Mi-a povestit o prietenă care a fost la fața locului că finlandezii s-au supărat pe universul nostru newtonian și i-au abolit trei coordonate fundamentale: materia, spațiul și timpul. Școala lor a început gîlceava cu nomenclatorul materiilor și au pus în locul disciplinelor din catalog indisciplina minților noastre și a lumii în care ne căutăm drumul. Cum o fi școala văduvită de materii, naiba știe.

Au abolit, după aceea, spațiul. În locul celor patru pereți rectangulari ai sălii de clasă au construit spații modulare, în care nimeni și nimic nu-și mai are locul său fix, spații care se reinventează continuu pe măsură ce le străbați, ca teseractul din povestirile science-fiction. Cum o fi școala în care elevul nu-și mai știe locul lui în banca lui, întreabă-mă să te întreb.

Au abolit pînă și timpul. În școala finlandeză nu se mai sună nici de ieșire, nici de intrare. Pur și simplu, nu se mai sună. Timpul, cum zice un vers shakespearian, și-a ieșit din țîțîni. Școlarii și profesorii lor merg prin el ca pe-un inel răsucit al lui Moebius, în care nu poți ști niciodată dacă ești înăuntru sau în afară, dacă ești în școală sau în viață. Ce fel de școală va fi fiind aceea văduvită de clopoțel, nu-mi cereți să vă răspund.

Asemenea vești ne vin din îndepărtata Finlandă. Dar, uite, nici ei nu mai sînt ce-au fost, li s-a mai veștejit cununița de premiant la testările PISA. Sau, poate, cine știe, prezentul nu-i mai interesează. Plutesc agale prin viitor, iar timpul, dacă chiar există, să facă bine să-i ajungă din urmă, dacă poate.

Noi, pe-aici, încă ne mai batem cu el. Ne batem în primul rînd cu trecutul. Și nu cu oricare trecut, ci cu cel care n-a existat niciodată. E o luptă dură, din care, pare se, nu există sorți să răsară vreodată nici învinși, nici învingători. Vocabularul nostru geme de „prăbușiri“, de „căderi“, de parc-am fi stat odată pe spuma unui norișor, ciocnind ambrozie cu zeii, iar acum ne-am trezit pe neașteptate în mocirla de după ploaie. Și cu prezentul avem ce-avem. În neobosita noastră cădere, ne agățăm de el cu îndîrjire, să n-o ia din loc, cine știe încotro, poate chiar către viitor. Totu-i acum și acum e totul. Avem prezent berechet, așa că le putem da și copiilor noștri o halcă zdravănă.

Noi ne batem cu spațiul. „Să nu dai locul“ – așa sună legea. Totul trebuie să fie tăiat, parcelat, rînduit, și fiecare să aibă parcela lui. Clasa mea nu e clasa lor, școala mea nu e școala lor, nația mea nu e nația lor. Să-și vadă de treaba lor cei din Finlanda, că noi nu avem elani. Și să nu ne dea nouă lecții cei de la „Sfîntul Sava“, că habar n-au cu ce ne confruntăm noi aicea. Iar diriginta de la D să facă bine să-și păstreze remarcile pentru ea, că alt­fel ne apucăm și noi să vorbim. Avem nomenclatoare, avem repartitoare, totu-i perfect înșurubat în PUZ-urile și PUD-urile vieților noastre. Știm să ne cucerim spațiul, centimetru cu centimetru.

Ne batem, evident, și cu materia. Cel mai adesea, ne batem unul cu altul dîndu ne cu materia în cap. Proful de mate zice că cine nu poate rezolva o integrală nu-i om integru și zboară afară de pe lume, profa de română e convinsă că cine zice „care“ în loc de „pe care“ s-a ejectat dintre bipezi, istoria se drapează în magistra vieții, biologia ne clonează de ne zbîrnîie ADN-ul, fizica ne arată cu degetul găurile negre din mințile noastre, iar educația fizică ne somează să nu crăpăm cu toții de sedentarism în miezul disputelor intelectuale. Mai multă materie, mai mult spațiu, mai mult timp – mai multă armonie, trăgînd cu urechea către muzica sferelor, ce va izbucni cîndva în miez de bătălie, de ne va sparge timpanele.

Vasăzică, ne batem. Și în dîrdora ostilităților se mai împlinește cîte un an, Moș Crăciun îmbracă iar haina înstelată din colinde, Santa Claus își umple iarăși sania sub pîlpîirile aurorei boreale, porcul se pune pe guițat presimțindu-și menirea, sarmaua mustește tandru în cratiță. Hai noroc! Doamne-ajută! Pisica lui Schrödinger e și moartă, și vie în cutie. 

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea din București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.