Ce înseamnă o prietenie de-o viață? Cum le socotești? Din copilăria mică pînă acum? Din școala generală? Din liceu, facultate? De la primul job?
Cred că știu însă – dar nu sînt foarte sigură – că în relațiile astea se schimbă cumva calitatea, pe măsură ce îmbătrînești. Nu în mai bine sau mai rău. Se schimbă țesătura relațiilor și modul în care ai grijă de ea. Rita a fost cea mai bună prietenă a mea în prima perioadă conștientă, din copilărie pînă la finele școlii generale. E perioada în care nu menții relația conștient. Dai și primești după o aritmetică sufletească a copiilor extrem de simplă și de naturală. Eram ca două surori, nedespărțite, cu scurte perioade de îmbufnare din cine știe ce motive uitate aproape imediat. Amîndouă pictam, amîndouă aveam jurnale pe care ni le citeam una alteia, în aceeași clasă, în aceeași bancă, pe aceeași stradă. Berceniul se întindea nesfîrșit și plin de locuri încă nescotocite sub roțile bicicletelor noastre.
Am plecat apoi la licee diferite și acolo a început să se destrame încetul cu încetul și copilăria noastră. Relația n-a murit brusc, nici nu avea cum, dar nodurile stîngace ale țesăturii dintre noi au început să se desfacă unul cîte unul, firele libere de bumbăcel moale au fluturat, au zburat puțin, s-au dus.
Dinamica relațiilor s-a schimbat în liceu. Nu exista neapărat cea mai bună prietenă, exista un grup de fete care se coalizau cînd și cînd două cîte două, apoi perechile se schimbau și tot așa. Ne făceam confidențe, mințeam una pentru cealaltă și schimbam haine între noi. Fix din acea perioadă am intrat într-o competiție care avea să ne însoțească pe fiecare, poate, pînă mai tîrziu. O sororitate a adolescentelor poate fi extrem de caldă și extrem de crudă. Toate laolaltă. N-avea nimeni timp, chef și nici minte să decanteze relațiile, să le priceapă, să aibă mai multă grijă de ele. Am alergat haotic, cu gurile deschise, cu pletele blonde, brune și roșcate plesnindu-ne cefele, pînă ne-am înfipt în zidul anilor de facultate.
Acolo ne-am iubit și ne-am chinuit unii pe alții. Ne-am șantajat emoțional cu pricepere – deja știam cum se face, arta era desăvîrșită. Am citit și am povestit, am analizat poveștile și întîmplările, ne-am certat pe idei, pe cărți, pe metafore, pe Ulise Gramofon. Am pierdut nopți, am dispărut de acasă, am băut, am iubit și apoi am mai analizat încă o dată. Pentru că atunci totul trebuia explicat, iar împărțirea firului în patru se făcea programatic. Am tocit împreună cursuri și am făcut spiritism înainte de examenul la cronicari. Atunci a apărut pe tabla improvizată de Ouija spiritul unui cronicar minor – total lipsit de talent, dar consemnat în istoria aia a literaturii – care ne-a zis că o să avem copii băieți și că n-o să luăm examenul. O prostie, l-am luat.
Legăturile construite atunci s-au rupt și ele, unele, dar altfel. Au agonizat niște ani, au durut chiar. Vezi bine, nodurile țesăturii de acum fuseseră bine strînse, unele au trebuit tăiate, s-a lăsat cu daună și veștejeală sufletească.
Așa cum unele prietenii construite atunci au murit greu și urît, altele au reușit să supraviețuiască pînă acum și au continuat să respire lîngă amicițiile noi. Lucrurile s-au schimbat. Dai și primești conștient, lași de la tine, protejezi, oblojești, dar pretinzi cu maturitate același tratament din partea celuilalt. Parcă nu mai ești dispus să faci atîtea concesii, începi să închizi fortăreața încetul cu încetul. Astupi cu ultima piatră camera în care te-ai zidit cu cine a mai rămas prin preajma ta.
Sînteți ditamai oamenii. Vă știți prea bine și vă acceptați așa cum sînteți. Țesătura dintre voi e deja vitală. Nodurile sînt puternice, aliniate corect, plasa e trainică și elastică, poate face diferența dintre viață și moarte. Nu mai aștepți pe nimeni în coconul ăsta al tău, nici alții nu se îngrămădesc să intre. O prietenie cîștigată la maturitate însă e un miracol. Se întîmplă calm, fără iluzii și cu o deplină disponibilitate de a da și de a primi fără explicații. Aia trebuie păstrată.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
