L-am întîlnit, nu de mult, pe prietenul meu de la Fizică, profesorul Mișu Prăvălitu. Avea o satisfacție debordantă imprimată pe chip. „Dragul meu“, a strigat el cum m-a văzut, „ți-am citit articolul despre rectorul obsedat de grilele CNATDCU. Interesant, dar nici pe departe comparabil cu povestea șefului nostru de departament, Mătrăgun Șoricaru, la rîndul lui un obsedat feroce. Nu de grile de evalua-re, ci de FAZ-uri (pentru cei mai puțin familiarizați cu mediul academic precizez aici că FAZ-urile sînt fișele de activitate zilnică, unde universitarii își raportează orele didactice și/sau de cercetare efectuate, n.m.). Tipul ne-a ucis cu hîrtiile astea! Și măcar de-ar fi fost doar cele instituționale, pe care le completăm toți. Nu, băiatul dorea să știe totul și, ca atare, concepuse el niște fișe originale, pe care noi ne descriam viețile. Spunea că așa vom fi eficienți, ne vom ambiționa, vom intra în competiție cu noi înșine și, treptat, ne vom autodepăși. Departamentul va ajunge pe locul întîi în Universitate, iar domeniul nostru științific va străluci între primele la evaluările internaționale. Un FAZ devenise, prietene, un veritabil jurnal de front, ținut de un comandant militar încercat în multe bătălii. Pe lîngă orele de curs, de seminar și intervalele de cercetare, trebuia să dăm seamă de activitățile sportive de peste zi, interacțiunile cu alți oameni și contribuția personală la armonia familială. Mătrăgun oferise explicații pentru fiecare în parte într-o ședință dementă de departament, unde s-a lăsat cu urlete și invective imposibil de reprodus. Zbiera că fizicianul fără efort fizic e ca albina fără polen. De asemenea, ne asigura că ideile mari nu vin în starea de recluziune, ci în aceea de interacțiune cu ceilalți și că nici un cercetător adevărat nu poate performa fără armonie în spațiul domestic. Ne solicita imperios, prin urmare, prezentarea tuturor acestor momente zilnice, detaliat, în FAZ urile imaginate de el, FAZ-uri care se lungeau pe 24 de rubrici. 24 de ore, 24 de rubrici.“

Prăvălitu a respirat adînc și și-a reluat strania povestire: „Ne-am jurat, desigur, că nu-l vom mai vota pentru un al doilea mandat de director, dar, în ăștia patru ani aflați în derulare, nu prea aveam loc de întors. Decanul se spălase pe mîini, acordînd o confortabilă autonomie departamentelor, iar nebunul, stăpîn pe situație, amenința cu tăieri salariale dacă nu se completau noile fișe de activitate zilnică. Au existat uzurpatori chitiți să submineze demersul cu raportări bășcălioase, însă fără succes. O colegă a acordat spații ample intervalelor de satisfacere a necesităților fiziologice. Un asistent a descris amănunțit ieșirile la terase cu amicii, insistînd pe tipurile de eructație determinate de diversele mărci de bere existente pe piața românească. Coropișnic, proful de fizică teoretică, a raportat, cuminte, pentru intervalul 23-24, adormit prostesc, apoi, în toate rubricile orelor de peste noapte, 0-1, 1-2, 3-4 etc., a repetat, sadic, sintagma somnic pruncesc, pentru ca, în final, pentru ora 6-7, să adauge trezit porcesc. Cineva a scris undeva belit ochi ecran TV, iar colega mea de birou, Fluturela Zămușcă, a precizat – pentru zona de efort fizic – competiție sportivă specifică, inventată de Zămuști din tată-n fiu, intitulată «Mă muști». Toate ironiile, toate disidențele, toate aluziile răutăcioase s au dovedit, din păcate, frecții la un picior de lemn. Mătrăgun se declara fericit. Zicea pretutindeni că departamentul a intrat într-o nouă epocă, a eficienței socio-profesionale, și că oamenii lui îi vor depăși în curînd pe japonezi la hărnicie. Noi eram disperați… Pînă luna trecută, cînd Dumnezeu s-a îndurat și ne-a eliberat de sub tiranie. Profesorul Mătrăgun Șoricaru a intrat într-un impredictibil concediu medical, anunțat a fi lung și urmat, firesc, de demisia din funcția de director. Se pare că a suferit o cădere nervoasă. Precum rectorul tău cnatdcofil, zbanghiul nostru transferase, la un moment dat, FAZ-urile și către propria-i familie. Pentru rigoare existențială, ar fi argumentat el.“

Mișu s-a oprit o secundă, sa-vu-rîndu-și satisfacția. „Cu nevasta și copiii“, a continuat vesel, „i-a mai mers cum i-a mai mers, dar cînd i-a întocmit fișă de activitate zilnică motanului său Tonto, situația a degenerat. I-a făcut felinei program fix. Cu haleală, somn, joacă și dresaj. A consemnat activitățile în tabel. L-a forțat pe Tonto să se supună orarului. Ăsta, nimic. Își sfida stăpînul. Pentru a-l putea trage legal la răspundere, Mătrăgun a vrut să-l pună să semneze FAZ-ul. L-a înșfăcat deci pe motan, i-a înmuiat o labă în cerneală și i-a apropiat-o de hîrtia administrativă. Căuta spațiul de semnătură, unde se preciza – Tonto, motanul casei. Mîța s-a înfuriat cumplit, s-a zborșit la Mătrăgun și, din două mișcări, i-a făcut fața harcea-parcea cu ghearele. Ulterior, eliberată, s-a așezat maiestuos desupra FAZ-ului și i-a conferit funcționalitate de litieră.“ 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.

Foto: wikimedia commons