Fac parte din categoria nereușită a celor care se întorc rupți și deprimați din vacanțe. Sînt dintre cei care trebuie să vadă marea măcar o dată pe an. Muntele îl pot admira de la distanță, dar departe de mine cutreieratul prin păduri, mersul sprinten pe poteci înguste, visările întinsă pe spate într-o poieniță – căci cine știe ce insecte dubioase vor fi colcăind sub iarba aceea verde.

Marea a rămas constantă, probabil și pentru că, la patruzeci de zile de cînd m-am născut, maică-mea m-a luat din București și m-a dus în brațe într-o lungă plimbare de bun-venit pe malurile ei. Marea din copilărie și vacanțele de acolo mi-au oferit tot ce-mi puteam dori, minus părțile alea neplăcute ca somnul impus de după-amiază. În rest, un colac cu cap improbabil de zebră, bălăceala în Marea Neagră a Constanței, alături de zeci de alți oameni înghesuiți ca sardinele în apa uleioasă de la loțiunile de plajă, și o pungă de hîrtie maro cu cele mai zemoase piersici era tot ce-mi trebuia. Probabil.

Mai tîrziu am descoprit și alte mări, ba chiar oceane. Unele uluitor de frumoase, dar neprietenoase, altele cenușii și înspăimîntătoare, și încă altele în cel mai intens bleumarin, indiferente, amețitor de adînci și necruțătoare. Pentru cineva care se dă într-atît de îndrăgostit de mare, împărtășesc și o paradoxală frică de orice fel de apă naturală. Un mic pîrîu inofensiv e cam ce pot duce cu maximum de curaj. În rest, lacurile, fluviile, mările, oceanele îmi pare că ascund în măruntaiele lor tot soiul de primejdii, ierburi viclene și alunecoase, mîl, pietre acoperite cu păturici verzi de alge băloase, peștișori insistenți, precum și alte creaturi mai mari și mai periculoase. Povestea de dragoste cu marea e o combinație a privitului cu orele în zare, a bălăcitului timid la mal, a foșnetului constant de valuri mici și a disecatului coloristic al sutelor de nuanțe de verde și albastru. Pare suficient.

M-aș fi bucurat ca din vacanțele astea să mă întorc cu creierul domolit, cu inima odihnită și cu ceva mai multă poftă de viață. Mă întorc, în schimb, cu dureri constante de stomac, cu anxietățile vechi lustruite ca noi, cu tălpile crăpate, cu două kile în minus și cu o depresie constantă post-alcool. Asta-i adevărata dietă mediteraneană. Nu conceptul ăla rostogolit de diverși hip-steri cu aplecări spre nutriția corectă care pomenesc de grecii ajunși la o sută de ani datorită uleiului de măsline. Prostii. Grecii ajung la o sută de ani cu cafele, brînze grase mîncate dimineața, cu litri de vin subțire și alb și cu două pachete de țigări pe zi. Așa și eu, o pastișă demnă și tragică, o Antigonă de tîrg de vechituri, un turist care obosește întrebîndu-se doar ce mai e de făcut în următoarele ore.

Te duci pe plajă, acolo n-ai stare de nimic – duși sînt anii cînd puteai să zaci ca o șopîrlă la soare –, intri în apă, ieși din apă, nu te poți concentra să citești nimic, telefonul îți bingăne cu știri stupide din țară, sfîrșești în a sprijini profesionist barul de pe plajă. Matrafoxat de la unșpe spre prînzișor, împrietenit deja cu chelnerii, efharisto-parakalo, deja știi grecește și ăia îți zîmbesc înțelegător și-ți mai umplu încă o dată paharul din partea casei. Scurta euforie pe care ți-o dă alcoolul începe deja să facă loc unei dureri surde de cap care nu trece cu înșiruirea de farfurii în care zac salate, brînze, calamari prăjiți sau caracatițe fierte. Le-ai văzut întinse pe garduri la soare, cu brațele ventuzoase atîrnînd fără de viață, bîzîite de roiuri mari de muște. În vacanță intri însă în altă convenție: mergi aproape gol pe stradă și mănînci o carne vizitată pe față de diverse insecte. Totul se petrece într-o bălăceală continuă în vinul acela alb adus în carafe aburite de cupru. Se bea din pahare muncitorești din alea de pomană, îți place teribil. A doua zi, pe o sfîntă mahmureală, iei Nurofenul ca pe bomboane, ca apoi să te doară mai abitir stomacul. Toate fricile și anxietățile sînt deja megalo, super, extraordinare. Simți cum norul de nenorociri se va abate asupra ta din direcții necunoscute. Soarele arde, o mamă își strigă insistent și enervant copilul – Napoleon – cu accent pe e. Închizi ochii, s-a terminat vacanța. Efharisto. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.