La un moment dat circula un banc cu un fotoreporter care s-a trezit într-o situație contradictorie. A văzut cum, în rîul tumultuos de pe marginea unei șosele, președintele Americii, care făcea rafting, era pe cale să se înece. Omul avea nevoie de ajutor. Fotograful avea aparatul pregătit. Ce scenă perfectă pentru imortalizare, ce subiect! Dar ce tragedie posibilă! Ce dilemă! Cum să facă așa o poză? Alb-negru sau color?

Adică dilema nu era nici măcar dacă să fie uman și să-l ajute pe cel aflat în primejdie de moarte ori să-și cîștige gloria profesională pozîndu-l în acea situație. Singura întrebare pe care și-o punea fotograful era dacă imaginea aceea s-ar fi pretat mai bine la un cadru color sau la unul alb-negru. Anecdota spune ceva despre presa zilelor noastre. Ne ajung la urechi și tot felul de povești, potrivit cărora unii fotoreporteri de război, și nu numai, apelează la trucuri de genul plasării ursulețului de pluș într-o casă bombardată, pentru ca fotografia să fie mai emoționantă și să aibă un impact mai mare. Iar impactul asupra publicului și efectele unei imagini pot depăși cu mult granițele unei simple poze și toate așteptările celui care a făcut o. Pe de altă parte, cinismul asociat uneori acestei profesii nu exclude neapărat profesionalismul și nici chiar eroismul, în unele situații. În numărul trecut al revistei Time e o colecție a celor mai influente fotografii din toate timpurile. Ideea a fost strîngerea într-un album a celor mai importante 100 de fotografii care au produs schimbări semnificative în lume. Un proiect gazetăresc de invidiat și care vine din partea unei reviste recunoscute în lumea întreagă și prin aceea că acordă imaginii un loc privilegiat. Numai arhiva copertelor ei constituie o adevărată oglindă a istoriei ultimului secol pe care l-a parcurs omenirea.

Procesul de adunare și selectare a acestor fotografii, spun cei de la Time, a fost extrem de laborios. Trăim în epoca imaginilor, iar numărul de poze care se fac pe tot globul, numai într-o singură zi, îl depășește cu mult pe cel al tablourilor aflate în toate muzeele lumii. În revistă n-au apărut toate cele 100 de poze, ci doar cîteva. Printre ele, cea destul de recentă a trupului copilului de trei ani, al unei familii de refugiați din Siria, adus de valuri pe o plajă din Turcia. „Fotografia care a deschis granițele“ Europei pentru refugiați, cum o consideră cei de la Time. Autoarea, fotojurnalista Nilüfer Demir, a explicat că băiețelul era deja mort cînd l-a văzut și că nu se mai putea face absolut nimic pentru el, motiv pentru care s-a hotărît să-l fotografieze, ca unic mod de a aduce la cunoștință lumii tragedia lui și a celor ca el. În același registru tragic se înscrie și fotografia unei femei somaleze afectate de inaniție, în criza din 1992, care era dusă într-o roabă la un centru unde putea fi hrănită. Imaginea ei difuzată în întreaga lume a contribuit hotărîtor la declanșarea celei mai mari operațiuni a Crucii Roșii Internaționale de după cel de-al Doilea Război Mondial, pentru ajutorarea năpăstuiților din regiune. Crucea Roșie estimează că, grație acelei campanii, au fost salvate un milion și jumătate de vieți omenești.

Selecția conține și alte fotografii care au schimbat percepția publică în privința unor chestiuni dramatice. De exemplu, imaginea care „a umanizat SIDA“ prin surprinderea deznădejdii unei familii care tocmai își pierduse un membru din cauza acestei boli, fotografia care i-a conștientizat pe americani că și viața unui om de culoare e importantă sau aceea care a scos la lumină grozăvia violenței casnice. Mai e și celebra imagine a omului care stă singur în fața unei întregi coloane de tancuri, în timpul represiunii manifestației din piața Tiananmen, din China anului 1989. Dar nu numai despre asemenea fotografii este vorba.

O imagine, captată de fotograful german Salomon, care s-a strecurat în 1930 la o importantă întrunire de la Haga a miniștrilor de Externe ai marilor puteri de atunci, a stîrnit mare vîlvă în epocă, pentru că a dezvăluit pentru prima oară culisele scenei politice majore, înfățișîndu-i pe diplomați într un moment de relaxare, tolăniți în jurul unei mese pline de pahare și cești de cafea. Dar prima fotografie care a creat stilul paparazzi, așa cum îl știm astăzi, este însă considerată cea în care Ron Galella a surprins-o pe Jacqueline Kennedy Onassis, într-un moment privat, pe o stradă din New York, în 1971. Fotografia a fost numită de autor „Mona Lisa mea“ fiindcă Jaqueline zîmbește ușor și enigmatic.

O adevărată emblemă a firmei Nike este, de fapt, un cadru incredibil, care pare trucat, în care e prins un salt al celebrului baschetbalist american Michael Jordan, în 1984. Autorul fotografiei, Go Reentmester, a primit din partea firmei 150 de dolari pentru folosința temporară a imaginii. Ea apare și astăzi pe produsele Air Jordan de la Nike, un brand de pe urma căruia, pînă în 2014, s-au cîștigat 3,2 miliarde de dolari. În selecția făcută de Time, nu scăpăm nici de celebra poză cu figura lui Che Guevara, cu bereta cu steaua în cinci colțuri. În fine, o fotografie cu mult mai veche, făcută în 1861 de Carleton Watkins, unei stînci numite Cathedral Rock din Yosemite, l-a determinat pe președintele Lincoln să creeze sistemul de parcuri naturale care protejează astăzi o suprafață de 34 de milioane de hectare.

Dar fotografia care m-a impresionat cel mai tare, nu doar pentru că ne privește chiar pe toți, e cea intitulată Earthrise, avîndu-l pe astronautul William Anders drept autor. Este cea dintîi poză color făcută din spațiu planetei noastre albastre, prima imagine care dezvăluie „frumusețea, fragilitatea și singurătatea lumii noastre“, așa cum o caracterizează cei de la Time. E greu totuși să explici imaginile în cuvinte, așa că vă recomand să le căutați pe Internet. Și cred că, mai ales în era Facebook, ar trebui să fim mai atenți cînd facem o fotografie. Niciodată nu se știe ce poate declanșa o simplă imagine.