Poți să scrii orice tembelism sub o prostie de-asta de titlu. Ai dat click, stimate cititor, să afli secretele? Ai vrut neapărat să vezi ce rețete miraculoase se-ascund acolo? Ai mușcat ca șalău’! I-ai făcut numărul baban de cititori „influensărului“ cu pricina. Și, dacă tot i-ai dat un click, ce-ai aflat? De exemplu, că trebuie să redescoperi nevoia de a citi horoscopul în fiecare dimineață, ca să știi cum să acționezi în ziua cu pricina. Pe urmă trebuie să bei o combinație de „smutiuri“ sau niște „freșuri“. Aici, treaba se complică. Înțelepciunea chineză zice una, cercetătorii din Marea Britanie, alta. Nu-i nici o problemă. Ca să nu se supere nimeni, faci și ca ăia, și ca ăilalți. Dar nu înainte de a bea un pahar cu apă călduță, în care-ai stors o lămîie. Buuun. Acum, că ai curățat absolut toate ungherele organismului, treci la salba de sucuri. Unii zic că trebuie să fie verzi. Să bagi niște clorofilă, ca să rîzi la soare, toată ziua, ca un lan de cereale. Alții zic că trebuie să fie și colorate. Că să fii ca un curcubeu care se arcuiește peste ziua spre care pornești ca din pușcă. De ce ca din pușcă? Pentru că trebuie să fii proactiv. Să emani energie ca o centrală atomică. De unde iei energia asta? Din univers, nefericitule! Cum o iei? Absorbind-o, recoltînd-o, canalizînd-o prin paratrăsnetul care ești. Pentru că, da, tu ești canalul prin care Universul comunică, palpită, vibrează. Tu ești traheea prin care Cosmosul respiră.

Iar acum, alimentat cu energie, cu șoaptele legumelor și fructelor, cu elementele fundamentale pe care ți le extragi din mineralele unui pumn de suplimente alimentare, pe care le înghiți cu sucurile alea, acum, și numai acum, dai cheie zilei. Care pornește la sfert, cum zic șoferii adevărați. Dacă n-ai dat în clocot pe vasul de toaletă, aidoma catifelatelor unduiri ale vulcanilor noroioși, și dacă n-ai leșinat în baie, ieși voios din casă și iei ziua-n piept. Dar nici pe-asta n-o faci înainte de a stabili niște rezoluții ale zilei. Iar rezoluțiile astea sînt niște rubrici, niște sertărașe, niște ramuri ale rezoluțiilor mari, pe care le-ai formulat în primele două-trei zile ale noului an. Sau Noului An? În sfîrșit, să trăiască! În general, rezoluțiile astea mari, pe care le pui în ordine la-nceput de an, au legătură doar cu tine însuți. Cum să fii tu, cît mai Tu. Cel mai Tu, dacă se poate. Unii înțeleg asta în dimensiunea absolută a concretului. Sînt loviți de o amnezie de nișă. Adică uită că se exprimă într-o limbă în care există și pronume de politețe. Dom’le, ca loviți de un fulger venit din inima Universului, încep să tutuiască pe toată lumea. Așa cred ei că devin mult mai Ei. Nu mai e cazul să fii om. E prea puțin. Trebuie să fii Om. De fapt, tot ce e legat de tine trebuie să fie mai mare. Casa, mașina, conturile. Cum să simți altfel că progresezi?

Iar creșterile astea se fac în pași. În trepte. În rețete. În secrete. În sfaturi. În ponturi de toate felurile. Zece pași spre împăcarea cu tine însuți. Cinci trepte spre găsirea adevărului din tine. Șapte rețete miraculoase pentru a avea greutatea ideală. Trei secrete pentru a atinge vîrful inteligenței emoționale. Nouă sfaturi ale unui înțelept indian pentru găsirea echilibrului. Ideea e că trebuie să fii mai bun cu tine. Dar dacă energia ți-o recoltezi din Univers, de unde să mai iei niște resurse de bunătate? Eh, aici e foarte greu. Poți, de exemplu, să mai tai din imensa bunătate pe care o aloci altora. Prea faci risipă de bunătate. Și de sinceritate. Și de generozitate. Ești prea bun cu ceilalți. Prea te neglijezi. Ia mai taie un pic din bunătatea față de alții! Ce?! Ei fac alocări suplimentare față de tine? Nu! Păi, atunci, hai să mai tăiem din bugetul de bunătate direcționată spre alții. Facem o rectificare bugetară, cu privire la fondurile speciale de bunătate. Trebuie să fim mai atenți cu noi înșine. Nu ni se spune că noi sîntem canalul Universului? Centrul. Miezul. Inima. Sîmburele. Nucleul. Păi, hai, dom’le, să ne simțim ca un element central ce sîntem, dacă e pe-așa! Prea am fost proști de buni cu alții. A venit și vremea noastră acum. O să fim mult mai generoși! Dar cu noi înșine.

Tot ce faci trebuie să tindă spre poza perfectă! Spre imitarea pînă în cele mai mici amănunte a întregii iconografii a fericirii. Momentele tale de bucurie trebuie să arate ca filtrele alea faine pe care le pui peste pozele de pe Instagram. Și nimic nu trebuie scăpat fără a fi pozat. Pentru că, dacă nu e pozat, nu există. Iar dacă nu există înseamnă că ești condamnat la anonimat și nefericire. Ce e-n furculița aia pe care-o bagi în gură n-are nici un gust. N-ai făcut o poză mîncării din farfurie? N-ai mîncat! Nu postezi? O să crăpi de foame! Pentru că nimeni n-o să știe că tu ai luat o cină sau un prînz la restaurantul Cutare. Nimeni n-o să știe că te pricepi. Că ești cunoscător. Că trăiești bine. Că te bucuri de viață. Că totul în jurul tău arată ca-n cele mai faine poze. Că starea ta de spirit e exact ca aceea izvorîtă din zîmbetul larg, dintr-o parte-n alta a feței, pe care ți-l trimite vedeta ta favorită, de cinci ori pe zi. Dacă lumea ta nu seamănă cu lumea ei înseamnă că respiri de pomană. Nu exiști. Ești în cădere, în neantul nefericirii. Și-atunci îți propui rețete. Pași. Trepte. Salturi spre fericire. Respectarea unor formule făcute să te ducă spre gustul ăla pe care crezi că-l au imaginile care-ți arată chipul bucuriei. În fond, e simplu. Faci exact ca acolo. Înveți gramatica obținerii unei astfel de imagini. Și faci poza. Și-o postezi. Se cheamă că exiști. Și nu oricum. Ci exact ca-n pozele care arată fericirea. Ceea ce înseamnă că și tu ești fericit. Și-așa trebuie s-o ții tot anul. Nici o secundă să nu mai fie urîțică. Altfel ai pierdut meciul. Nu ești un învingător.

Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.