Un prieten mi-a povestit ce i s-a întîmplat în urmă cu vreo douăzeci de ani, pe cînd era ceva mai tînăr şi lucra la nişte sonde din apropierea unui oraş din Moldova. Locuia cu chirie într-un apartament din oraş, dar mergea în fiecare zi cîţiva kilometri, pe nişte dealuri, pînă ajungea la sonde, unde era punctul de lucru. Mersul zilnic pe jos îi pria de minune şi îl făcea să se simtă în deplinătatea puterilor. Noaptea dormea foarte bine, cu fereastra deschisă chiar lîngă capul patului. Aerul proaspăt îi intra în cameră cu toate mirosurile verii. Acestei plăcute senzaţii dintr-o perioadă fastă a existenţei sale i s-a adăugat o alta mai puţin obişnuită. Într-una din nopţile cu fereastra deschisă, a visat că iese el însuşi în aerul verii, pe geamul deschis, şi începe să zboare pe deasupra dealurilor şi pădurilor din jurul oraşului. Vedea brazii verzi, poienile, potecile şi drumurile pe unde mergea pe jos în fiecare zi. Dar, dincolo de peisaje, ceea ce îl bucura în mod nespus erau abilităţile extraordinare pe care le avea în zbor. Nu era o simplă pasăre, ci mai curînd un mic avion, capabil de acrobaţii nemaipomenite. Putea să facă lupinguri care-i dădeau senzaţii similare cu cele pe care le ai în aparatele din parcurile de distracţii gen montagne russe. Simţea furnicături prin tot corpul şi o bucurie intensă. În acele lupinguri putea cu multă uşurinţă să ajungă pînă aproape de pămînt şi să se ridice din nou la înălţimi ameţitoare. Visa apoi că se întoarcea acasă şi intra pe geam înapoi în cameră, moment în care se şi trezea. Visul s-a repetat. Ajunsese să fie foarte fericit seara cînd se băga în pat, în aşteptarea somnului cu visul şi senzaţiile însoţitoare. Şi un amănunt foarte important pe care şi-l aminteşte: înainte de culcare avea grijă întotdeauna să deschidă fereastra. S-a întîmplat, cum spuneam, de mai multe ori în acea vară, dar nu s-a mai repetat niciodată.
I-am relatat povestea asta unui alt amic şi aproape că n-am apucat s-o termin că mi-a replicat brusc: „Ştiu despre ce vorbeşti. Să vezi cum era la mine“. Şi a început propria poveste. Era copil şi stătea undeva la marginea Bucureştiului. Din spatele casei sale începeau nişte mici parcele pe care oamenii din zonă le primiseră ca să cultive legume pe ele. Dincolo de parcele era un lan de floarea-soarelui. Ei bine, el cică visa că traversa parcelele acelea amărîte pentru a ajunge în lanul de floarea-soarelui. De acolo smulgea o floare, cu tot cu tulpină, care trebuia să fie cît mai lungă. Şi-o înfăşura în jurul mijlocului, cu floarea, cumva, pe post de cataramă. De îndată ce o înfăşura, el începea să se ridice în aer şi să zboare. Cu cît strîngea mai mult tulpina în jurul mijlocului, cu atît se ridica mai sus. Dacă o lărgea, începea să coboare, iar cînd o desfăcea de tot, deja simţea că atinge pămîntul cu picioarele.
O prietenă care asista la poveştile astea ne-a spus că şi ea poate să zboare în vis. Cum mai auzisem o dată povestea ei, ştiam că zboară pe spate. I-am adus aminte rîzînd, dar ea ne-a contrazis. Ne-a spus că în ultima vreme a început să zboare şi ca băieţii, cu faţa în jos. Mi-am amintit atunci şi de povestea unei colege care zicea că ea visează că zboară pe verticală, ca îngerii.
Eu însumi visam, cîteodată, nu chiar că zburam, ci doar că levitam, că mă ridicam de la pămînt, în urma unui intens efort de concentrare. De fiecare dată cînd „îmi reuşea“ mă bucuram teribil şi încercam să strig în gura mare că, iată, se poate şi în realitate, că, în sfîrşit, nu mai era în vis. Dar tocmai atunci mă trezeam cu dezamăgirea că iar m-am păcălit şi n-a fost decît un vis. Ultimele dăţi însă, înainte să încerc să-mi clamez victoria zborului, mi-am dat seama că e vorba de un vis.
Experienţele anterioare m-au pus într-un fel în gardă. Au fost probabil prea multe reveniri cu picioarele pe pămînt şi de prea multe ori m-am simţit făcut de rîs la trezire de răsărirea bruscă a ideii raţionale şi dezamăgitoare că omul nu poate să zboare decît în somn.
Interesat de subiect, am început să mă documentez. Aşa am descoperit că există o mulţime de site-uri şi dicţionare online de interpretare a viselor. Freud ar fi încîntat. El însuşi interpreta zborul în vis drept (cum altfel?) o dorinţă erotică sau ceva legat de viaţa intrauterină. Discipolul său Paul Federn credea pur şi simplu că erecţia ar inspira visele cu zbor. Se pare că, în tradiţia noastră locală de interpretare a viselor, zborul e considerat un vis foarte bun, prevestitor de noroc, bogăţie, onoruri şi preţuire din partea celorlalţi. Există şi interpretări mai noi, previzibile de altfel, cum că visul de a zbura semnifică ideea că te simţi de neînvins, deasupra tuturor, că poţi controla pe deplin situaţia. Specialiştii au observat că mulţi dintre cei care se visează zburînd descriu senzaţia ca pe o mare bucurie şi o experienţă eliberatoare. Există şi interpretări mai puţin bune, pe linia fugii, a evadării din problemele cotidiene, a dorinţei de a te ridica deasupra tuturor temerilor sau de a scăpa de traume majore.
Sigur, explicaţiile astea şi-or avea rostul lor, pot fi cît se poate de raţionale şi interesante, dar, evident, ele nu se ridică niciodată la înălţimile fericite la care poate ajunge omul care zboară în somn.
Adevarul.ro
