Vrei să arăți că ai sînge în canalizare? Că ești băiat de băiat? Sau fată de fată? Scrii pe ici, pe colo? Faci orice chestii pe care le-ar putea vedea lumea? Te exprimi în public, cum s ar zice? Păi, atunci, de ce ești, bă, tălîmb? De ce ești, fă, tută-mpiedicată? Pune, bre, de-un carnagiu! Fiți duri! Nemiloși! Carnasieri, salivînd la ideea unei picături de sînge! Luați-i pe toți, pe rînd, și haliți-i cu fulgi cu tot! Opinii? Analize? Cercetări? Dialoguri? Investigații? Dezbateri? Confruntări de idei? Răbdarea de a asculta un punct de vedere cu care nu ești de acord? Acceptarea faptului că există și alte idei decît ale tale? Ce-i, bă, cu fițele și cu porcăriile astea? Deschizi gura, ca pe o fantă generoasă de cazemată, scoți mitraliera grea și aruncătorul de jigniri, și tragi, frate! Tragi pînă-i rupi pe fraieri în bucăți! Pentru că, dac-ai putea, ai intra cu o mitralieră adevărată peste toți nemernicii ăștia care te enervează. Ăștia care au alte idei și alte feluri de discurs. Ai intra peste ei și i-ai ciurui ca un erou. Da’ n-ai cum să faci asta. În schimb, poți să-i jignești, frăție! Poți să speli cu ei pe jos! Poți să fii cît vrei tu de rău, mitocan, nesimțit și unic posesor al adevărului. Democrația asta de rahat, pe care o urăști ca idee, îți permite și ție, așa cum ne permite tuturor, să faci cum te taie capul. Atunci, hai la treabă, nene! Hai să ieșim la scuipat!

N-ai o idee tare, bă, mototolule? N ai titluri, dialoguri, scene, poante tari? Atunci stai, bre, acasă! Lasă-i pe alții să scrie! Unii mai cu vînă, mai cu marfă-n instalație. Ăia care știu să taie-n carne vie. Cum era Vadim. Și băiat deștept. Și cu vorbele la el. La ăla nu te plictiseai. Bă, ce făcea ăla cu toți… Băiat de băiat. Plus că te făcea să și rîzi. Bun, asta e, s a dus. Dar nu-nseamnă că a rămas satul fără cîini. Așa trebuie făcut. Arde-i pe fraieri! Bagă comentarii pe sub articole, așa cum bagă partizanii adevărați calupuri de dinamită pe sub clădirile și podurile inamicilor. Strecoară-te printre toți proștii ăia care au și ei cîte o părere sau ceva de zis, și bagă o grenadă. Nu fi prost să pierzi vremea, formulînd vreun argument! Înjură direct! Jignește! Fugi și revino! Mai arde-i o dată! Vezi că se conturează vreo poieniță în care unii își spun părerile? Bagă o canistră de benzină și arde locul! Lasă-i întîi să stea un pic la soare, să schimbe două vorbe. Cînd le e lumea mai dragă, fă-ți tu apariția, ca un cavaler al tenebrelor. Scuipă pe ei de la înălțime, urinează și dă-le foc! Unul să nu scape! Porcăiește-i cît te țin balamalele! Asigură-te că strici orice atmosferă. Lasă urme cît mai rău mirositoare. Și e distractiv, nene! Te simți bine!

Sau, dacă ai timp, bagă niște argumente. Că, oricum, tu ai scrie mult mai bine decît agaricii ăștia care publică prin reviste. Așa că le dai niște lecții, să-i potolești. Să le-arăți cum se face, pentru că doar tu te pricepi. Și nu uita să le dai niște teme pentru acasă. Da’ nu fi bou să le lași așa! Că pierzi momentul și ăilalți din jur nu se mai uită la tine. Condimentează-le cu niște miștouri grele. Sau dă-le cu un topping de șmechereală. Ideea e simplă. Mai întîi trebuie să-l aneantizezi pe fraierul care scrie. Altfel nu se vede suficient de bine argumentul tău. Cea mai sigură rețetă e să-l trimiți pe prost să mai studieze. Să descopere cum stau lucrurile. Chestie pe care tu ai făcut-o, evident, de multă vreme. Acum, experiența asta te apasă rău. Ești greu de nihilism, plictiseală a omniscienței, stil inconfundabil și dreptate suverană. Cînd pășești pe asfaltul discursului, în urma ta rămîn gropi adînci. Prietenii din anturaj te știu și ei de necruțător. Ai lucrat cu răbdare la brand-ul personal de „ăla care le zice“, „ăla care dă dume grele“. Închizi totul cu o sentință grea. Iar suferința asta, de tip condamnat să nu greșească niciodată, se vede pe tine ca o boală grea, pe care o duci pe picioare și care-ți creează, așaaa, o aură. Un nimb. O lumină de înger-demon care nu poate trece neobservată. Ești îngerul căzut, gen. Poziție greu de ocupat în grupurile de prieteni. În general, nu prea rîvnită. Presupune să fii mereu constipat, cu colici intelectuale și cu sentințe pentru orice. Dar și cu chinul de a te plasa pe un soclu aflat mereu în penumbră. O penumbră la care ai mereu de lucrat, pentru că trebuie să fie una în care, de fapt, te vezi foarte bine. Altfel, pierzi meciul de a confisca din cînd în cînd centrul atenției. Pentru că tu intervii și decretezi ce e bun și ce e rău. Ce e toxic și ce e benefic. Unii, chiar dintre prieteni, te-ar putea numi un „fazan ridicoluț“. Sau „prost cu pedale“. Sau ți-ar sugera să-ți faci numărul la altă masă. Dar ar intra în ordinea jocului tău. Așa că n-o fac. Și te lasă acolo, pe piedestal, unde-ți place ție. Așa, ca exponat, poți fi haios.

Deci, dacă tot te exprimi public, nu ne plictisi, mă, nene, cu momente și clipe. Dă idei tari! Dă-n cineva! Zi-i pe nume! Ia-l un pic la mursecat! Rupe un fraier! Ca pe stradă. Nu stai la discuții. Lovești primu’! Zbang! Un cap în gură și-ai rezolvat situația. Așa trebuie să fie un articol d-ăsta, dă ziar, sau dă ce-aveți voi acilea. Ca un cap în gură. Să rămîi c-o chestie. Și să zică ce vrea omu’ s-audă, nu ce te taie pe tine capu’. Nu?! Că tot veni vorba, mai devreme, de mitralieră. Așa se intră în subiecte. Cu mitraliera. Nu stai să bați la ușă, s-o iei pe la Ploiești, să alea-alea, să cutare. Că mă pierzi. Și eu sînt public. Și depinzi de mine, fraiere! Pentru că ăla care se uită, ăla care ascultă, ăla care citește e, pe undeva, ăla care plătește. Și cine plătește comandă muzica, pisi! Cu toate că partea proastă e că mai sînt unii, nu puțini, cărora le place mai pe liniște. Mai pe bun-simț. Mai pe răbdare, mai așezat, mai pe atmosferă din care nu lipsește aberația asta care se cheamă respect. Deci încă e plină lumea de fraieri, nene! 

Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.