Pansamentul alb

Publicat în Dilema Veche nr. 426 din 12-18 aprilie 2012
Marea de altădată jpeg

Era o dimineaţă răcoroasă de primăvară în care pacienţii operaţi cu o zi înainte se prezentau la control. Domni şi doamne în vîrstă care veneau în cupluri ori însoţiţi de fii sau fiice. Cu toţii suferiseră aceeaşi operaţie, cu toţii aveau aceleaşi emoţii, cu toţii aveau umbrele, pentru că, primăvara, nu-i aşa, oricînd poate începe ploaia. Cu toţii povesteau cum dormiseră după operaţie: unii ca nişte prunci, alţii cu vise, unii cu multă grijă să nu se întoarcă pe partea interzisă, cîţiva cu niscai dureri. Şi, bineînţeles, cu toţii purtau pansamentul alb la unul dintre ochi, ca un fel de semn distinctiv al apartenenţei la acelaşi club de suferinţă: operaţia de cataractă (se pare că, după o vîrstă, aproape nimeni nu scapă de această boală, care astăzi a ajuns totuşi să fie operată ca pe bandă rulantă).

Asistentele roboteau în jurul recepţiei. Maestrul de ceremonii din ziua precedentă, cel care făcuse cu umor oficiile dinainte şi de după operaţie, nu mai era prezent să liniştească temerile care pluteau în aer. Sala de aşteptare era deja plină, toate scaunele ocupate de cei operaţi iar însoţitorii stăteau mai mult în picioare, dînd oarece semne de nerăbdare. Cu o zi înainte, doctorul operase de dimineaţă pînă seara, cîte un sfert de oră pentru fiecare pacient.

Acum, aceştia intrau pe rînd în două cabinete. De primul se apropiau temători, cu mers nesigur, cel mai adesea sprijiniţi. Ieşeau de acolo fără pansament şi într-o cu totul altă dispoziţie, încîntaţi ca nişte copii care au primit o jucărie nouă. Îşi roteau privirea de jur-împrejur, invadaţi de bucuria că pot admira lumea cu ambii ochi şi că vederea celui operat, care stătuse 24 de ore sub pansament, era de-o claritate neobişnuită. 
Cei mai mulţi voiau să plece imediat, dar erau atenţionaţi că mai trebuie să intre şi în cel de-al doilea cabinet, la doamna doctor. Acolo li se recomandau o mulţime de picături şi li se dădeau sfaturi pentru următoarele zile.

Sala continua să fie plină, şi de afară tot apăreau oameni cu pansamente. Zgomotul portierelor de maşini care se tot închideau în parcare era urmat de clicul făcut de uşile de termopan ale clinicii. Veneau şi tot veneau: o cucoană care se ajuta la mers de un cadru de metal, un domn înalt şi slab cu un balonzaid cenuşiu, însoţit de consoarta căruntă şi mereu zîmbitoare, un alt domn corpolent, într-un pulover negru şi cu o mină foarte serioasă, o femeie cu basma însoţită de fiul cu BMW, o doamnă blondă cu tenul spălăcit ce nu-şi arăta vîrsta, un fel de Fred Astaire la bătrîneţe, foarte suplu şi mititel în costum de haine gri deschis şi cu o cravată de un violet flamboaiant... Fiecare era o figură distinsă şi specială. Privindu-i pe rînd, gîndul te ducea la o civilizaţie cu vîrstnici înstăriţi şi de care societatea are grijă. În ansamblu însă, pe măsură ce uşile de afară se tot deschideau şi închideau începeam să mă tem că aveam de-a face cu un fel de invazie a oamenilor în vîrstă cu un ochi operat. Tot mai mulţi fiind, au început a se înghesui în faţa uşilor celor două cabinete. Cei de pe scaune priveau îngrijoraţi îmbulzeala şi se ridicau pe rînd, îndreptîndu-se şi ei într-acolo, mînaţi de mai vechi reflexe. Mai tînăra însoţitoare a unui pacient a prins a se răsti la asistente: „Sînt oameni în vîrstă şi operaţi. De ce vă purtaţi aşa cu ei? Îi ţineţi în picioare?“. O doctoriţă a scos capul din cabinet încercînd să-i liniştească: „Fiecare a fost programat la o altă oră, nu înţeleg cum de-aţi venit toţi acum. Vă rog să staţi pe scaune, să aşteptaţi în linişte. Să ştiţi că nimeni dintre noi nu stă aici degeaba“. „La cît am plătit operaţia asta, aveam dreptul la servicii mai civilizate.“ „Vă rog, toţi cei cu operaţii să staţi jos. Cu bunăvoinţă din partea celorlalţi se găseşte loc pentru fiecare.“ „Păi, dacă stăm jos se bagă alţii în faţă. Chemaţi-ne în ordinea în care am fost operaţi.“ „Dar dumneavoastră n-aţi venit în această ordine, vă chem în ordinea în care v-au fost scoase pansamentele.“ „Dar acolo nu-i nici o ordine.“

Cutia replicilor binecunoscute de decenii fusese deschisă şi nimic nu le mai putea opri. Civilizaţia pălea. Dar mai îngrijorător era că în acea zi înmiresmată de primăvară, cu pomi înfloriţi şi ciripit de păsărele, în timp ce soarele dezmorţea tot mai mult atmosfera, parcarea din faţa clinicii se umplea necontenit de automobile din care, sprijiniţi de însoţitorii lor, răsăreau fără număr venerabili domni şi distinse doamne cu cîte un ochi pansat. 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Amenda primită de o pensionară din Brașov pentru că a plantat flori în grădina blocului. „Este anormal ce se întâmplă”
Poliţia Locală Braşov a dovedit exces de zel în cazul unei femei de 76 de ani care a plantat câteva flori în zona verde a blocului în care locuia, potrivit bzb.ro.
image
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii elvețiene fascinează lumea FOTO
Giganții de pe piața încălțărilor de alergare au înregistrat un eșec rar după un maraton major. La Boston, primele trei locuri din clasamentul feminin au fost ocupate de atlete care au purat alte mărci.
image
Joaca de-a vremea. Posibila cauză a inundațiilor catastrofale din Dubai, ploaia artificială VIDEO
Despre „însămânțarea norilor” se vorbește de mult timp, iar tehnica este folosită în multe țări care au probleme mari din cauza secetei. Sunt voci care spun că vremea ciudată din Dubai este legată de ploaia artificială creată acolo pentru a mai îmblânzi vremea.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.