Așteptînd legătura

Publicat în Dilema Veche nr. 867 din 19 - 25 noiembrie 2020
Comunismul se aplică din nou jpeg

Un text din acest dosar al Dilemei vechi mi-a adus aminte de aventura comunicărilor de dinaintea telefoanelor mobile. În primul rînd că, pe vremea comuniștilor, cum mulți încă probabil își amintesc, pînă să ți se instaleze un „post telefonic” în locuință dura luni de zile sau chiar ani. Trebuia să faci cerere, să aștepți să ți se aprobe și apoi, după altă așteptare, să vină cei de la telefoane care-ți instalau aparatul propriu-zis. Prin multe sate sau locuri mai izolate, oamenii nu reușeau niciodată să aibă parte de propriul telefon. Foloseau, totuși, această minune a tehnicii, inventată încă din 1876 de Graham Bell, foarte rar, cînd se duceau la cel mai apropiat oficiu poștal. Ca să dai un telefon acasă din  altă localitate, trebuia să mergi la poșta din acea localitate, să faci o comandă la un ghișeu – unde stăteai la coadă – și apoi să aștepți, uneori zeci de minute, alteori și mai mai mult, pe o banchetă sau în picioare, pînă cînd o auzeai pe funcționară strigînd (de regulă, cu o voce nazală caracteristică): „Constanța ‒ cabina 3, Bucureștiul ‒ cabina 1, Ploieștiul ‒ cabina 4“ și așa mai departe.

De la un moment dat, în unele orașe mai mari a început să se poate telefona direct dintr-o cabină, folosind fise de un leu sau de trei lei. În comune au rămas însă pînă la Revoluție, și chiar după, acele oficii în care doar funcționara îți putea face o legătură interurbană. În satele mai izolate exista, în cel mai bun caz, un singur telefon, instalat la cineva acasă, la care apelau toți vecinii în caz de urgență. Știu că lucrurile astea le pot părea acum celor tineri o poveste de-a dreptul ancestrală.

Student fiind, înainte de 1989, mă aflam într-o „practică agricolă”, așa cum se făceau atunci, împreună cu colegii mei, la Cochirleni. Era un sat dobrogean, vestit pentru asemenea practici, în care studenții și profesorii din mai toate facultățile universității din București culegeau struguri, timp de vreo două săptămîni, toamna. Mergeam cu trenul pînă la Cernavodă și de acolo luam un autobuz pe un drum prăfuit. Un praf cum n-am mai văzut vreodată, ca un nisip foarte fin așternut peste tot, cu grosimi chiar și mai mari de o palmă. Viile acopereau zona ușor delurită, cît vedeai cu ochii, pînă pe malul drept al Dunării. Noi trebuia să culegem struguri albi, pe care-i puneam în niște lădițe făcute din stinghii, un soi de masă, de rangul doi, meniți a fi exportați, după cum aflaserăm, în alte țări din „lagărul socialist”. Erau niște struguri cum rar vedeai pe vremea aceea prin piețele românești. Exista un soi chiar și mai bun, de care însă nu eram lăsați să ne atingem noi, studenții. Nu eram considerați destul de calificați sau de serioși pentru așa ceva. Strugurii aceia erau pentru export în Vest, în țări occidentale, și erau culeși de oameni experimentați din zonă, care aruncau orice bob stricat și înfășurau codițele fiecărui ciorchine cu staniol, pe care-l așezau „artistic” în lădiță. Pentru noi, asta era o dovadă directă a ierarhiilor nivelului de trai, a felului în care erau împărțite categoriile de consum în Europa: piața occidentală era cea mai bună și mai pretențioasă, cea a celorlalte țări comuniste venea pe locul al doilea, iar ce rămînea, dacă mai rămînea, era repartizat pentru piața internă românească. Eram tot pe ultimul loc, ca și acum, dar cu mult mai mult în urma celorlalți.

Dormeam în niște barăci insalubre în paturi suprapuse, cu toalete comune în care nu se putea intra din cauză că erau înfundate și pline de apă, și nu numai... Noroc cu natura din jur. La masa de dimineață primeam un ceai ca la armată, cu o felie de pîine neagră și puțină marmeladă. La prînz ni se servea o zeamă ca la pușcărie și o feliuță de salam prăjit care nu depășea dimensiunile unei monezi de cinci lei de atunci. Nu-mi aduc aminte să fi existat cină. Și, evident, noi ne hrăneam cu struguri. După multe zile de stat în acele condiții, ni se făcea dor de casă, voiam să vorbim cu părinții. În cîte o seară, formam cîte un grup și plecam la Rasova, o comună aflată la cîțiva kilometri, pe malul Dunării, unde era un mic oficiu poștal, o magherniță. Intram acolo și-i ceream pe rînd oficiantei să ne facă legătura acasă. O am și acum în minte pe femeia aceea de la țară cu basma, învîrtind manivela telefonului, după care cerea cu voce nazală: „Bucureștiul, răspunde, te rog, Bucureștiul!”. Așteptam înfrigurați legătura, privind fascinați nestăvilita curgere a Dunării din fața noastră.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.