Ce se întîmplă în Afganistan nu se poate să nu-i preocupe pe toți cei aflați de partea civilizației și care au o minimă grijă pentru ceea ce se întîmplă în lume. Se poate spune că Statele Unite sînt astăzi ce erau romanii odată: imperiul civilizator, ordonator, care trage lumea înainte, economic, tehnologic, legislativ. Tot așa, talibanii pot fi astăzi considerați drept echivalentul „barbarilor” care hărțuiau Imperiul Roman și erau din cînd în cînd puși la punct cu armata.

De-a lungul istoriei, și romanii s-au retras din unele provincii fiindcă nu mai aveau resurse pentru a-și menține trupele și administrația la mare distanță de Roma. Dacia s-a aflat printre aceste provincii abandonate, așa cum am învățat la istorie („retragerea aureliană din 271”). Anterior, și împăratul Hadrian s-a retras din estul Daciei și a ordonat distrugerea podului construit de Apollodor pentru a preveni folosirea lui de către invadatorii din afara imperiului. În fine, romanii au stat totuși într-o bună parte a Daciei peste un secol și jumătate și au lăsat în urmă un teritoriu „romanizat”. Și nu m-aș încumeta să forțez nota comparîndu-i pe daci cu talibanii din Afganistan. Dar atît Hadrian, cît și Aurelian, la peste un secol distanță unul de celălalt, au avut în vedere prin retragerile lor „scurtarea frontului” cu „barbarii”, limitarea unor granițe și consolidarea zonelor importante ale imperiului. Au fost doi împărați puternici. Spre deosebire de predecesorul său Traian, care ocupase Dacia și admira cuceririle lui Alexandru cel Mare, împăratul Hadrian a fost adeptul opririi extinderii Imperiului Roman, după cum povestește istoricul Barry Strauss. O asemenea limitare s-a dovedit a fi înțeleaptă.

Ei bine, pînă la un moment dat, s-ar fi putut întreține iluzia că Joe Biden (împăratul americanilor, cum ar veni) ar fi avut un plan similar în ceea ce privește Afganistanul, adică oprirea unei risipiri inutile a resurselor imperiului. Cînd aflăm însă ce-și închipuia președintele american cu numai o lună în urmă, cînd declara că lucrurile ar fi complet diferite de ceea ce s-a întîmplat la Saigon în 1975 – „Nu va exista nici o circumstanță în care veți vedea persoane luate de pe acoperișul ambasadei Statelor Unite din Afganistan, nu este deloc comparabil” și așa mai departe – și vedem cum a decurs în realitate retragerea „bideniană”, nu putem decît să fim convinși că nu a existat nici o pregătire realistă sau vreo strategie înțeleaptă. Eventualele intenții bune au fost îngropate într-o mare prostie.

Nu știm cum se vor purta în continuare talibanii. Nu știm cît vor semăna cu cei care au condus țara pînă în 2001. Nu știm dacă nu cumva vor începe să se bată și între ei. Nu știm dacă vor mai avea interesul de a ataca obiective americane. Dar, după cum au decurs evenimentele, e aproape sigur că nici americanii nu știu lucrurile astea și că se pot aștepta la ce e mai rău. Iar situația pune o serie de probleme serioase. Cea mai tulburătoare: dacă Afganistanul revine la aproape aceleași condiții din 2001, pentru ce s-au pierdut viețile atîtor soldați din toată lumea civilizată (circa 2.400 de americani, peste 450 de britanici, sute de combatanți din alte țări, printre care și 27 de români), plus 60.000 de luptători afgani? Apoi: putem considera că banii folosiți pentru securizarea și modernizarea acestei țări (peste un trilion de dolari cheltuiți numai de către Statele Unite, potrivit chiar lui Joe Biden) au fost de fapt aruncați în van? Ce foloase vor trage nenumărații și periculoșii inamici ai Americii și ai civilizației occidentale din această stupidă și ruinătoare retragere a apărătorilor lumii libere?

Ce se va întîmpla dacă teroriștii islamiști vor folosi din nou resursele și adăpostul unui întreg Afganistan condus de talibani pentru a ataca Occidentul? La ce se pot aștepta prietenii și aliații americanilor din toată lumea, văzînd cum populația afgană a fost amăgită cu ideile civilizației occidentale și apoi abandonată în necunoscut? Ce se va întîmpla cu femeile afgane care făcuseră sau își începuseră studiile și sperau la o viață mai normală? Cum vor putea democrații din Statele Unite să se mai erijeze în apărători ai drepturilor omului, în condițiile în care se vede că pentru reprezentantul lor suprem viețile afgane nu contează?

Dacă americanii ar fi fost înfrînți sau copleșiți de talibani, așa cum s-a întîmplat în Vietnam în 1975, retragerea ar fi avut o justificare. Dar Afganistanul, chiar dacă nu schimbat în esență, părea destul de bine ținut sub control. Pierderile de vieți omenești se răriseră considerabil. Și, cu siguranță, existau și soluții mult mai abile pentru o retragere. Se pare însă că actuala administrație de la Casa Albă, ca și cea precedentă, de altfel, nu pot fi suspectate de prea multă abilitate politică. Vacile slabe continuă să le mănînce pe cele grase. În condițiile date, o soluție posibilă ar fi putut fi cea exprimată de generalul american David Petraeus, fost comandant al forțelor internaționale din Afganistan, potrivit căruia Statele Unite și aliații săi ar trebui să-și recunoască greșeala și să inverseze pur și simplu decizia. Dacă nu de abilitate, ar fi măcar o dovadă de flexibilitate. Dar în lumea de azi, a te răzgîndi în politică, a recunoaște că ai greșit e ceva rar întîlnit, dacă nu chiar de neîntîlnit. Iar Joe Biden deja declară că nu-și regretă decizia.