Fostul meu coleg de școală primară Etonel Morișcă – astăzi profesor la Facultatea de Automatizări-Calculatoare – s-a remarcat, de tînăr, ca un foarte imaginativ inventator. În ultimii ani, s-a specializat pe mașinării inteligente (care comunică, în timp real, cu omul) și, mai ales, pe diverse aplicații telefonice interactive. Cică ar fi deținut, în postură de prototip, un radio de autoturism capabil să-ți detecteze starea de spirit după mișcările pe care le faci – bruște, lente, agitate, calme, grăbite, adormite etc. – la intrarea în mașină și, în funcție de concluzie, să-ți pună automat postul adecvat contextului: muzică simfonică, rock, pop, știri, cultură ori religie. De asemenea, a realizat o aplicație de telefon mobil pentru pescari. Conectat la undițele și lansetele lăsate în apă – prevăzute cu senzori –, celularul îl anunță pe posesor cînd să vină și să scoată peștele din cîrlig. A mai construit un barometru care te informează verbal cum va fi vremea în următoarele ore, o mașină de tocat vorbitoare, aptă să-ți sugereze cantitățile de condimente necesare în funcție de preparat, un stropitor (grăitor) de plante de apartament și altele. Morișcă era un geniu. Din păcate, se confrunta cu o mare problemă temperamentală, ce împiedica omologarea fabuloaselor sale invenții. Avea o gură slobodă. Pe scurt, profesorul vorbea urît. Înjura gratuit. Pe parcursul conversațiilor, folosea injurii, neținînd cont de împrejurarea în care se afla. Lumea se învățase cu slăbiciunea de limbaj etalată, cu asupra de măsură, de Etonel și nu se supăra, însă ciudatul obicei „a iradiat“, cum ar veni, și înspre mașinăriile lui interactive. Ca să fiu exact, toate vocile de pe aplicațiile și din aparatele create de informatician înjurau birjărește ori, cel puțin, se exprimau injurios.

Radioul de autoturism, „radarul“ de sentimente, te conecta, într adevăr, la frecvența considerată adecvată momentului, dar, dacă tu n-aveai chef de zgomot și închideai complet device-ul sau, Doamne ferește, mutai pe un alt post – preferat de tine –, drăcia în cauză era programată să te ia la insulte. „Băăăi, cretinule și făăă, cretino“, rostea cavernos, „ce faci, băăăi ori făăă? Io mă chinui acilea să-ți fiu pe plac și tu o frigi ca proasta-n tîrg? Bovan sau văcuță ce ești!“ Cu celelalte era chiar mai greu. Te bălăcăreau direct, fără să le încalci „voia“, cumva, în prealabil. Aplicația de prindere a peștilor striga la bietul pescar prin telefon: „Ghițălule, nu mai paște atîta în pridvor! Vezi că ai rechin la rîmă, ‘tu-ți morții mă-tii de ratat!“ Barometrul te atenționa: „Maimuțoi apatic și maimuțoaică nefericită, să nu vă uitați umbrelele azi, că vi se vor mura total blănile și nu vă vor mai primi ăștia înapoi la Grădina Zoologică! Prostănacilor care sînteți!“ În sfîrșit, robotul de tocat urla ca un apucat: „Mai pune piper și usturoi, grijania mă-tii, că prepari mici, nu bezele!“, iar stropitorul de plante zicea tăios: „Ați uitat din nou să-mi turnați apă pentru udat, băga-v-aș banii la CEC, boschetarilor!“ Ca atare, deși mulți potențiali producători ai gadget-urilor se arătau extrem de interesați de preluarea invențiilor și de introducerea lor pe piață la scară largă, negocierile se împotmoleau la conținutul „conversațiilor“ susținute de mașinării. Etonel nu accepta nici mort ca formulele de adresare ale creațiilor sale să fie altele decît cele din prototip, adică injurioase. Treptat, companiile abandonau discuțiile cu el și căutau savanții de pe alte meleaguri. Morișcă rămînea un inventator trăsnit, ostracizat, cu o măruntă și tristă anvergură locală.

Regretam cu toții faptul, întrucît ne-am fi dorit să beneficiem de unele dintre creațiile infatigabilului universitar. De exemplu, eu mi-aș fi cumpărat „televizorul cu preaviz“, cum i se spunea în comunitatea noastră academică. Ăsta te anunța, nefiind deschis, ce se întîmpla pe diverse canale: „Uăi, tolomacule, vezi că se bat protestatarii cu jandarmii, dă pe știri, nu mai dormi în papuci!“, „Să nu te pună Sfîntu’ să te uiți la finală, că o ia pe cocoașă Simona!“ ori, dimpotrivă, „Deschideți, nenorociților, televizorul, că bate Halep!“, „Ai grijă, bă amnezicule, că ai film bun diseară pe HBO! Premieră, cașalotule!“ O minunăție sortită izolării din cauza apetitului lui Morișcă pentru sordid. Recent, Etonel a suferit un accident bizar. În plin trafic, a zburat din mașina proprie, prin acoperișul cu trapă, în vîrful unui copac. Mi-au zis colegii că inventase un sistem complex de GPS, cu posibilitatea de catapultare a șoferului în cazul unei ciocniri iminente. Acum nu fusese vorba despre vreun pericol de tamponare. Mașina se supărase că recalcitrantul conducător auto nu-i respectase instrucțiunile și a decis să-l ejecteze. Martorii incidentului povesteau că Etonel înjura de mama focului din copac, în timp ce vehiculul îi imputa ca un apucat: „Dobitocule, cînd spun să mergi la dreapta, păi să mergi la dreapta, ’tu-ți iezii mă-tii de fraier!“ 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Fa­cultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.