Cam așa sună micul pachet de concluzii de la capătul multor discuții de azi. Nu e deloc obligatoriu ca aceste cuvinte să își ia zborul de pe buzele cuiva. Deseori, ele se organizează în mințile unora dintre noi sub forma unor ștampile, pe care le aplicăm – uneori ca pe un pumn imaginar – pe figura interlocutorului. Răbdarea de a sta de vorbă cu cineva care nu e de acord cu tine se poate solda, în anumite cazuri, cu crampe la stomac și cu umflări de vene. Pentru că ambiția și pasiunea cu care susținem un punct de vedere, un sentiment, o convingere tind să ia locul subiectului aflat în discuție. Nu mai contează esența temei pe care o dezbatem, ci nevoia de a avea dreptate, de a obține o victorie rapidă, o convertire instantanee a partenerului de dialog.

La noi, lista subiectelor fierbinți e lungă. De la Basarabia la Donald Trump și alegerile din Statele Unite, pînă la refugiații din Siria și Afganistan, de la definiția familiei pînă la Catedrala Mîntuirii Neamului, și de la Vladimir Putin pînă la Florin Salam. Întotdeauna uităm că militantismul multora dintre noi e la fel de justificat ca ceea ce identificăm la alții sub numele de conservatorism. Asta ca să folosim o formulă cît se poate de îmbrăcată în hainele diplomației. Pentru că cel mai des unii cred despre alții că sînt iremediabil mancurtizați, bătuți în cap, rămași în brațele unei gîndiri „medievale“, în timp ce aceștia din urmă cred despre ceilalți că sînt tembelizați de ideile la modă, stricați și pervertiți de niște tipi defecți care au o agendă de îndrăcire a lumii. Și unii, și alții cred despre ceilalți că sînt victimele unor cețuri pe creier.

Sînt lucruri care nu se petrec doar pe la noi, ci bîntuie lumea întreagă. E drept, în fiecare spațiu geografic în care se poartă discuțiile astea există în mod inevitabil și o puternică doză de culoare locală. Peste tot însă, această stare de tensiune se petrece pe fondul unei isterii a consumerismului, sub care cei mai mulți citesc – fiecare în felul lui, mai mult sau mai puțin conștient – un soi de iminență a dării în clocot. O ghiftuire complexă ne apasă pe toți. Cei care au ce să mănînce pun senzația de balonare și sastisire pe seama „lumii aflate în pragul prăbușirii“ din cauza „fomiștilor“ porniți să dea năvală, a „leneșilor care trăiesc din ajutoare sociale“ și a „stricaților care vor drepturi“. Cei care nu au ce să mănînce se îmbuibă cu teorii ale conspirației, cu resentiment venit din foamea fizică și cu speranța că obezii vor exploda ca niște baloane umplute cu aer rău mirositor. Cei care au crescut știind una și bună, că lucrurile sînt doar într-un singur fel, au senzația că planeta se va prăbuși din cauza cretinilor care respiră corectitudine politică și nu sînt conștienți de cît de mult rău și dezechilibru aduc în lume. Iar cei care intuiesc faptul că nu trăiesc într-o lume liberă, pînă cînd toți ocupanții acesteia nu vor fi liberi, cred că ne ducem de rîpă din cauza împietriților în convingeri venite din bezna timpului, a celor care tolerează abuzuri inacceptabile, deghizate sub masca „legilor firii“.

Într-un asemenea peisaj, militantismul de orice fel devine o formă de isterie. Unii dintre adepții societății incluzive uită că misiunea lor este să-i convingă pe ceilalți de faptul că e loc sub soare pentru toată lumea și că noțiunea de drepturi ale omului nu e doar un text de fluturat prin discursuri, ci înseamnă și drepturi ale celor care nu seamănă cu majoritatea. În loc de toate astea, se construiește un zid din cărămizi de dispreț, legate cu cimentul ironiei mușcătoare. Iar unii dintre adepții societății tradiționale uită că vorbesc tot timpul despre valori și că trebuie să-i convingă pe ceilalți de natura profundă a acestora. În loc de așa ceva, se organizează oști ale adevărului care trebuie să apere lumea de devianți. Unii dintre cei care apără demnitatea și drepturile persoanelor cu altă opțiune sexuală decît cea a majorității cred despre un ortodox, bunăoară, că e un înapoiat iremediabil. La fel de bine cum unii dintre cei care apără societatea tradițională cred că o persoană gay e apogeul ideii de stricăciune.

Gruparea pe tabere transformă întreaga societate, oriunde va fi fiind ea, într-un spațiu al războiului de tranșee. Un război care uită de faptul că însăși noțiunea de ființă umană e într-un imens pericol. Într un fel, există un terorism al ideilor, o varietate stupefiantă de centuri explozive legate în jurul gîndurilor, care fac mai multe victime decît explozivii reali ai atentatorilor sinucigași. Pe măsură ce, în lume, „schimbarea de paradigmă“ devine, de fapt, un război al tuturor împotriva tuturor, pare că nu mai interesează pe nimeni ce se va alege din această escaladare isterică.

Deseori, acum, militantul contemporan devine mai degrabă cineva care își adresează discursul spre ușile deschise, adică spre cei care, oricum, îi împărtășesc punctul de vedere. Ceilalți sînt puși în categoria „irecuperabili“. Uităm că cineva care militează pentru o cauză, în societatea civilizată, nu e un cavaler pedepsitor, ci o persoană care arată lumii ceva important. Faptul că nu doar un singur chip al ei e valabil. 

Cătălin Ștefănescu este realizatorul e­mi­siu­nii Garantat 100% la TVR 1.