Meserii romantice

Publicat în Dilema Veche nr. 787 din 21-28 martie 2019
Oameni pe stradă jpeg

Pe fondul unui Atlantic care pare domol, abia ieșit din pensula udă a vreunui școlar care nu știe deocamdată a folosi nuanțe, ci numai culori tari, primare, o coloană subțirică de un alb orbitor se împotrivește – singură – peisajului culcat la care mă uit. Toată orizontalitatea cărții ăsteia poștale e contrazisă doar într-un punct de o dîră de lumină albă verticală care aproape că nu știu ce face: iese din colinele ondulate sau curge din cer? În metatextul meu, curgerea din cer ar suna mult prea dulceag, vag romanțios, a scriere de fete, cum zic unii, așa că renunț.

Coloana albă e înfiptă temeinic în pămînt, pe un picior mai lat la bază, care se îngustează pe măsură ce urcă. E un far.

În viziunea mea romantic-timpurie aș fi făcut meseria asta cu voluptate. Mă vedeam un soi de Prometeu, cu bucata de foc furată din șarjele lui Hefaistos ținută în viață cu migală, noapte de noapte, acolo sus, la mine în far, spre binele tuturor navigatorilor care s-ar fi încumetat să se apropie de promontoriul vertiginos pe care mi-aș fi făcut veacul. Desigur, în visul meu roz, singurătatea n-ar fi fost o fiară care urlă la întrecere cu vînturile grozave care ar fi bătut din larg, singurătatea ar fi fost prietena și potențatoarea mea de creativitate. Vai, cît timp pentru citit și pentru reflectat aș fi avut! Cît de tare mi-aș fi îndeplinit dorința mistuitoare de a sta cu orele, cu zilele, cu anii, pur și simplu privind în largul acestui ocean indiferent și crud, prietenos, înșelător! Mă vedeam în fustele mele foșnitoare bătute de vînt, femeie și bărbat în același timp, un androgin autosuficient, ba întinzînd rufe strălucitoare cu poalele atinse de vegetația mlădioasă și blondă, de iarba deasă și rezistentă care crește pe malurile nordice ale Europei, ba curățînd de ulei și funingine niște minunate lentile Fresnel așezate într-o rețea de prisme atît de puternice, că lumina unei biete lămpi cu grăsime de cașalot s-ar fi întețit de sute, de mii și milioane de ori și ar fi măturat apoi cutezătoare orizontul negru și amenințător al Atlanticului, noaptea.

Aș fi lăsat deoparte, de dragul visului meu perfect, munca obositoare, repetitivă, de zi cu zi, de a repara ce se strică, de a nota minuțios în jurnalul farului vitezele vîntului, frecvența și înălțimea valurilor, consumul de ulei, aprovizionările și frecvența lor, suflatul fizic în cornul de ceață sau bătutul clopotului ore și nopți în șir. La fel și îndemînarea necesară – pe care n-o am – de a mînui cu exactitate instrumentele aproape neomenesc de frumoase făcute din alamă galbenă și acționate de nemaivăzute mecanisme – nefometre, sextanți de pămînt, astrolabi (astrolaburi?). La fel aș fi lăsat deoparte și frica ultimă de furtuni devastatoare care ar fi putut să-mi pună farul la pămînt sau să-l desprindă odată cu o bucată de sol și să mă trezesc eu însămi ui-tîndu-mă după țărm, în mijlocul oceanului învolburat, mai știi?

Nimic din corvoada și frica asta nu-mi înnegurează visul. Ca probabil mulți alții care simt din ce în ce mai acut că au aterizat greșit în meseriile lor, ba, și mai larg, în realitățile lor, știu că am tînjit după asemenea ocupațiuni romantice încă de la început. Așa cum gîndeam eu în copilărie că ar trebui să fie meseria unui medic veterinar. Căci ăsta a fost primul meu vis. Mă vedeam îngrijind și salvînd cîini și pisici moi, iepuri pufoși și neputincioși pe care i-aș fi pus pe picioare, biete păsări cu aripi frînte, tot soiul de animale drăgălașe și suferinde, aș fi fost eroul perfect. Nu mă gîndeam, desigur, că pe lumea asta există cai de o tonă (care, deși animalele mele preferate, nu apăreau în visarea mea de medic) cu copita ca un capac mare de cazan care trebuie ridicată, curățată și tratată. Și nici vaci imense în curul cărora trebuie să-ți bagi tot brațul și care, cu siguranță, m-ar fi înghițit cu totul, la un metru șaizeci ai mei, într-un soi de naștere inversă.

Nu m-am retras nici acum, la maturitatea mare, din visările de copil și mai apoi de adolescent. Nu știu cum se face că acum, mai ales acum, îmi vine grozav să trag bacovian podul de la mal.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.