Dacă n-am avut un Havel în politică, n-am avut nici un Popescu în conducerea fotbalului, pînă acum. Şi asta nu ţine de Havel sau de Popescu, ci de noi. Pentru că un lider progresist şi competent este, în bună măsură, extracţia mediului de unde provine, care-l elevează şi pe care ajunge să-l conducă pentru a radia „puţin mai bine“ în jurul său.

Fac o paranteză. Am intervievat pentru Gazeta Sporturilor, zilele trecute, pe unul dintre noii demnitari USL, din Ministerul Tineretului şi Sportului. Era vorba despre un concurs aranjat politic pentru şefii de cluburi sportive. Exact ce făcea PDL, fac acum cei din USL! La un moment dat, l-am întrebat de cînd e în funcţie. „De cînd am venit la putere“ – mi-a răspuns secretarul de stat numit de Partidul Conservator. La 36 de ani şi după 11 ani petrecuţi în funcţiile publice, asta se învaţă în politica românească! Nu se vine „la muncă“, ci „la putere“. Nici măcar nu se ajunge „la guvernare“, ci direct „la putere“! Puterea angajează privilegii; guvernarea, eventual – răspunderi. Să nu-mi spuneţi, vă rog, că e o scăpare de limbaj pe care o speculez excesiv. E perfect adevărat că, uneori, după observaţia fină a scriitoarei turce Elif Shafak, noi, jurnaliştii, nu spunem poveştile oamenilor, ci încadrăm oamenii în povestea din mintea noastră. Recunosc, e o tentaţie. Dar nu, în acest caz, despre putere.

Da, îmi doresc un Popescu „la muncă“, dar nu unul „la putere“.