Povesteam săptămînile trecute că mi-am petrecut unele din serile acestei perioade uitîndu-mă la episoade vechi cu locotenentul Columbo. L-am redescoperit, pentru a cîta oară? Actorul și personajul au o savoare care pentru mine (și cred că nu doar pentru mine) nu s-a perimat nici după decenii bune de la lansarea serialului. Și nu e vorba doar de nostalgia după un serial american pe care l-am urmărit în copilărie. Unele episoade, cum ar fi acela cu negustorul de vinuri (rol interpretat de Donald Pleasence) sînt de-a dreptul antologice. E de spus că există și un episod (Murder by the Book) regizat de un Steven Spielberg care se afla la începutul carierei (avea 25 de ani). Actorii sînt dintre cei mai buni, figuri destul de cunoscute sau chiar adevărate staruri. Johnny Cash, Mel Ferrer, Faye Dunaway sau Robert Vaughn nu sînt decît cîteva exemple.

Cred că Radu Cosașu e cel care a deslușit la un moment dat secretul ideologic al difuzării acestui serial în România comunistă. Columbo era polițistul într-un trenci ponosit (o ținută devenită legendară, care își are propria ei povestea), prost plătit, din bani publici, foarte abil în a prinde criminali care aparțineau aproape fără excepție clasei bogate a Americii. Or, dezvăluirea criminalității unor bogătași capitaliști americani de către un polițist sărac și inteligent nu putea decît să dea foarte bine într-o țară comunistă, chiar dacă bietul Columbo n-avea absolut nimic de-a face cu comunismul.

Dincolo de celebrele sale clișee, cel cu mîna ridicată, cînd se întorcea de la ușă spunînd „Just one more thing” sau de pildele legate de nevasta lui care nu apărea niciodată, Peter Falk a reușit să transmită personajului său un gen de căldură cu totul specială. Cu multă experiență și cu intuiția sa neobișnuită, Columbo pricepe imediat orice mister sau situație, fără să fie însă tipul de polițist versat, cinic și detașat. Implicarea sa foarte omenească în fiecare caz îl face să-i înțeleagă pe interlocutori într-un mod care depășește granițele stricte ale meseriei. Poate fi înțelegător chiar și cu unii dintre criminali. În același timp, formulele cu care se eschivează de la orice încercări de corupere sînt de fiecare dată pline de haz. Îl intuiește pe ucigaș imediat, singura problemă care-i solicită apoi eforturile fiind dovedirea lui.

Nostimada și popularitatea personajului au evident de-a face și cu imaginea și purtarea sa total atipică pentru un polițist american, cu care reușește să-i deruteze și pe făptași. Nu-l afectează disprețul cu care adesea e privit, trece senin peste umilințe și peste nervozitățile produse celor bănuiți, pe care nu-i slăbește cu întrebările lui aparent fără sens. Cu toate că întinde mereu capcane viclene, rămîne de fiecare dată el însuși, corect și dedicat aflării adevărului. În cele din urmă, modestia lui iese victorioasă în fața aroganței criminalilor. Columbo e eroul iscusit care lasă impresia de stîngăcie. Deși meticulos, merge de fiecare dată direct la țintă fără să piardă vremea cu amănunte nerelevante. Știe ce să caute la alți oameni și pare fascinat de natura umană. Latura asta, cum am spus, îl face cu totul aparte. Are totdeauna sfaturi sau vorbe de îmbărbătare care merg mînă în mînă cu micile tertipuri prin care reușește să afle cîte ceva. Pe scurt, mi se pare că poți recunoaște la el atributele unor eroi mitologici, de fapt, clișee etern valabile. E un veșnic David în luptă cu cîte un Goliat bogat și puternic. Se descurcă în situații aparent imposibile și cîștigă cu armele aparent slabe, cu inteligența. Știu că multora dintre dumneavoastră nu fac decît să vă amintesc ceea ce știați, de fapt, foarte bine. Ce remarc nou e doar că, dacă treci peste moda, mașinile sau tehnicile de filmare mai vechi, serialul continuă să fie și astăzi la fel de interesant. Columbo întrupează o serie de virtuți și ingrediente care au reușit să facă din el unul dintre cele mai de neuitat personaje pe care le-a creat televiziunea.