Unii o susțin pe Greta Thunberg cu o ardoare care-ți dă fiori. Nu e nici o îndoială că acești susținători iubesc planeta și ființele umane aflate pe suprafața ei. Dar, cînd vezi anumite fețe, parcă n-ai vrea ca posesorii lor să te iubească și pe tine. Oamenii ăștia nu fac parte din lumea celor cu care ai sta de vorbă, la un pahar. Pe figurile lor se vede că, dacă ai încerca să-i contrazici o secundă, ai fi în mare pericol. Ba încă nici n-ai apuca să-i contrazici. Ar fi suficient să formulezi ceva microscopic diferit de felul în care o fac ei, și te-ai ars. Simți c-ar fi în stare să te scalpeze. Să te facă bucățele. Să te linșeze. Sau să te disprețuiască atît de mult și de veninos, încît să-ți ceri de unul singur ghilotina. Decît să suporți privirile alea în care ești degradat de pe orice treaptă a umanității, mai bine îți pui singurel ștreangul de gît. Nu înainte de a-ți agăța și un carton (bineînțeles că din hîrtie reciclată) pe care ai scris cu mînuța ta: „Nemernic inconștient, sclav al corporatismului, bestie sinistră care nu crede în încălzirea globală“.

Adică tu poți să fii chiar un ecologist convins. Un mare iubitor de natură. Unul care vrea să salveze lumea. Poate chiar colectezi selectiv, participi la campanii de plantat copaci și adunat gunoaie, nu folosești pungi de plastic, nu lași apa să curgă la robinet în timp ce te speli pe dinți, faci ce poți pentru a-ți reduce amprenta de dioxid de carbon. Nu e suficient. Trebuie să crezi în încălzirea globală. Să crezi cu tărie, să se vadă pe fața ta că n-ai nici un dubiu. Nu contează nimic altceva. Credința e primordială. Nu ceea ce faci pentru a fi mai bine pe planeta asta. Ești atît de păcătos încît pui o nuanță în discurs? Gata! Orice virtute ecologistă ai crede că ai avea se șterge din oficiu. Ești trecut în tabăra celor care vor arde în focul etern al efectului de seră. Acești fundamentaliști care transformă figura Gretei Thunberg în icoana dedesubtul căreia mărșăluiesc pe marile bulevarde ale capitalelor lumii sînt la fel de schimonosiți ca orice fundamentalist. Ei cred cu toată ființa. Nu mai au loc în suflete pentru nimic altceva. Greta e o figură mesianică, iar încălzirea globală e singura lor rațiune de a exista. Dacă, printr-o minune, problema asta s-ar rezolva, acești oameni n-ar mai avea nici un motiv să respire. S-ar trezi în culmea disperării, fără o cauză.

Alții o urăsc pe Greta Thunberg cu toată ființa lor. Nu contează că e o fată, că are 16 ani, că n-au vorbit cu ea niciodată, că n-o cunosc personal, că au văzut-o doar pe la televizor. Ei o urăsc. Pentru că li se pare un diavol marxist care vrea să se cuibărească, să se insinueze în icoanele sfinților adevărați. E un demon al noii ordini mondiale, un drac ascuns într-o rătăcită, într-o bolnavă din Scandinavia. Cei care o urăsc pe Greta Thunberg îi expun diagnosticele și vorbesc despre sănătatea ei mintală, așa cum ar spinteca un corp uman, i-ar scoate organele și le-ar ridica triumfător spre cer, cu mîini tremurînde, lăsînd sîngele să le picure pe fețe. Cruzimea și delirul lor pot fi cu greu cuprinse în cuvinte. Mii de comentarii mai întunecate decît orice coșmar năvălesc pe Facebook, aidoma gîngăniilor și șerpilor din filmele de groază. Cu toții au devenit specialiști în autism, sindromul Asperger, ADHD, tulburări de personalitate, psihiatrie generală, psihologie socială, tehnici de manipulare în media și, bineînțeles, teoria conspirației. Toți știu ce are „fata aia“. Toți au consultat-o urgent, văzînd-o la televizor. „E un monstru“ care vine dintr-o lume dereglată, că așa e „la ei, acolo“. Te tîmpești de la noaptea polară, de frig, de zloată, ești într-o continuă depresie, bei alcool în loc de apă și faci copii „defecți la cap“, care au ceva de spus în societate. Că așa e în părțile alea. Lumea „s-a tîmpit“ și le dă dreptul copiilor să aibă și ei păreri.

Toată ura adunată în sufletele înecate de umilință, de vinovăție niciodată recunoscută, de frustrări adînci și de resentimente abisale, toată mizeria asta de nedescris se revarsă pe o copilă de 16 ani, care apare la televizor și vorbește despre salvarea lumii în care trăim. Iar cruzimea cu care unii năvălesc asupra ei în rețeaua socială, în discuții între cunoscuți și prieteni, o depășește cu mult pe cea a prădătorilor care se luptă pînă la ultima suflare în preajma unei prăzi inerte. Toate traumele copilăriilor, suferințele ascunse ale unor vieți care se consideră neîmplinite, fantasmele înspăimîntătoare, întregul cortegiu al gîndurilor dătătoare de fiori, tot puroiul ăsta dă năvală afară. Pentru că a găsit o victimă. Cu cît mai fragilă e ea, cu cît mai vizibile sînt vulnerabilitățile ei, cu atît mai feroce sună grohăituirile haitei însetate de sînge. Doar pentru că se poate. Numai pentru că e un prilej excepțional de a urina triumfător pe o victimă care e lipsită de orice șansă de a se apăra.

Mai sînt și cei cărora nu le pasă de Greta Thunberg. Cei care rămîn indiferenți. Unii o fac în mod autentic. Se uită la spectacol și tac. Alții mimează indiferența, tocmai pentru a ieși în evidență. Ei sînt indiferenții zgomotoși. Cei care vor să se știe despre ei că sînt calmi, neclintiți, total insensibili față de frămîntările prostimii. Ei nu mușcă momeala. Sînt mai isteți și se așază într-un loc de unde se văd bine taberele fundamentaliștilor. Dar țin morțiș să se știe public și să rămînă consemnat faptul că ei n-au mușcat. Greta asta e foarte enervantă, în multe feluri, pentru multă lume. Orice-ai face, tot trebuie să te poziționezi față de ea. Fie că vrei, fie că nu. Iar indiferența zgomotoasă, anunțată, e și ea o poziționare. La felul în care trăim acum, devine total neimportant ce mai are de zis cel care iese-n față. Actul ieșirii ocupă toată scena. Nu mai apucă nimeni să spună ceva. Vacarmul pornește imediat.