Vreau să vă povestesc cîte ceva despre ce-am mai văzut-citit-auzit în ultima vreme (o rubrică din Dilema veche se numea odată așa), cu alte cuvinte, să mai observ pe ce lume trăim (alt titlu de pagină din revista noastră).
În primul rînd, chiar în timp ce scriam acest text, l-am văzut pe fostul nostru coleg de redacție Cristian Ghinea care, în calitatea sa de ministru, a făcut praf PSD-ul de la tribuna Parlamentului, la discutarea moțiunii de cenzură pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență. Cu un discurs elocvent și precis, a sintetizat întreaga realitate și cauzele pentru care PSD se opune din răsputeri acestui plan care, bine aplicat, i-ar strica toate mecanismele din care își trage puterea și prin care tinde să tragă și toată țara mereu înapoi. Răspunsul pe care a încercat să i-l dea un personaj ca Sorin Grindeanu (da, fostul premier ridicat, tăvălit prin noroi și iar ridicat de Dragnea e astăzi parlamentar) mi s-a părut denaturat și la fel de penibil ca autorul său. Iar, apropo, motivul moțiunii de cenzură e un proiect prin care România ar trebui să primească 30 de miliarde de euro.
Cu vreo săptămînă înainte, am văzut și am citit cum s-a prăbușit (!?) „cea mai frumoasă cascadă din lume”, cascada Bigăr. O știre care mi-a adus aminte de vestea care s-a răspîndit ca focul printre noi, pe vremea cînd eram copii, și care zicea că „a murit ABBA”. Am observat fără nici o mirare și cum, pe rețelele de socializare, s-a aruncat imediată vinovăția asupra unor instituții și, în general, asupra activității omului. Omul, această ființă care, nu-i așa, ar trebui stîrpită, fiindcă face atîta rău naturii. Niște mucaliți au atras atenția că, în realitate, de vină pentru „prăbușirea” cascadei ar fi fost ursul Arthur. Noroc că în România mai sînt și alți urși mari și o mulțime de alte cascade frumoase, de care, deocamdată, „urlătorii” și „duruitorii” de pe Facebook n-au auzit. Ca să ajungi la ele trebuie să te desparți un pic de tastatură. În altă ordine de idei, poate ar fi bine de știut că, de cînd lumea, cascadele se surpă. Bine de știut e și că, în ciuda surpării, cascada Bigăr n-a fost luată de nimeni de acolo.
Dintr-un domeniu conex ecologiei e și știrea pe care am citit-o recent, cum că firma de automobile Porsche e anchetată de autoritățile germane pentru „posibile date incorecte privind consumul unor mașini pe benzină”. Iertată să-mi fie uimirea, dar eu n-am pomenit vreodată ca o mașină să se încadreze în promisiunile de consum ale producătorului. În cel mai bun caz, minciuna e mai mică decît te aștepți, dar e evident că testele în urma cărora se stabilește consumul se fac în niște condiții care nu pot fi niciodată reproduse în realitatea obișnuită. Ăsta pare să fie un fel de dat al lumii actuale, și atunci întrebarea logică este de ce tocmai Porsche sau de ce numai Porsche e investigat.
De auzit... într-o perioadă cu furtuni, am auzit afară tunete, ploaie și vînt puternic. Tot atunci, brusc, am auzit și soneria telefonului sunînd ca la balamuc. Era o alertă în care eram atenționat asupra codului portocaliu meteo, de furtuni și vijelii. Adică cine nu vede norii sau fulgerele și nu aude tunetele va auzi telefonul și va vedea mesajul. Dacă nu te sperie ce-i afară, oricum, te sperie telefonul. E ca faza în care, la niște inundații, o femeie povestea unui reporter că a văzut la televizor cum îi intra apa în curte și în casă.
În fine, tot recent am citit cum un scafandru din Statele Unite a nimerit în gura unei balene cu cocoașă. N-a văzut-o, dar a povestit că, după ce a simțit o lovitură puternică, s-a trezit brusc într-o beznă totală și a înțeles ce i se întîmplă. Putea să respire pentru că avea încă tubul de oxigen conectat. A început să se agite, în speranța că balena va reacționa cumva, iar în cele din urmă aceasta, jenată probabil de senzație, l-a scuipat afară, teafăr și nemestecat.
Ei bine, dacă poveștile anterioare spuneau ceva despre repovestirea, răstălmăcirea și transformarea în ficțiune a realității, istoria asta cu balena pare să fie despre o poveste care a devenit realitate. Povestea e veche și binecunoscută, ceea ce face să fie de-a dreptul curios că nici una dintre relatările pe care le-am citit despre acel scafandru nu face vreo referire la ea. E, bineînțeles, povestea biblică a profetului Iona, dar nici măcar cu Pinocchio nu s-a făcut vreo legătură. Se pare că nu doar în povești, ci și în realitate se mai întîmplă ca, uneori, cîte un om să mai fie înghițit de cîte o balenă. Și se mai pare că, în lumea de azi, oamenii sînt în pericol să înghită o mulțime de narațiuni prost mestecate.
