George a plecat de mai mulţi ani în Statele Unite cu soţie şi copii. De la un timp, se întoarce mai în fiecare vară să-şi revadă ţara, dar aproape niciodată nu îşi ia şi familia cu el. Ziua stă cu părinţii, seara se întîlneşte cu prietenii pe la terasele bucureştene iar mai tîrziu, în noapte, se duce la femei. Dibuieşte cîte un local deocheat şi face curte cîte unei stripteuze. Îi dă bani, iar uneori are pretenţia s-o şi fotografieze (fie şi îmbrăcată). Îi place să pozeze femei frumoase.
Nebunia e că i se întîmplă apoi să se şi îndrăgostească de cîte o asemenea cucoană. Una dintre acestea, voind să scape probabil de el, i-a spus că pleacă pentru cîteva zile la Chişinău, oraşul ei natal. El a suferit de dor şi s-a plîns prietenilor care, mai pe faţă mai pe înfundate, au rîs de el. Le-a spus apoi că a vorbit cu femeia la telefon şi că ea i-a explicat că nu mai are bani să se întoarcă la Bucureşti şi i-a cerut să-i mai pună nişte euro în cont pentru viză şi drumul de întoarcere, ceea ce el a şi făcut. Auzindu-l, prietenii au înlemnit. I-au spus că e un mare prost şi l-au întrebat cum de nu-şi dă seama că femeia l-a minţit. Abia ţinîndu-şi lacrimile, George a mărturisit că şi-a dat seama, dar că nu s-a putut abţine să-i dea banii.
Maria are un bărbat care de-a lungul vieţii i-a făcut o mulţime de necazuri, unele foarte serioase. Într-o vreme, toca banii familiei prin cazinouri. Se încurcase cu o recepţioneră care l-a stors şi ea de bani. A intrat în mari datorii şi a apelat la cămătari. Au urmat clasicele ameninţări ale acestora, cu bătaia şi chiar cu moartea. Maria şi-a convins atunci părinţii să-şi vîndă casa pentru a face rost de banii necesari plăţii datoriilor. Între timp, soţul recepţionerei a căutat-o să-i spună că bărbatul ei umblă cu nevasta lui. Maria l-a poftit afară cu fermitate, zicînd că nici nu vrea să audă asemenea bazaconii. Lucrurile s-au liniştit apoi şi o vreme a fost bine. De curînd, omul a început din nou să joace şi să bea. A făcut iarăşi datorii nenumărate. Maria şi-a abandonat serviciul din România şi a căutat o slujbă mai bine plătită în străinătate. A ajuns în Spania unde munceşte din greu. Spune că, în timp, din salariu, va plăti din nou datoriile bărbatului ei (pe care l-a luat cu ea acolo). Printre cunoscuţi s-a creat o adevărată controversă. Unii se miră şi spun că n-au mai văzut o persoană atît de fraieră ca Maria. Alţi cîţiva cred, însă, că aşa e dragostea adevărată.
Alina e mereu în căutarea bărbaţilor. De obicei, poartă fuste scurte şi decolteuri largi. Arată bine şi are destul succes. Mereu are cîte un partener nou. De fiecare dată, ea îl prezintă tuturor şi spune că se va mărita cu el. Pe mulţi dintre ei i-a numit chiar „soţul meu“. În cele din urmă însă, toţi o părăsesc. Alina suferă cumplit de fiecare dată, nu înţelege cum de-i pierde şi cere mereu sfaturi prietenelor cum să se poarte cu ei. Citeşte cărţi de psihologie. Odată a avut şi un bărbat, cu acte în regulă, care a părăsit-o după o căsnicie, zice-se, extrem de zbuciumată. Ea spune că nu-şi doreşte decît să-şi găsească un om cu care să se mărite şi să trăiască liniştită pînă la adînci bătrîneţi. De copii deja nu mai poate fi vorba. A depăşit vîrsta. De curînd, şi-a găsit un nou „soţ“. E cu vreo zece ani mai tînăr decît ea...
Răzvan e director la o companie multinaţională. Are o poziţie invidiată. Cîştigă enorm, are putere asupra a sute de angajaţi şi mare influenţă printre străinii aflaţi la acelaşi nivel cu el. Zilnic negociază înţelegeri complicate cu englezi, americani şi canadieni. Mai nou, aflu de la un cunoscut comun că i-a căzut cu tronc o angajată. Răzvan îi spune că, deşi el se dă de ceasul morţii, ea nici nu-l bagă în seamă. E disperat şi i-a povestit amicului său că într-o zi, ieşind din marele bloc de sticlă unde-şi are biroul, şi-a concediat şoferul, a mers cîteva străzi mai încolo, printre nişte magherniţe, s-a aşezat pe o bordură şi a început să plîngă...
