Despre moartea lui Antinous, Hadrian a scris în memoriile lui, pierdute însă. Autorul unei istorii antice păstrate pînă azi a înțeles de-acolo că ar fi fost un accident: tînărul a căzut în Nil și asta e. Dar n-aș băga mîna n foc că Dio Cassius avea sofisticarea necesară ca să înțeleagă ce era informație brută și ce metanarațiune compensatorie în memoriile unui tip ca Hadrian, în orice caz cu privire la un subiect așa dureros. În epocă au circulat, în orice caz, diferite zvonuri legate de sinucidere, în al căror miez se află fie cusurgeala din cercurile senatoriale (Antinous s-ar fi sinucis de rușine, chipurile), fie speculații în cheia unei pietăți magice (tînărul ar fi făcut-o pentru a adăuga vieții lui Hadrian anii la care renunța el). Azi, sinuciderea lui e văzută ca probabilă de majoritatea celor care studiază tema. Tot așa recreează episodul și Marguerite Yourcenar, într-un roman care rămîne una din cele mai sensibile încercări literare de reconstituire a minții unui împărat.

După moartea tînărului, Hadrian fondează orașul Antinoopolis, în amintirea lui. Poate nu doar de durere, dar și pentru că, la o adică, un nou port serios la Nil era binevenit pe locul modestei așezări egiptene de pînă atunci. (Azi, ruinele antice din Antinoopolis nu mai sînt însă nici pe departe așa bine păstrate cum apar pe planurile desenate cîndva de o echipă a lui Napoleon.) Existau indicii că mormîntul lui Antinous ar fi fost de găsit aici, dar acum a apărut un alt candidat foarte serios. Villa lui Hadrian de la Tivoli e cea mai frumoasă construită vreodată în lumea romană și, ca să recurg la un termen tehnic, cea mai mare. Arheologii au găsit unele senzaționale și în perioade mai timpurii (dacă vă plac frescele de la villa Liviei de la Prima Porta) și mai tîrzii (dacă vă plac mozaicurile de la Villa Romana del Casale de lîngă Piazza Armerina). Dar Hadrian avea el însuși ambiții de arhitect și delicii de colecționar, așa că la Tivoli (30 km de Roma) a conceput un loc ideal pentru working from home: aluzii arhitecturale eclectice la clădiri celebre din Roma și Atena, bazine ornamentale, teatre și biblioteci, parcuri și săli de banchet, peste care s-au aruncat din belșug ca niște confetti copii excelente de statui grecești.

În ultimii douăzeci de ani, săpăturile arheologice din acest mic „oraș de la țară“ imperial au descoperit un spațiu ciudat, cu două temple gemene aflate față în față, articulate vizual prin semicercul unei exedre, în centrul complexului aflîndu-se o platformă pentru un monument azi absent. De la an la an, complexul ăsta e tot mai des interpretat ca adăpostind undeva (poate în spatele exedrei) mormîntul lui Antinous. Datarea corespunde: în ziduri apar cărămizi ștampilate produse imediat după 130, anul morții tînărului. În apropiere se descoperiseră în secolele anterioare, din păcate prin săpături haotice, mai multe statui egiptene, inclusiv un Osirantinous (efebul divinizat reprezentat ca Osiris). Chiar în complex s-au găsit în ultimii ani o coloană spiralată din marmură extrasă din carierele Tunisiei de azi (așa-numita marmură giallo antico), statui ale lui Horus și Apis și destule altele, care fac clară tema egipteană a locului. (Dar e drept că elemente egiptene apar și în alte colțuri ale villei.) Interesantă e și prezența curmalilor. Pe trei margini ale complexului au fost săpate șanțuri adînci în roca poroasă care apare imediat sub solul sărac, șanțuri în care a fost adus pămînt suficient pentru a se putea planta șiruri de arbori. În acest pămînt au fost găsite fitolite de curmali. (Fitolitele sînt un fel de pietricele microscopice de silicați găsite în majoritatea plantelor care se respectă, de obicei cu formă caracteristică speciei, pe atît de rezistente pe cît de perisabil e materialul vegetal.) O cisternă înălțată asigura circulația apei, prin conducte de plumb, către vegetație și către bazinul decorativ.

Cheia de boltă a întregii interpretări e sub pașii noștri. E vorba de o platformă de granit (3 x 3 m), o fundație bine păstrată, foarte stabilă, pentru care s-a săpat adînc în tuf și pe care a fost, pare-se, înălțat un obelisc. Aș zice că amplasamentul unor mici șanțuri pentru plantat flori lîngă această platformă face improbabilă ideea că ea era un altar, dar alte variante rămîn posibile. Sigur că în Egipt obeliscurile erau folosite cîte două, dar în Italia ele erau obiecte exotice transplantate în cu totul altă paradigmă. Acum, în Roma (Pincio) se află un obelisc de granit roșu, cu patru texte hieroglifice, aparent prost traduse din latină și sigur inscripționate în Italia. Trei dintre inscripții se referă la Antinous și una zice că el se află „în acest mormînt din grădina care e proprietatea împăratului“. Obeliscul a fost evident adus în Italia de Hadrian și, deși prezența lui în Roma e atestată încă din secolul al XVI lea, devine foarte atrăgătoare ipoteza că el provine de fapt din villa („grădina“) de la Tivoli. Acolo, el s-ar fi aflat în imediata proximitate a bietului Antinous.

Un istoric l-a numit pe călătorul Hadrian „împăratul fără odihnă“. Ideea că Antinous odihnește totuși în villa lui de la Tivoli are o ciudată plauzibilitate. Chiar dacă „odihnește“ sună foarte creștin, iar efebul era, cu siguranță, o mumie.

Foto: villa lui Hadrian, Tivoli