În week-end-ul trecut am ascultat doar puțin radioul în mașină pe drum și am auzit știrea despre crima din Caracal. M-am înfiorat, dar apoi nu m-am mai gîndit la asta. Cînd m-am întors luni dimineață în București am găsit o lume scoasă din minți de povestea cu „Monstrul din Caracal“. Am înțeles imediat că televiziunile „frămîntaseră“ povestea pe toate părțile zile întregi, iar rețelele sociale luaseră și ele foc. Crimele au șocat, dar indignarea oamenilor a venit din cauza reacției total nepotrivite a autorităților. Oricine înțelege că pe lume, din nefericire, există și criminali odioși și asemenea tragedii provocate de ei, uneori inevitabile. Problema în acest caz a fost percepția că omorul ar fi putut fi evitat, că deși victima a reușit să dea alarma, poliția n-a fost în stare să facă nimic.

În acest caz, povestea cu reintroducerea pedepsei cu moartea e o diversiune. Specialiștii știu că acești criminali în serie nu se opresc din a ucide din cauză că există pedeapsa cu moartea. Exemplul cel mai bun sînt Statele Unite, unde există pedeapsa capitală (în multe dintre state), dar și foarte mulți criminali periculoși. În astfel de cazuri, excepționale totuși, frica de pedeapsa cu moartea nu pare să-i demobilizeze. Iar în aceste condiții, reintroducerea execuțiilor nu ar fi decît un fel de satisfacție ieftină oferită opiniei publice. Întrebarea e dacă asemenea crime pot fi prevenite. De cele mai multe ori probabil că nu, dar în cazul recent se pare că s-ar fi putut. Evident, nesimțirea polițiștilor și a procurorilor e marea problemă. Și fiecare dintre aceia care au urmărit evenimentele și-a adus poate aminte de cîte un mic incident în care, chiar dacă, păstrînd proporțiile, a constatat personal că reacția autorităților a fost de indolență, aroganță, lipsă de asumare a răspunderii și neprofesionalism. Fiecare și-a putut astfel imagina foarte bine cum au decurs lucrurile în cazul de la Caracal.

Cred că rădăcinile reacției autorităților trebuie căutate tocmai în comunismul de care credeam că am scăpat acum 30 de ani. Comunismul e cel care a pervertit toate instituțiile statului pe termen, iată, extrem de lung. Comuniștii au copiat modelul statului democratic, golindu-l însă de conținut. Au imitat democrația occidentală în mod formal, întorcînd însă totul pe dos. În comunism, miliția nu-i apăra pe oameni. Milițienii își apărau doar propriile privilegii și, din cînd în cînd, și „linia partidului“. La fel și procurorii. Instituțiile nu erau menite să-i ajute pe cetățeni, ci să-i țină în frîu, să-i oprime. Așa a fost construit sistemul, de la Lenin începînd. În comunism, răspunderea funcționarilor nu exista, ei aplicau reguli oarbe ce nu aveau legătură cu nevoile cetățenilor. Birocrația nu era menită să ordoneze lucrurile și să le dea o coerență, ci să încurce orice inițiativă și să strivească individul. Administrația de orice fel nu era menită să rezolve problemele oamenilor, ci să le aducă mereu aminte că sînt niște bieți supuși. Politicienii nu erau oameni cu răspundere adevărată, ci niște trepăduși care se dădeau mari executînd comenzi de la centru. Spitalele nu tratau bolnavii, ci doar îi depozitau, orfelinatele nu-i protejau pe copiii amărîți, ci doar îi încarcerau, televiziunea publică nu informa, ci făcea propagandă în folosul partidului unic, încercînd să ascundă tot gunoiul sub covor, iar școlile erau menite să producă „omul nou“ și așa mai departe.

Nu vreau să spun că pe atunci nu se făcea școală sau medicină, că nu se prindeau hoți și criminali sau că nu se construia nimic. Dar acestea se făceau datorită părții bune a naturii umane, dacă putem spune așa, datorită conștiinței profesionale și umane pe care unii oameni continuau s-o aibă. Aceștia însă aproape că lucrau împotriva sistemului, care era conceput ca un regim de ocupație, împotriva cetățeanului văzut mereu ca un potențial dușman. Și astăzi există o mulțime de oameni care și fac datoria, dar sistemele, instituțiile statului, în ansamblul lor, pare că sînt în continuare pervertite. Nu ne-am eliberat de povara aceasta. Ea s-a perpetuat cumva chiar dacă generațiile s-au schimbat.

Criminali periculoși sînt și în state care nu au cunoscut comunismul. Crime nerezolvate sînt și acolo, tot așa cum sînt și polițiști incompetenți sau greșeli impardonabile. Dar nivelul de cinism, nesimțirea, lipsa de responsabilitate, sictirul cu care auzim că sînt tratați oamenii la noi, acolo sînt de neconceput. În comunism se vorbea despre „grija față de om“. Ei bine, și asta era o formulă care acoperea de fapt o lipsă caracteristică țărilor comuniste. La nivel de stat și nu numai, lipsa asta încă există.