S-a împămîntenit ideea că litoralul nostru e un dezastru. Și chiar este. Dar în orice prăpădenie ar trebui să mai fie loc și de unele nuanțe. Dracul nu-i niciodată chiar așa de negru, cum se spune.

Cînd am văzut în urmă cu ceva vreme cum și ce se construiește în nordul stațiunii Mamaia, am fost de-a dreptul oripilat. Era ceva ce nu se potrivea deloc cu gusturile și cu amintirile mele despre Mamaia. Sigur, ca și mine, probabil că mulți își doresc o stațiune elegantă, aerisită, fermecătoare. Blocurile cu multe etaje nu intră în viziunea asta, cu toate că Mamaia a cam fost dintotdeauna o stațiune cu hoteluri destul de înalte. În ultima perioadă însă, construcțiile astea din nord s-au mai terminat. A răsărit acolo un fel de cartier modern cu cîteva hoteluri și multe, multe apartamente de închiriat. Nu mi se pare modul cel mai fericit de a concepe turismul la mare, dar poate fi și acesta un sistem. Mi-am depășit reticențele și, pentru cîteva zile, am îndrăznit să experimentez un asemenea apartament într-n bloc cu lift, recepție și țeavă de spălat picioarele de nisip pe terasa de la parter. Aș minți să zic că am fost nemulțumit. A fost extrem de curat și confortabil. De la etaj, prin ferestrele mari se vedea marea. De anul acesta, plaja e mai lată, cum se știe. E vorba de un proiect de mare anvergură, care la rîndul său a suscitat o mulțime de controverse (bine surprinse și analizate de Constantin Rudnițchi într-un articol de acum două săptămîni).

Dacă accepți ideea de blocuri înalte la marginea plajei, locul poate să ți se pară chiar interesant, cu palmierii și piscinele lui. Te poți minuna de lifturile exterioare care urcă și coboară ca niște gîngănii de pe unele blocuri – toate noi și curate – și poți detecta un soi de unitate arhitecturală a „cartierului” în care s-au format deja străzi noi cu magazine și au început să apară localuri destul de elegante, cofetării și terase. Nu e nimic romantic, rustic sau tradițional, e modern și funcțional. Confortul e, într-un fel, destul de standardizat. Pentru unele gusturi, sînt sigur că locul poate fi chiar ideal.

Înainte de toate astea, acolo era o plajă sălbatică mărginită de dune de nisip și arbuști după care se adăposteau nudiștii. Cineva transportat în timp de atunci n-ar mai recunoaște absolut nimic. Nu seamănă cu altceva de pe litoralul românesc, nici din trecut, nici din prezent. Totul s-a schimbat radical. Sigur, se putea și altfel, cu o încadrare în peisajul care exista, cu păstrarea unui oarecare specific. S-a făcut totuși o alegere care nu mai poate fi schimbată, iar singura soluție pare să fie mersul înainte, în aceeași idee și, eventual, cu rafinarea treptată a planului inițial.

Mamaia era tradițional împărțită în două zone: sudul popular și mai ieftin, nordul elitist și scump. Acum a apărut această a treia zonă, la nord de nord, făcînd aproape corp comun cu Năvodari, de factură modernistă (deși nu sînt convins că ăsta e chiar termenul cel mai adecvat, arhitecții mă pot corecta), un stil care te duce cu gîndul spre Miami Beach sau plajele din Tel Aviv.

Cum ziceam, te poți împăca și cu ideea asta. Te poți amuza chiar și de parada de automobile scumpe (pentru care, să fim drepți, Mamaia e recunoscută dintotdeauna), de la Lamborghini zgomotoase pentru fotbaliști pînă la rarități ca McLaren sau Aston Martin. De ce nu te prea poți bucura, însă, e liniștea. Mai ales cînd vine week-end-ul sau luna august, întrecerea de muzici dintre localuri și cluburi („de fițe”) se încinge. Parcă fiecare vrea să-și ofere cu exagerată generozitate propria muzică întregului cartier. De la unul se aud bași elefantini, de la altul teribile formule hip-hop. În ansamblu, efectul nu e decît un fel de revărsare cacofonică, interminabilă, enervantă, obositoare, inutilă.

Greu de suportat sînt și momentele mai aglomerate, cînd de prin toată țara descind acolo două feluri de turiști: grăsanii populari cu familiile lor și mondenii cu lanțuri, tatuaje și sclipici. De fapt, două fațete ale mitocăniei noastre actuale. Atunci îți fuge imediat gîndul, dacă nu la Grecia sau Italia, măcar la Bulgaria sau Croația. Ba nu, pînă la urmă, ți-ai dori să fii singur pe un atol nelocuit din Pacific.