În metroul parizian, zilele trecute, un cetăţean în vîrstă, de culoare (menţiune trebuincioasă doar pentru culoarea locală), descria, pentru cine voia să le audă, experienţele sale în campaniile de vot franceze:

„azi e ziua mea, am 75 de ani: eu în viaţa mea nu am votat, dar de fiecare dată am stat la rînd; nu am votat nici pentru De Gaulle, nici pentru Mitterrand, nici pentru Royala (sic!). Îmi plăcea de ea, că era de stînga, aşa că am stat la rînd, dar nu am votat, am altele mai importante de făcut!“.

Cetăţeanul de care vorbesc nu preciza dacă a făcut coadă la vot în costum de baie. Dacă ar fi trăit în România, nu ar mai fi avut nevoie să îşi exprime opiniile în autobuz, putea rămîne acasă; ideile sale aveau şanse să ajungă oricum la cine trebuie prin ascultarea conversaţiile telefonice. În copilărie, numeam fenomenul acesta „postolache“: dacă rudele aveau o conversaţie cu tente politice, puneau o pernă pe telefon, pentru că „cine ştie dacă nea Nicu n-a pus un «postolache» în receptor“.

Mă întreb cum s-ar fi simţit cetăţeanul extrovertit dacă, în momentul în care făcea cale întoarsă în faţa cabinei, opţinunea sa ar fi fost înregistrată automat în favoarea uniunii mişcărilor populiste (sau al capitanului Ubu), iar impozitul său, utilizat pentru cumpărarea de noi „postolache“.

În contrast cu simpaticul declamant, nu am avut nici măcar unde să stau la rînd, deoarece eram în Normandia. Alţii, ca şi mine, „au avut altceva mai important de făcut“ şi nu au ajuns la consulate. Cîţiva prieteni români din mediul academic au încercat să arate pe site-urile de socializare că totuşi ne pasă şi că opiniile de aici nu au întotdeauna culoarea care li se atribuie în general. Sper ca Dilema veche să poată reflecta acest policromatism.

Dacă facem economii la alte tehnologii avansate, poate că se va putea implementa ceva mai simplu: votul prin Internet.

cu drag, via www,

Paul VASOS  

Paul Vasos este profesor la Universitatea Paris Descartes.