Ăla nu mai are voce…

Publicat în Dilema Veche nr. 832 din 30 ianuarie - 5 februarie 2020
Nu eşti de acord? Eşti prost  Sau primitiv jpeg

Păi, nu mai are. Pentru că tocmai a trecut de o anumită vîrstă. E normal să nu-i mai funcționeze toate calitățile ca acum patruzeci de ani. Dar el se încăpățînează să cînte. Iar noi să mergem la concerte și să-l ascultăm. El nu se dă dus. Noi nu-l lăsăm să plece. El mai face un turneu și cîștigă niște bani. Noi îi dăm cu bucurie banii ăștia, cumpărînd bilete. El apare pe scenă. Noi îl aplaudăm. El cîntă jalnic. Pentru că nu mai poate. Nici nu-i mai trece prin cap să se aventureze spre anumite piese care făceau ravagii acum o jumătate de secol. Le cîntă pe-alea pe care încă mai crede că le poate duce. Noi vedem și auzim toate astea. Pe unii îi încearcă o tristețe adîncă și, poate, un soi de compasiune. Cîțiva încearcă să facă abstracție de situația jenantă. Alții rînjesc cinic. Unii îl miștocăresc crunt. Mulți îl disprețuiesc pe „terminat“ și-l îneacă în cuvinte grele. Trăim, inconștient, senzația că noi sîntem mai buni, că am rămas mai tineri, mai în formă. Ne vărsăm pe bietul „distrus“ toată frica abisală de îmbătrînire. El mai face un ban, expunîndu-se, de multe ori cu bună știință, acestor zoaie. Noi plătim, ca să putem arunca în el cu zoaiele astea. Ca să ne simțim mai tineri, mai buni, mai morali.

Pe vremuri, ne plăcea să ne zicem „rockeri“. De fapt, „rockeri adevărați“. E un substantiv care, la noi, cere disperat și-un adjectiv pe lîngă el. Și acum ne considerăm așa. Rockeri adevărați. Dar începe să fie din ce în ce mai înspăimîntător. Pe măsură ce te tot duci pe la concerte, observi că totul se transformă într-o adunare de bătrîni. Și ăia de pe scenă, și ăia din public. În anumite cazuri, cele mai fericite, ăia de pe scenă se țin binișor. Însă, de cele mai multe ori, imaginea alunecă repede în tristețe. Niște oameni în vîrstă se chinuie să facă ce făceau cu o jumătate de secol în urmă. Pe unii dintre ei se vede crunt că le scîrțîie toate balamalele. Totuși, cînd „ăia“ se țin bine, fredonăm, urlăm, simțim că vibrăm de entuziasm. Pentru public e convenabil în ambele situații. Dacă „ăia“ de pe scenă sînt niște „distruși“, ne simțim bine pentru că trăim cu iluzia că noi sîntem mai în formă decît ei. Iar dacă „ăia“ sînt încă în formă, asta ne-ajută și pe noi să credem că sîntem o generație fără asemănare, că am fost și sîntem cu mult mai buni decît „ăștia de-acum“. De fapt, între noi și „terminații“ de pe scenă e un comerț perfid. Și sublim în același timp. Un negoț cu matrioște în care se găsesc tristețe și frică, ambalate în multe straturi îmbibate cu nostalgie și bucurie zgomotoasă.

La începutul istoric al acestor muzici, unele dintre ele erau create pentru a le fi aruncate în față bătrînilor retrograzi, care nu se puteau desprinde de „porcăriile penibile“ ale generației lor. Acum, după o jumătate de secol, niște bătrîni care încearcă să pară mai tineri decît sînt le cîntă altor bătrîni despre unii care sînt deja oale și ulcele. Și totul se petrece pe fundalul unei lumi occidentale – idealul cultural al „generației noastre“ –, o lume care îmbătrînește accelerat, sub asediul unor valuri de tineri veniți de pe alte continente. Li s-a-ntîmplat și altora, în alte forme și în alte timpuri. Dar e profund fascinant să auzi replica fundamentală a acestor feluri de adunare umană. „Ăla nu mai are voce… nici cît mine.“ E un amestec atît de bogat și de însiropat cu tot ce e mai viu în noi. Găsești aici de toate. Răutate, sadism, compasiune, nostalgie, frică, aroganță, cinism, disperare, revoltă, resemnare. Și încă multe altele. Cînd spui că „Ăla nu mai are voce…“, îți spui ție că încă mai ai suficientă viață. Că ți-ai traversat cu bine epoca, pe care-o duci mai departe, oferind-o ca model unic de valoare „adevărată“. Pentru că doar ce-ai trăit tu e „autentic și de valoare“.

Cum altfel ?! Doar ești „rocker adevărat“. Ai prins vremea traficului cu muzică, ai învîrtit cu creionul de ți-a venit rău, derulînd sau descîlcind banda din casetele audio, ai făcut foamea ca s-aduni bani să-ți cumperi un vinil, ai alergat înnebunit după difuzoare, doze, cabluri, ești un… „adevărat“. Ai trăit pe proprie piele forma asta de romantism analogic. Și ai deja o privire de ansamblu asupra începutului de eră digitală. E fascinant să trăiești între timpuri. Cu condiția să te uiți în jur. Altminteri, o să tragi de epoca din care vii, încercînd s-o prelungești, înlocuind-o pe cea nouă. Minimalizînd și ridiculizînd timpul pe care-l trăiești acum, fără să faci nici un efort de a-l privi în ochi. Așa cum nu-ți poți înțelege și privi în ochi propriii copii. Îți duci cu tine istoria, fiind convins că e singura valabilă. Singura autentică. „Tot ce era de făcut s-a făcut, ăștia de-acum trăiesc într-o simulare. Într-o iluzie.“ Lipsiți de educația „adevărată“. Iar asta o spunem noi. Cei care strigam cît ne țineau plămînii: „Hey, teachers, leave us kids alone!“. Evident, înțelegînd asta la propriu, dincolo de orice metaforă.

„Ăla nu mai are voce…“ e o întîlnire tulburătoare între o răutate și o formă de candoare. Reacția aspră vine dintr-un mecanism de apărare, o protecție în fața fricii ascunse, în fața propriei îmbătrîniri. Candoarea, la fel de nespusă ca frica, e rezultatul întîlnirii cu noi înșine, cu imaginea celor care eram, cu ani buni în urmă. Sîntem la fel de ridicoli ca aceia pe care-i arătam cu degetul, denunțîndu-le limitările, prin versurile pieselor pe care le fredonam. Și tragem la fel de tare de timpul nostru, așa cum o făceau și bătrînii pe care-i condamnam atunci. Iar comerțul ăsta perfid continuă. Unii nu se dau duși de pe scenă, iar noi plătim bilet să-i ironizăm. La concerte, sînt niște „terminați“. Cînd le ascultăm discurile, acasă, sînt niște „supremi“. Iar la mijloc sîntem noi. Pentru că, întotdeauna, doar despre noi e vorba. Ei sînt secundari. De-aia plătim să-i vedem.

Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.