Nişte meteorologi polonezi (!?) prevedeau în 2010 că avea să urmeze o iarnă neobişnuit de grea (cea trecută), motivîndu-şi prognoza prin încetinirea curentului Golfstream. Nu mi-aduc aminte să fi fost o iarnă specială. La sfîrşitul lunii decembrie 2011, meteorologii români făceau o estimare pentru luna februarie, pe care dacă o citeşti astăzi, te apucă rîsul: „...în sud-estul, sudul şi vestul ţării, temperaturile medii lunare pot fi mai ridicate decît în mod obişnuit (...) cantităţile medii lunare de precipitaţii vor fi apropiate de normele climatologice în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia zonelor sud-estice şi sudice unde, local, acestea se pot situa sub mediile multianuale lunare“ (cf. realitatea.net). La fel de amuzant e că unii oameni de ştiinţă (de la Institutul pentru Cercetări Climatice de la Potsdam) explică asprimea actualei ierni prin fenomenul încălzirii globale (se pare că ştiinţa actuală a ajuns la nivelul la care poate demonstra orice). Doar cercetătorii britanici (tot ei, săracii) par să fie mai aproape de realitate. Prin toamnă avertizau că iarna aceasta ar urma să fie neobişnuit de grea în Europa.

Fiecare ţară îşi are meteorologii ei, dar şi lupta cu iernile e condusă în fiecare ţară, cu mai multă sau cu mai puţină ştiinţă. În Austria, de pildă, imediat după o ninsoare deasă care a durat trei zile întregi, am văzut o şosea de mare altitudine deszăpezită pînă la asfalt. Tot în timpul unor ninsori puternice, porţiunea ungurească a autostrăzii Budapesta – Viena era aproape de necirculat, în timp ce pe partea austriacă se mergea aproape ca vara (şi datorită parazăpezilor). Tot aşa, trecînd odată graniţa dintre Austria şi Italia, am descoperit însemnatele diferenţe între eficienţa (sau hărnicia?) unora şi a altora (ghiciţi în favoarea cui). Dar trebuie să recunosc că emoţii la volan am trăit şi în Austria, pe nişte şosele secundare îngheţate şi bătute de viscol. Şi i-am auzit pe localnicii de acolo plîngîndu-se că la ei deszăpezirea e mult mai greoaie decît în Germania. Probabil că, la rîndul lor, nemţii îi dau de exemplu pe scandinavi. Există însă şi locuri din nordul îndepărtat, de la care nici nu se mai pune problema deszăpezirii şi toată lumea înţelege asta. Mai sînt şi zone, cum ar fi unele localităţi din Elveţia, în care zăpada e lăsată pe carosabil în mod tradiţional, aşa încît oamenii să se poată folosi de schiuri şi sănii. Maşinile sînt puţine, doar electrice, şi echipate cu lanţuri. În Marea Britanie, pe cît de formidabile sînt serviciile meteorologice pe care le-am amintit, pe atît de execrabile se dovedesc cele de deszăpezire.

Oricum, de cîte ori ninge mai tare, şi în ţările avansate apar tot felul de discuţii, comparaţii sau nemulţumiri. Nu există nişte repere universal valabile în domeniu. Nicăieri lucrurile nu-s perfecte.
La noi însă, pare că se bîjbîie sistematic pe toate planurile, iar în urma unei ninsori ceva mai puternice ne-am ales cu multe zeci de morţi. De fapt, nici opinia publică şi nici presa nu au o idee lămurită asupra limitei dintre o iarnă grea şi una obişnuită (lamentările şi exagerările sînt la fel de mari în ambele cazuri). Nu pare deloc clar nici cînd, cît şi cum trebuie să intervină autorităţile, nici ce revine indivizilor particulari în situaţii simple sau mai grave. Sînt lucruri la fel de tulburi ca şi percepţia diferenţei dintre puterile statului şi cele ale lui Dumnezeu. Autorităţile au, sau ar trebui să aibă, anumite obligaţii (deszăpezire, aprovizionare, intervenţie de urgenţă etc.). Uneori însă, forţele lor pot fi covîrşite de dimensiunea dezastrului natural. Ce face atunci populaţia? Le înjură pentru incompetenţă sau li se alătură solidar? Cetăţenii pot considera, pe drept cuvînt, că au plătit nişte taxe pentru ca statul să-şi facă treaba. Dar, de la ce moment trebuie luată în considerare, în mod obiectiv, ideea că pentru a o scoate la capăt, forţelor statului, plătite de contribuabil, trebuie să li se alăture benevol şi populaţia? Uneori lucrurile sînt relative, nu pot fi despărţite exact. Aici intervine credibilitatea. Una e cînd cetăţenii au o percepţie binevoitoare faţă de cei care-i conduc, alta e cînd o bună parte a populaţiei îi consideră hoţi. Una e cînd vezi că s-au luat din timp măsuri de prevenire a calamităţilor, că în locurile expuse s-au instalat paravane contra zăpezii, că pe văi s-au construit ziduri contra avalanşelor şi că, în general, autorităţile îşi dau interesul, alta e cînd auzi că în ierni uşoare s-au cheltuit sume nejustificate pentru deszăpezire sau cînd vezi că au fost inaugurate drept bune nişte autostrăzi plătite exagerat şi care devin nefuncţionale la prima ninsoare. În această din urmă variantă, nu le poţi pretinde oamenilor să muncească voluntar alături de jandarmi sau de armată. Lenevia unor cetăţeni, care l-a scandalizat pe noul prim-ministru, e pe măsura indolenţei unor funcţionari din administraţie care îl scandalizează pe contribuabil.