniile ireale din decoraţiunile vaselor antice, o grijă obsesivă pentru detaliile potrivirii hainelor, alături de o descătuşare a diversităţii feminine, pe care n-o găseşti tocmai uşor prin alte părţi. Un amestec bizar de model clasic, altoiuri cu imagerie de machiaj şi freze contemporane, scoborîte din serialele Amurgului vampirilor, umplu locurile astea cu un pericol real, de torticolis, la tot pasul.

Diferenţele de gusturi pălesc aici. Nu mai e o problemă cu ce-ţi place şi ce nu-ţi place, ci un spectacol fascinant, al unor modele vaste ale frumuseţii feminine, scăpate de obsesia imaginii perfecte, a clonei „fotoşopate“ sau a triumfurilor chirurgiei estetice. Dar adevărul e că aşa ceva trebuie văzut natur, la faţa locului. Ferească Sfîntu’, n-am fumat ierburi dătătoare de vis şi n-am băut ca peştele! Ştiu că în repertoriul nostru de meridionali, care se cred buricul lumii şi cei mai viteji şi mai drepţi dintre microbişti, „femeia grecească“ nu ocupă nici măcar un loc onorabil în clasament. Dar aici sălăşluieşte o rasă (cer scuze, spăşit, gardienilor corectitudinii politice!) de oameni plămădiţi dintr-un amestec rar. Aluatul ăsta dospit într-o foarte lungă istorie, uneori cumplit de fierbinte, a păstrat în miezul lui una dintre cele mai fascinante întîlniri de naţii ale acestui continent. Aici s-au adunat… Însă, dintr-odată, văzui că mijesc zorii sfîrşitului de spaţiu pentru colţul meu de pagină şi, sfios, tăcui, pînă săptămîna viitoare.

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.