La sfîrşitul sesiunii de reexaminări, verificîndu-mi, la un moment dat, poşta electronică, am făcut un gest necugetat. Am rămas cu ochii pironiţi pe un mesaj trimis de cineva cu numele Mafia Sicilia. Nu „Mafia Siciliană“, ci chiar aşa – „Mafia Sicilia“. Era fără titlu (no subject), sărind cumva în ochi din mulţimea de spam-uri ce mă invitau, ca de obicei, să cumpăr diverse obiecte şi/sau fiinţe, precum „ceasuri ruseşti“, „şenile de blindate“, „pastile Viagra“, „micuţe sclave (!) taiwaneze“, „rinichi“, „ficaţi“ şi „inimi pentru transplant“, toate, bineînţeles, la preţuri derizorii. Spun că am făcut un gest necugetat întrucît, în ciuda reflexului meu (de acum înrădăcinat în manipularea tastaturii computerului!) de a şterge, dintr-o mişcare, aceste exotice e-mail-uri, acum am ezitat, privind prostit (mesmerizat oare?) extravagantul apel. Apoi, probabil într-o clipă de ceea ce americanii numesc temporary insanity, l-am deschis, căscînd ochii la un textuleţ pitoresc şi complet neaşteptat. Îl redau aici întocmai, păstrînd grafica şi ortografia autoarei: „stimate dle prof., eu sînt o studentă dea dumneavoastră de la anul 2 şi vreau să-mi daţ o şansă să fiu şi eu în anu 3, că am lipsit în sesiune şi la reexaminare, fiind plecată într-o ţară străină, după cum i-am zis şi lui dl decan, avînd eu nişte probleme. vă rog eu mult să-mi daţ această şansă, fiincă mai am 6 restanţe şi, dacă nu promovez măcar 1 din ele, rămîn în anu 2 şi i-am spus lui dl decan că am fost în ţară străină, avînd eu nişte probleme, şi mi-a spus să vorbesc numai cu fiecare titular de curs, dacă mai este de acord să-mi dea o şansă să dau şi eu examene şi să promovez în anu 3. vă rog mult să-mi daţ această şansă, că am fost în străinătate şi am avut nişte probleme, în orice zi şi la orice oră doriţ dumneavoastră. vă mulţumesc anticipat şi aştept răspuns urgent, a dumneavoastră studentă, b.s.“. 

Stînd însă bine şi judecînd lucrurile, nu cred că gestul deschiderii unui mesaj de la „Mafia Sicilia“ a fost, pînă la urmă, complet necugetat. Undeva, pe palierul subliminal, „ştiam“ că, la mijloc, este o chestiune serioasă (o problemă, după cum se vede, de viaţă şi de moarte... academică!) şi nu doar un spam amărît. În ultimii ani, am tot primit de la diverşi studenţi mesaje „semnate“ cu id-uri stranii (ca să folosesc un eufemism), „fiind eu“ (vorba „Mafiei Sicilia“) de acum obişnuit cu „strategiile de denominare“ electronică ale tineretului universitar. Vreme îndelungată, mi-a scris un băiat identificat drept Midnight Caller (numele real nici nu i-l mai ştiu, în cazul în care l-am ştiut vreodată), mare iubitor de Edgar Allan Poe, despre proza căruia dorea să facă o lucrare de licenţă (coordonată de destinatarul misivelor lui internautice, adică de sussemnat). Ultimativ, l-am refuzat pe junele noctambul (îi sînt totuşi recunoscător că nu „semna“ Midnight Lover, „apelativul“ unui coleg de-al său căruia, dintr-o teamă iraţională – „homofobică“, i-ar zice liberalii radicali –, nu i-am răspuns niciodată!). Am realizat, pe parcursul singurei întîlniri tête à tête cu dumnealui, faptul că pronunţa numele marelui romantic american Poe, nu Poe, aşa cum s-ar fi cuvenit, ci Paw (care, pînă una alta, în engleză, înseamnă Labă). Am comunicat şi cu Freddie Mercury (nu paranormal, desigur, ci foarte concret, pe probleme de re-re-re-re-examinare favorabilă), alias-ul unui student americanist, Nicu Pâţâligeni pe numele lui – ceva mai neaoş – din buletin. M-a contactat şi un oarecare Random Killer, solicitîndu-mi, cu neverosimilă politeţe, „o recomandare pentru bursă Erasmus în Germania“, dar am fost interpelat şi de Chuppacabra (enigmaticul vampir din America Latină, suspectat pentru exsanguinările caprelor şi oilor din regiune), travestit(ă) aici într-o gingaşă studentă de la „Engleză principal“, dornică de sfaturi suplimentare în înţelegerea „dublei identităţi“ la Catherine Earnshaw.  

În sfîrşit, am fost căutat, pe e-mail, de-a lungul timpului, de Madonna, Kaka, Blondys (pesemne că normal ar fi Blondy ori Blondy’s), Tiger Woods, Eminem, Hannah Montana, ACDC, însă şi de autohtonii Fata lu’ tata, Pişpirică, Cuculeţ, Fuego, Cătuţ, Purcilă, Mama Omida, Boseac, Pacoste, Fraieru’, Bestiuţă, Puiache, Bubuleţ şi Măcăleandru. La rigoare, aş putea concepe, indubitabil, o antologie de id-uri electronice studenţeşti, cu mici explicaţii culturale, dacă nu m-ar frămînta, stăruitor, o interogaţie dilematică. De unde apetenţa unor astfel de „dedublări“, a unor asemenea „transferuri“ identitare? Suferă tinerii actuali (sau tinerii în general) de un greu reprimabil bovarism? Ne „travestim“ tipologic, în vastul cîmp electronic, pentru a ne procura satisfacţii psihice (după vechi reguli freudiene), inaccesibile în alte condiţii (situaţie ce ar putea funcţiona, de fapt, sub auspicii diferite, şi în cazul monomaniei invazive şi arţăgoase, de pe diverse forumuri şi site-uri de socializare)? A devenit spaţiul virtual „mama răniţilor“ identitar? Greu de spus. Cert rămîne că alias-urile electronice „universitare“ au ajuns derutante, prin conotaţii, şi pasibile de expertiza psihiatrică. Constituie un simptom al „nebuniei sociale“, descrise de antropologi şi psihoterapeuţi ca „tulburare mentală colectivă“, specifică perioadelor de criză. Eu contemplu aceste mesaje, (deocamdată) senin, pe ecranul fluorescent al desktop-ului meu, pe cînd dumneavoastră vă întrebaţi, anxioşi, ce s-a întîmplat cu „Mafia Sicilia“. Staţi liniştiţi! Nimic spectaculos. A rămas repetentă.  

Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte a sa este Istoreme, Editura Institutul European, 2009.