Vine și ziua cînd descoperi un teanc de ochi de marmură. Unul singur (azi în muzeul din Pireu) mai e întreg și are jumătate de metru lungime, dar e clar că sînt acolo mulți ochi migdalați, incizați pe lespezi subțiri de marmură de Paros, cu pupila găurită. Mult mai greu vine însă ziua cînd înțelegi ce sînt aceste obiecte. Datate în secolele V-III î.Hr., ele au fost găsite la sfîrșitul secolului al XIX-lea în șantierul naval de la Zea, portul militar al Atenei antice.

E sigur că nu sînt ochi de statui, fiindcă sînt enormi și plați și fiindcă ochii care se inserau în orbitele unei statui de bronz erau nu de marmură, ci din cristal de stîncă, pastă de sticlă, chihlimbar și alte materiale aproape la fel de frumoase ca numele lor. În orice caz, ei sînt foarte naturalist sculptați – cu o excepție esențială: toate cele 11 fragmente de ochi de la Zea au irisul alcătuit din mai multe inele, trei sau chiar cinci, pictate inițial cu albastru, galben, roșu sau lăsate, abil, albe ca marmura. Deoarece un ochi este cu atît mai frumos cu cît are mai multe culori.

Interpretările propuse pleacă, rezonabil, de la faptul binecunoscut că navele grecești, așa cum le vedem în arta veche încă din epoca bronzului, au pe provă ochi pictați. În arta geometrică, acești ochi apar ca steluțe cu un număr variabil de vîrfuri, înscrise în cercuri și pătrate, și nu cred că e doar o joacă a artistului. Uneori ochii sînt sus pe provă, alteori jos lîngă rostru, făcîndu-l să semene și mai bine cu un cap de mistreț, alteori în ambele poziții. (Rostrul era un pinten de metal, atașat la vîrful triremei; el lovea nava inamică și o scufunda, o interacțiune pe cît de greoaie, pe atît de serioasă, ca sexul între țestoase.) Inspirația originală pentru ochii vaselor e egipteană sau mai degrabă feniciană, dar e clar că grecii își iubeau vasele ca pe niște ființe (sau, cum am zice azi noi, mult mai avansați, ca pe niște mașini). E atestată, de altfel, convingerea că nava are și o individualitate supranaturală, evitînd pericolele și găsindu-și singură drumul.

Să fi decorat oare ochii de marmură niște mici care dionisiace, acele corăbii de război pe roți, din festivalurile religioase ateniene (Anthesteria)? Din păcate, avem foarte puține reprezentări pe obiecte antice ale unor asemenea care, și una singură arată și ochiul triremei cu roți. Să fi decorat ei oare modele din lemn ale unor corăbii aduse ca ofrande zeilor? Zeilor li se ofereau într-adevăr adesea părți de corăbii, și anume cele mai caracteristice: o timonă, o ancoră, un rostru. În plus, multe corăbii prestigioase erau dedicate zeilor și expuse publicului, aproape ca un fel de monumente istorice. Asta s-a întîmplat cu vasul expediției argonauților, cu cel pe care se întorsese Tezeu de la Minotaur, iar la Roma cu corabia lui Enea; erau muzealizate, ca să zic așa, și corăbii ceva mai reale, care luptaseră în mari bătălii navale, de la Salamis la Actium. Arheologii au descoperit, în Delos și Samothrace, clădiri în care erau expuse trireme, așezate pe blocuri de piatră modelate în funcție de forma carenei lor. Toate aceste vase aveau, la provă, ochi larg deschiși.

Iar acești ochi nu erau doar pictați. Lucrul a devenit clar abia acum douăzeci de ani, cînd s-au făcut săpături subacvatice în epava unui vas scufundat puțin după mijlocul secolului V î.Hr. lîngă coasta egeeană a Turciei de azi, în fața insulei Chios. Micul vas comercial naufragiat la Tektaș Burnu ducea vreo 200 de amfore cu vin, iar de-o parte și de alta a corpului lui înnisipat s-au găsit doi ochi de marmură – două discuri cît palma, azi la muzeul din Bodrum. În ambele se aflau încă piroane care treceau prin pupilă și fixau ochiul de provă. Ochii navelor grecești – ophthalmoi menționați și în unele inscripții din șantierele navale atice – erau așadar sculptați din marmură. Cum orice chestie prinsă doar în centru o să se răsucească pînă la urmă în cea mai inestetică poziție, presupun că ochii erau cumva intarsiați într-un locaș scobit în lemnărie (mai ales ochii în formă de delfin de la Zea). Piroanele găsite pe vasele grecești nu sînt niciodată de plumb, dar probabil că cele folosite pentru prinderea ochilor se făceau din plumb pentru că rezistau mai bine la coroziune și pentru că riscau mai puțin să spargă ochiul de marmură atunci cînd erau bătute.

Ambii ochi de la Bodrum au la rîndul lor irisul din patru inele, dintre care două roșii. Cum să nu te roadă că nu înțelegi de ce? Cineva a oferit o explicație extrem de ingenioasă, dar parțială. Ochii aceștia fereau poate nava de deochi. Nu am avut acces la un specialist în deochi înainte să predau la redacție acest text, dar probabil că invidia are un rol important aici. În antichitate, invidia trecea drept un fel de boală transmisă prin privire. Or, invidioșii aveau, spun Cicero, Ovidiu și Pliniu cel Bătrîn, pupile duble. Pe un basorelief roman, deasupra unei nave din portul Ostia e un ochi enorm cu pupila dublă, ceea ce îl face să pară că are segmentarea exagerată a irisului de pe ochii de marmură discutați mai sus. Pe vasele antice – și arheologia confirmă asta – se găseau multe obiecte cu rol apotropaic, indiferent că reprezentau capul Meduzei, un falus sau coarne de animale umplute cu plumb. Ochiul, prins afectuos cu un piron, proteja și el corabia de ochii participanților la trafic.