Cel mai recent număr al revistei Natura României este dedicat integral călătoriei speologului Ică Giurgiu (membru al Clubului de Speologie „Emil Racoviţă“ din Bucureşti) şi a prietenilor săi (fotografii Andrei Samoil şi Radu Piţigoi) la Peştera cu sarcofage de la Olteni din Dobrogea de Sud. Speologii – dar şi autorii reportajului deopotrivă – povestesc că prezenţa lor în această zonă a ţării a avut ca scop continuarea unor cercetări începute de unul dintre colegii lor de club în mai 1993, în satul Cerchezu, pentru a găsi o grotă denumită şi Peştera de la Cişmea. Intrarea în acest loc, se spune, fusese astupată pentru ca peştera să nu mai fie folosită „pe post de sală de mese“ de animalele care dădeau iama prin păsările de curte ale oamenilor. Ică Giurgiu a ajuns la Cerchezu în martie 2004. În timp ce lucra la deblocarea peşterii, printre nenumăratele „exagerări“ povestite de localnici (cum ar fi, de exemplu, faptul că era atît de lungă încît, prin ea, se putea ajunge pînă în Bulgaria sau că în trecut intrarea era atît de înaltă încît acolo putea întoarce un car cu boi), două informaţii i-au atras în mod special atenţia autorului. „Povesteau, cu reţinerea oamenilor care nu fabulează, de o peşteră aflată nu foarte departe, în perimetrul localităţii Olteni, la Canaraua Curvii, unde «hoţii ascundeau fetele furate», peşteră care are scobituri ca nişte băi. Asocierea celor două informaţii (peş-teră nouă şi «băi») m-au făcut să-i rog să ne ducă pînă acolo, ceea ce au acceptat şi eu nu am regretat schimbarea de plan.“ Canaraua Curvii – explică speologul – este numele dat de localnici peretelui în care se afla peştera; obligaţi, probabil, să modifice acest nume, arheologii au început să folosească denumirea de Canaraua Fetei, care ar putea să creeze unele confuzii, dat fiind că acesta este şi numele unei rezervaţii la vest de Olteni.

După cum avea să descopere Ică Giurgiu mai tîrziu, băile despre care sătenii îi povestiseră fără să îi poată da însă prea multe detalii s-au dovedit a fi nişte sarcofage foarte bine conservate, dar fără capace şi fără conţinut. Costel Chiriac, care a publicat în urmă cu cîţiva ani o notă despre complexul de la Dumbrăveni în revista Pontica, a lansat ideea că la baza peşterii a existat şi o biserică care pe jumătate folosea spaţiul natural săpat de ape în stîncă, pe jumătate era ridicată din lemn (construcţie care nu s-a păstrat); cele trei sarcofage ale peşterii se pare că ar fi fost săpate deasupra acestei biserici.

Locul în sine şi nu doar informaţia istorică pe care o oferă („singurele sarcofage din România găsite într-un spaţiu subteran natural“) are o atracţie specială prin piesele de piatră de diverse mărimi şi forme care împrejmuiesc zona. Cu toate acestea însă – povesteşte Ică Giurgiu – sătenii şi autorităţile locale sînt prea puţin interesate de faptul că grota în sine, dar şi împrejurimile ar putea fi valorificate economic, fapt care ar fi în interesul comunităţii locale. „Ce se descoperă prin peşteri este obiect de joacă (schelete, alte piese...), ce se poate transporta dintre şlefuirile din piatră rămîne rătăcit sau ignorat [...] Peştera cu sarcofage de la Olteni este unicat în România, un impresionant monument aflat într-un judeţ pe care cu greu reuşim să-l cunoaştem şi să-l pricepem, nicicum să-l valorificăm la cît ne spun peisajele locurilor şi urmele lăsate de vechile locuiri. Membrii clubului nostru – descoperitori, printre altele, ai singurei peşteri cu urme de utilizare din perioada dacică, din apropierea cetăţii capitală a lui Decebal, dar şi a picturilor din peştera Cuciulat din judeţul Sălaj – regretă că nu vrem să promovăm şi să respectăm mesajele rămase peste timp.“ (R. T.)