Așa am crescut mulți dintre noi. Cu felul ăsta de „înțelepciune”, din moși-strămoși. Copilul trebuie pocnit cînd face nazuri și tîmpenii, c-așa ajunge „om serios”, pe care „te poți baza”. Strategiile de educație, de obținere în cele mai bune condiții a portofoliului celor „șapte ani de-acasă” sînt simple. Și dau rezultate „minunate”. Uitați-vă la noi, ce societate consolidată, altruistă și incluzivă avem. Toate „realizările” astea s-au obținut foarte ușor. Niște palme peste ochi, niște curele „la fund” (deseori, o biciuire în toată regula), tras de păr, cu tăvălirea aferentă prin toată casa, punerea în poziții umilitoare (în genunchi, de exemplu, c-așa înveți să fii „cuminte” și „cuviincios”), și cîte și mai cîte. Important e să-l altoiești pe netrebnicul mic, cîtă vreme încă poate fi dresat cum trebuie. Vorbitul urît, înjurăturile crunte și blestemele nici nu se mai pun. Că „verba volant”. O scatoalcă sănătoasă după ceafă, să-l dai de-a dura pe împricinat, niște bătăi zdravene, în care-ți mai descarci și problemele de peste zi, astea rămîn „ca litera de evanghelie” în mintea copilului. Așa au crescut mulți. Iar acum se simt bine să aibă putere asupra unei ființe extrem de vulnerabile. Pentru că așa știu ei s-o „pregătească pentru viață”.

Deși nu mai e deloc un secret că sîntem un paradis al pumnului în gură și al umilirii, zilele trecute ne-am inflamat la nivel național că un primar de prin județul Bistrița-Năsăud și-a umilit crunt fiica. În plus, a mai și filmat scena de „parenting” strămoșesc. La început, știrea a circulat destul de timid. Dom’ primar e penelist. Nasol. Ar fi trebuit să fie pesedist, că dădea mai bine. E din Ardeal. Și mai nasol. Ar fi trebuit să fie din Moldova. Dacă se poate, de pe la Vaslui. Așa ar fi fost ideal pentru gustul nostru de a comenta realitatea culturală din patrie. Pînă la urmă, ce să faci?! Foamea de macabru a învins. Știrea s-a rostogolit, așa cum ne rostogolim odraslele, cînd le dăm pilde de înțelepciune cu pumnul. Și ce ne place nouă cel mai mult și mai mult să spunem în știre? Că ființa umilită era dezbrăcată. Dacă tot a expus-o tac-su, de ce să n-o mai supraexpunem și noi? Că facem „laicuri” cu treaba asta. Barbaria nu funcționează în toată splendoarea doar în cazul facerii de rele. Ci și în modalitățile de rezolvare. Adică iese hărmălaie la știri, cînd se află de cîte o nenorocire de-asta, scriem articole, urlăm ca din gură de șarpe, după care mergem acasă și ne vedem de treburi. Considerăm că, dac-am făcut scandal, treaba s-a rezolvat.

O cercetare a Organizației Salvați Copiii arată că „în România trăiesc aproximativ 3,68 milioane de copii, din care 1,3 milioane sînt în risc de sărăcie și excluziune socială, iar viețile a 700.000 de copii sînt afectate de deprivare materială severă (cea mai ridicată rată din UE), context nedorit care favorizează creșterea mortalității infantile, abandonul școlar și lipsa protecției sociale împotriva neglijării, a abuzurilor fizice ori sexuale”. Deci stăm bine: „Analizând datele statistice oferite de Ministerul Public, observăm că numărul total al minorilor victime ale infracțiunilor contra persoanei a crescut cu aproximativ 62% între 2010 și 2015, de la 783 de copii în 2010 la 1.269 in 2015. În ceea ce privește infracțiunile contra vieții sexuale (viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuală, corupție sexuală, incest), între 2010 și 2015 observăm o creștere cu aproximativ 24% a numărului de victime minore, de la 411 la 511. Trebuie menționat că datele de mai sus reprezintă dimensiunea identificată a fenomenului, nu incidența acestuia (studii recente privind incidența abuzului sexual asupra minorului nefiind disponibile). Un studiu din 2017 al Organizației World Vision România arată că „77% din respondenţi sînt de acord cu proverbul «Copilul este oglinda părintelui». Violenţa este o tradiţie de familie şi nu este văzută ca ceva negativ, după cum afirmă unii dintre respondenţi: Şi pe noi (pe mine şi pe fraţii mei) ne-au bătut şi uite ce oameni au scos din noi”. Tot de aici aflăm că „86% din cazurile raportate de abuz fizic asupra copiilor au avut loc în familie, conform Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului”. Iar studiul din 2016 al Organizației Salvați Copiii mai zice așa: „Deși interzise prin lege, abuzul și neglijarea continuă să fie fenomene prezente în viața copiilor din România. Astfel, un procent de 63% din copii spun că au fost bătuți acasă de către părinți, în timp ce 20% din părinți consideră încă pedepsele fizice drept un mijloc de educație a copiilor. Aceste date sînt cu atât mai îngrijorătoare cu cît procentul de părinți care recunosc că își supun copiii unor forme de abuz fizic ușor (38%) a rămas constant între 2001 și 2012, în ciuda interzicerii formale a oricăror pedepse corporale asupra copiilor“.

E greu să obții date clare de la instituții ale statului. În viața de zi cu zi, oamenii au învățat să răspundă la sondaje ca să iasă bine. Pe de altă parte, aproape jumătate din cei care abuzează copiii scapă basma curată. Noi îl linșăm mediatic pe primarul de la Sîngeorz, mai zicem și-n titluri bombastice, de mii de ori, că biata fată era dezbrăcată și supusă umilințelor, ca să fie umilită bine și-n presă, nu doar acasă, și credem că lucrurile așa se rezolvă. Totuși, autoritățile care trebuie să se autosesizeze se mișcă un pic, ajutate și de elanul campaniei electorale. Dar asta e boală veche și grea. Se rezolvă doar sistematic, prin legi clare, instituții responsabile și prin enorm de multă educație. Iar dacă pe-aici mai e de salvat cîte ceva, asta doar ei o mai pot face. Copiii ăștia pe care-i batem și-i umilim, ca să le „prindă bine”, pentru vremea cînd vor fi mari.

Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.