Puteam să fiu un mecanic auto depășit deja de motoarele astea încastrate în bloc sub capota mașinii din care nu mai poți scoate o liță, un șurubel, o bujie, ceva. Aș fi avut un halat albastru devenit lucios ca pielea de focă și aș fi mirosit a ulei rînced, sau poate ca șinele de tren coapte în soare. Mi s-ar fi strîns în pliurile mîinilor toată negreala din mațele acestor mașini și i-aș fi spus unuia, învățăcel cu Bemveu semitunat și căpăcit prin spatele blocurilor: „Ia urc-o pă rampă!”.
Puteam să fiu bucătăreasă în Europa de Est și să tai ceapă julienne cum am învățat la școală, s-o prăjesc în bucătării cu faianța albă în oale înalte de metal pe care le-aș fi umplut cu ciorbă și altele. Pe antebrațele mele ar fi fost harta în ulei încins a ultimelor meniuri din săptămînă. Nu mai doare și nu mai ustură de mult, o rezolv din mers cu niște apă rece sau poate nici cu aia. Aș fi ieșit la fumat cu fetele în gangul cu navetele de bere și m-ar fi apucat, poate, rîsul să-l aud pe șeful de sală cum se chinuie să-i bage în cap chelnerului ăstuia nou: „Bă, explici la client că e cu reducție de vin roșu!”. Nici că ar fi cine știe ce de capul meu, tot ce gătesc are gust de tocană, sînt unele seri în care creierul meu e un mănunchi de ceapă prăjită și chiar așa miroase. Eu toată miros așa, trag după mine trena asta împuțită care mi-a pătruns în oase, în carne și în conexiunile fine din hipotalamus, n-ai ce-i face.
Puteam să fiu un pastor într-un rit scăpat din creștinism, inventat de mine. Cu cîtă ardoare aș fi vorbit în fața mieilor și mielușelelor, ba chiar aș fi intrat de-adevăratelea în transă, furat de șuvoiul cuvintelor mele, pătruns de acel moment și de energia pe care aș fi simțit-o ridicîndu-se din sală ca o ceață groasă, de credință. L-aș fi somatizat pe Dumnezeu acolo, în momentul ăla, și ne-am fi ridicat ca un turbion de patos spre ceruri. Aș fi terminat predica transpirat și transfigurat, stors de puteri, cu rezervele mistice la zero, adulat și purtat pe brațe de enoriașii mei. Pe pieptul stors, ud fleașcă, ar fi rămas lipită strîmb de carne crucea lată terminată în florete bizantine.
Sau puteam să fiu un fumător profesionist de opiu prăbușit într-o rînă prin hanuri orientale unde aș fi inventat cele mai fantastice versuri notate repede de un ins străin pe care îl văd neclar în aburul ăsta otrăvit. Un tip uscățiv, din Flandra, care va tipări apoi un tom medieval nedeslușit pînă acum, în vremurile noastre, sursă de necontenită uimire pentru toți cărturarii moderni. Aș fi fost un Buddha enorm, învelit în cele mai lucioase mătăsuri, în desene cu flori de cireș sau poate cocori, cu mințile coapte de drog, izvor de minuni neînțelese.
Aș fi fost o balerină. Doamne, dar cît de delicată și de puternică aș fi fost pe picioarele mele subțiri și nervoase terminate în poante imposibile cu glezna aproape frîntă. M-aș fi rotit cu mîinile făcute cupă deasupra capului, plié, passé, rond de jambe, iar mușchii lungi de pe coapsă ar fi întins ciorapul fin, de spectacol. Gîtul meu subțire ar fi fost un ghem de mușchi și cartilagii, capul rotund, cu bumb la ceafă: coc de balerină într-o cutie muzicală.
În fine, puteam să fiu jumătatea unui cuplu ajuns la finalul finalului vieții. Am fi avut copii mari, nepoți și am fi surzi ca un bocanc amîndoi. La masă aș fi stat cu ochii pe el, odinioară atît de prezent și dificil, acum dus pe jumate în lumea lui. I-aș face un semn discret: iar ți-a rămas o firimitură în colțul gurii, începi să mănînci ca moșii. Dragostea a fost înlocuită de o grijă moale, duioasă. Am fi ieșit apoi la plimbare cu pălăriuțele noastre de soare caraghioase, a mea cu o floare de cîrpă cusută într-o parte, cochetărie ofilită pentru babe inventată și executată ieftin în China. Am fi mers la braț sub lumina aurie filtrată de frunzele platanilor alături de bicicliști, copii cu role și stăpîni de cîini. Sîntem invizibili la vîrsta asta, nimănui nu-i pasă. O singură pereche de ochi poate vedea gestul meu de infinită tandrețe de a-ți sterge firimitura de la colțul gurii și povestea noastră ca atîtea altele.
Puteam să fiu perechea aia de ochi.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
