În ultimii ani ai propriului regim, Ceauşescu scotea pe bandă rulantă decrete nepopulare. De obicei le anunţa sîmbăta, astfel încît „oamenii muncii“ să nu le poată comenta imediat la serviciu. Duminica (şi numai duminica) era liberă, dar se miza pe faptul că, pînă luni, nemulţumirea se mai stinge. Un asemenea decret vorbea, de exemplu, despre spaţiul de locuit excedentar, hotărînd ca proprietarii ale căror locuinţe aveau mai mulţi metri pătraţi decît suprafaţa pe cap de locuitor, meschin stabilită de guvernul comunist drept legală, să fie obligaţi să primească în casă şi alţi „tovarăşi“, cu chirie.  

Tot în perioada tîrzie a comunismului, un alt decret întărea din punct de vedere legal formele obligatorii de adresare între cetăţeni, adică nu domn şi doamnă, ci tovarăş şi tovarăşă.  

Ne putem aduce aminte şi cum, la un moment dat, a apărut ideea de a-i trimite pe toţi pensionarii din oraşe la sate, adică la aer curat şi la munca cîmpului. De atunci şi bancul cu pensionarul care-i explica „Tovarăşului“ cum la nou-înfiinţata fermă de melci din comuna X, la care i se dăduse ocazia să muncească din nou, „fără a precupeţi nici un efort“, toate erau bune şi frumoase, cu excepţia faptului că, uneori, melcul face ţuşti, mai încolo, şi e greu de prins.

Ei bine, multe dintre decretele astea tîmpite nu prea se aplicau decît în rare cazuri, pentru că ori nu erau aplicabile, ori nu mai avea nimeni chef să pună în practică proiecte de asemenea anvergură. De aici apăruse şi vorba că orice minune ţine doar trei zile. Oamenii (uneori chiar şi cei care trebuiau să pună în aplicare noile dispoziţii) aşteptau pînă cînd iniţiativa era uitată. Sigur, erau şi destule decrete imbecile sau ticăloase care se şi aplicau, cu efecte teribile (demolări de cartiere întregi şi de biserici, aşa-zisa sistematizare a satelor ş.a.).

Mulţi se întrebau cum de le vin „celor de sus“ atîtea idei stupide. Nu era vorba însă doar de prostia şi incompetenţa conducătorilor sau de atitudinea linguşitoare a sfătuitorilor lor, ci era şi o chestiune de sistem. Genul acesta de legiferare avea menirea să ţină populaţia sub stăpînire, să aducă aminte că există o conducere fermă, gata oricînd „să strîngă şurubul“, cum se spunea pe atunci. Se putea observa că, în ciuda ambalajului propagandistic, toate acele decrete (cred că fără excepţie) erau împotriva intereselor omului de rînd. Acea guvernare, inspirată la originile ei de ocupantul sovietic, nu se făcea de fapt niciodată aşa cum pretindea, pentru popor, ci tocmai împotriva lui. O altă caracteristică a decretelor din perioada comunismului era intruziunea lor în sfera privată, pînă în zonele cele mai intime (efectul interdicţiei avortului, care se combina cu lipsa de pe piaţă a mijloacelor concepţionale, afecta profund relaţiile de cuplu). Statul voia să controleze totul, de la tranzacţiile comerciale dintre oameni, pînă la felul în care indivizii făceau copii, locuiau sau se deplasau. Nu spun însă o noutate decît, poate, pentru cei foarte tineri.

În orice caz, de remarcat că la deplasarea indivizilor se referă şi recenta ordonanţă de urgenţă a Guvernului, care interzice practica autostopului. Sigur, motivaţia oficială e că prin asta se încearcă reglarea concurenţei neloiale în domeniu, combaterea evaziunii fiscale din partea unor taximetrişti mascaţi ş.a.m.d. De fapt, e o prostie (probabil că şi neconstituţională) care nu face decît să aducă aminte de decretele ceauşiste. La fel ca şi acelea, este pe cît de stupidă, pe atît de neaplicabilă. Cam din aceeaşi categorie fac parte şi ideile de a taxa suplimentar centralele de apartament, încercările de tot felul de a-i impozita pe manelişti ori culpabilizarea profesorilor care dau meditaţii. Sînt tentative de scoatere la lumină pe cale legislativă a unor activităţi economice mărunte, cu preţul senzaţiei că Guvernul se amestecă, pur şi simplu, în relaţiile dintre indivizi. Asemenea încercări au eşuat în ultima parte a comunismului şi cu atît mai mult vor eşua în capitalism. Nu prin asemenea procedee vor veni mai mulţi bani la buget. E de bun-simţ să-ţi dai seama că activităţile economice se reglează prin măsuri economice sau prin proiecte administrative serioase, trecute prin toate filtrele de dezbatere democratice. Adică, dacă Guvernul vrea ca profesorii să nu mai dea meditaţii în particular, să se ocupe de-adevăratelea de bunul mers al învăţămîntului public (nu doar de reforma formelor, cum a făcut pînă acum), iar dacă vrea să nu mai existe transportatori evazionişti, să creeze un cadru serios, în care transporturile publice şi cele private autorizate să funcţioneze perfect. Dacă mai vrea şi ca maneliştii să plătească impozite, atunci cred că n-are decît să-şi pregătească personalul în arta fugii.  

Nu e vorba doar de Guvernul Ponta, fiindcă şi cel condus de Boc (ca să dau exemplul cel mai apropiat în timp) a excelat în aşa ceva. Obiceiul vine de departe, adică tocmai de la Ceauşescu şi de la sovietici. E un defect major al sistemului democratic din România. Iar măsura care le dă voie primarilor să migreze de la un partid la altul, timp de zece zile, nu face decît să scoată la iveală incoerenţa şi funcţionarea plină de mişmaşuri şi cîrpeli a unui întreg sistem politic.  

În lipsa rezolvării problemei guvernării prin asemenea ucazuri, orice guvern nu va reuşi decît să enerveze pe toată lumea, făcînd mereu să pară că decretele ceauşiste şi-au schimbat doar numele în ordonanţe de urgenţă.