„Reciclabile” – stă scris pe o bucată de carton ruptă dintr-o cutie și prinsă în poarta curții. Cineva s-a chinuit să scrie mare cu niște carioci colorate, ba chiar a desenat o săgeată babană, roz, care indică direcția acelor reciclabile: spre cele două tomberoane verzi care stau în curtea noastră comună. Stau cu sacul de gunoi în mînă și mă uit uimită la semnul ăsta. Cine l-o fi pus? Lîngă tomberoanele în care se aruncă de-a valma gunoiul din clădire, același cineva s-a chinuit să pună unele peste altele niște sertărele din alea de plastic de la IKEA pe care a scris frumos: sticlă, plastic, hîrtie. Doamne Dumnezeule, s-au civilizat vecinii noștri, îmi trece scurt prin cap și, în același timp, mă umple îngrijorarea pentru că știu că nici o mașină de gunoi n-o să culeagă selectiv, iar de inițiativa acestui misterios ecologist se va alege praful.
Gestul acestui om m-a impresionat, cu atît mai mult cu cît eu am o relație specială cu gunoiul. Ar fi multe de spus despre furia cumplită care mă apucă aproape la tot pasul în București. Cel mai mic loc viran va deveni în cîteva zile un munte pestilențial de resturi. O doză de Cola aruncată la piciorul unui stîlp va strînge miraculos alte gunoaie în jur. O surpătură în trotuarul lăsat nereparat adună în cîteva ore toate resturile posibile și imposibile.
Între timp, am lămurit și misterul omului care încerca să civilizeze mica populație din clădirea în care stau. Un tip tînăr, român, revenit după multă vreme de stat în cealaltă Europă, aicea, în țară. I-am spus că înțeleg și că e foarte frumos ce face, dar că n-o să aibă nici o șansă cu inițiativa lui. „Uite”, i-am zis, „peste sertărașele tale drăguțe o să arunce lumea de-a valma ce vrei și ce nu vrei. Oamenii ăștia, dacă au de aruncat o cutie de carton, să zicem, o s-o ia și o s-o trîntească fix așa cum e pe tomberoane. Apoi, chiar dacă tomberoanele sînt goale, o să vină altcineva și o să-și arunce cojile de cartofi peste cutia respectivă.” În două zile, de acolo se va revărsa un șuvoi mirositor, ploaia asta care nu ne mai lasă va macera mai bine totul, iar resturile o să le strîngă bietul Bebe care primește și el niște bani să scoată tomberoanele de două ori pe săptămînă în stradă, la mașina de gunoi. Omul era sincer uimit. „Cel mai bine”, am continuat, „e să duci ce ai de reciclat în bulevard. Acolo, la cîteva sute de metri, sînt trei containere din alea burtoase în care poți arunca separat. Noi așa facem”, am conchis, extrăgîndu-mi familia din vandalismul gunoaielor.
Stau pe o stradă cu case și clădiri scunde de trei-patru etaje din sectorul 1. Dacă întrebi vecinii, habar n-au că, teoretic, ar fi trebuit să avem tomberoane separate pentru delicios numitele fracții umede și uscate. Dacă o să-i pomenesc lui Bebe de fracția umedă, o să creadă că am luat-o definitiv razna. Pentru că nimeni nu a informat pe nimeni. Cutezătorul primar de sector a dat niște interviuri foarte drăguțe în care anunța că împarte tomberoane verzi și maro pentru ca lumea să arunce selectiv. Am auzit eu de asta pentru că citesc presa. Că există și o lege din 2019 care obligă la colectarea selectivă, asta e chiar SF. Nimeni nu a anunțat nimic, nimeni nu știe nimic. Iar colectarea selectivă în sectorul meu s-a făcut inițial așa: a venit mașina de gunoi și a golit în prima zi jumate din tomberoane. A doua zi a venit după a doua jumate. Totul de-a valma. Apoi au lăsat în stradă în stradă cutiile de carton. Pe care nu le mai strînge nimeni cu zilele. În care se adună gunoi pentru că cineva o să arunce în ele un carton gol de cafea, altul punga goală de la KFC. Și peste ele, o să vină o gospodină care-și va depozita tot în cutia părăsită pe trotuar cojile de ouă și pielițele de roșii.
Combinația de administrație ineptă și populație needucată e letală aici. Și pute. Peste toate vine o lipsă totală de simț al comunității. Lasă 10-20 de oameni, dar dacă ai un grup mai mare de trei, nu ai nici o șansă să ajungi la un numitor comun. Fiecare e mai deștept decît celălalt, dreptatea lui e un pic mai sus decît a ăluilalt și, uite așa, fibra socială a străzii, a cartierului, a orașului și a țării mele e deșirată și putredă. E o fracție umedă care ne desparte total, vă zic.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, Radio Kiss FM și Magic FM.
