2012 a fost un an al încordării, al lipsurilor şi, mai ales, al temerilor. A fost un an în care ne-a devenit clar că trăim într-o criză care a trecut de la forma de V la W şi, mai apoi, a păşit legănat către infinit, rog tehnoredactarea Dilemei vechi să caute semnul acela care arată ca un circuit de Formula 1. „Perspectiva unui viitor nenorocit îţi creează, ca om, un rău pe care-l resimţi fizic“, scria despre acest 2012 un editorialist de la Corriere della Sera, reluat de Adevărul.

Jurnalistul italian aşternea pe hîrtie o observaţie esenţială. În faţa acestei frici de viitor, nu contează dacă o duci mai bine decît ceilalţi, dacă ai o carieră sau o vîrstă la care, aşa cum scria el, „ţi-ai tras deja cărţile potrivite“. Contează că nu te poţi simţi bine în mijlocul unei frici generalizate şi, mai ales, în faţa unei lipse de speranţă pentru generaţiile care abia îşi încep viaţa. M-am întrebat de zeci de ori în 2012, poate că lucrînd în presă senzaţia de dramatism este exacerbată, ce putem face fiecare dintre noi şi cum am putut deveni, practic peste noapte, costuri prea mari ale unei lumi în care tot ce auzi e să „Să tai cheltuielile!“. N-am alt răspuns mai bun decît replica pe care mi-a oferit-o, la Londra, tiristul Alin Moldoveanu, cel care a intrat în ziua de concurs pe locul 34 mondial şi a terminat finala cu aurul olimpic la gît. Steagul celei a doua cea mai sărace ţări din Europa era sus de tot, crainicul BBC, uluit şi el, vorbea despre „momentul gloriei românului Moldoveanu“, apoi s-a auzit imnul şi, imediat după, Alin a spus că n-a făcut mare scofală, că şi-a făcut doar treaba cît a putut mai bine şi că „Tirul te învaţă o lecţie fundamentală în viaţă: nu poţi controla decît ceea ce depinde de tine. Dacă te consumi la infinit pentru ceea ce nu ţine de puterile tale, atunci o iei razna“. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră pentru 2013!