Tema săptămînii

Truman: Mi-ai promis şampanie, mai ştii? Marilyn: Ştiu, dar n-am nici un ban. T: Tot timpul întîrzii şi niciodată n-ai nici un ban. Suferi cumva de iluzia c-ai fi regina Elisabeta? (...) M (încruntîndu-se): Ce treabă are pizda aia cu chestia asta? T: Nici Regina Elisabeta nu umblă niciodată cu bani la ea. N-are voie. Banul nu trebuie să mînjească mînuşiţele regeşti. E o lege sau aşa ceva.

Norman Rosten, romancier din Brooklyn, unul dintre prietenii cei mai apropiaţi ai lui Marilyn. Din Marilyn Among Friends: „Avea instinctele şi reflexele unui poet, dar îi lipsea controlul.“ n Arthur Miller, cel de-al treilea soţ, care a încercat să facă din ea o „intelectuală veritabilă“: „Ca să supravieţuiască, ar fi trebuit să fie ori mai cinică, ori şi mai îndepărtată de realitate decît era. În loc de asta, era un poet la un colţ de stradă, încercînd să recite în faţa unei mulţimi care trăgea

Cum poţi să vorbeşti despre o femeie pe care nu ai cunoscut-o şi să spui că nu-ţi place, că nu ţi-a plăcut niciodată şi că, probabil, nu ai o părere prea bună despre ea? Sigur, vorbim despre o actriţă, dar, chiar şi aşa, e, cel puţin, nepoliticos. Hm, poate fi mai rău de atît. Ridicolul îţi dă tîrcoale şi abia aşteaptă să fie chemat...

Publicată în anul 2000, Stalinism – New Direction. (Rewriting histories) este o culegere de eseuri şi studii despre epoca stalinistă. În capitolul intitulat „Samokritica Rituals in The Stalinist Central Comitee“ cercetătorul rus, Alexei Kajevnikov, descrie, printre altele, schemele şedinţelor de partid, cu întregul lor ritual.

"Pentru generaţia mea, sintagma „pe vremuri“ se referea la lumea dinaintea comunismului, cînd autocritica, dacă ar fi existat, ar fi avut, desigur, alt nume şi ar fi răsunat cu totul altfel decît în plenare, şedinţe de catedră, de sindicat, de partid, şedinţe publice şi oficiale, şedinţe, în genere, pe care le-am cunoscut direct."

„Un ziar fără erori este un ziar care nu va ajunge niciodată la timp pe tarabă“ – este concluzia unui studiu despre erorile şi credibilitatea presei nord-americane. Autorul cercetării a descoperit că aproximativ 60% dintre articolele apărute în ziarele din Statele Unite ale Americii suferă la capitolul „acurateţe“.

Care sînt greşelile la nivel înalt din societatea noastră? Cine, ce şi cum îşi mai asumă o greşeală? Pentru răspunsuri am apelat la cîţiva politicieni cunoscuţi ai momentului – dintre care însă doar Adriana Săftoiu ne-a răspuns –, dar şi la reprezentanţi ai societăţii civile.

Chestiunea dezvoltării regionale poate fi abordată dintr-o multitudine de unghiuri de vedere: din perspectivă economică sau socială, în cheie tehnică sau politicianistă, ca un concept de planificare a dezvoltării teritoriale, sau ca o politică publică.

Din păcate, nu. Fie se menţin la niveluri dintre cele mai ridicate în Europa, fie îşi sporesc amplitudinea. Cele mai puternice decalaje de dezvoltare, cu cele mai ample consecinţe, nu sînt cele strict regionale, ci acelea în care diferenţierile regionale se combină cu cele dintre mediile rezidenţiale, dintre rural şi urban.

Ne-am propus să vedem în ce măsură conaţionali de-ai noştri, locuitori în diverse zone ale României, consideră că au o identitate locală şi care este relaţia acesteia cu cea naţională. În acest scop le-am adresat următoarele întrebări. 1. În ce măsură simţiţi că aveţi o identitate regională?; 2. Prin ce se manifestă aceasta?; 3. Este ea altfel/mai puternică decît cea naţională (în caz că aceasta există)? De ce?

Am adresat cîteva întrebări legate de identitatea şi dezvoltarea regională unor specialişti din cîteva zone ale ţării, care activează în domenii preocupate, din diverse perspective, de cele două concepte studiate.

Tema propusă m-a provocat să rememorez acele momente în care am recurs în mod neconvenţional la unele argumente, mai vechi sau mai noi, trecute în general cu vederea sau chiar uitate, dar care s-au dovedit utile în studiile şi planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului, la care am participat în ultimele două decenii.

Studiile privind vitalitatea culturală urbană au apărut ca urmare a acestei repoziţionări a culturii în strategiile de organizare a spaţiului urban şi de dezvoltare urbană. Ele au ca scop sensibilizarea decidenţilor şi creşterea gradului de susţinere a activităţilor culturale.

Undeva în Transilvania, o parte din banii externi destinaţi asfaltării unui drum de doi kilometri, ce uneşte centrul de comună şi un sat aparţinător, sînt folosiţi de primar şi pentru ridicarea unei biserici în satul respectiv, pe lîngă obiectivul principal. Primarul îmi povestea episodul aproape cu lacrimi în ochi.

Într-un sens primitiv şi senzorial, aş zice că identitatea înseamnă „acasă, confortabil“, completat cu „acasă la noi, altfel decît la voi“. Nu ştiu cît de mult contrazice o astfel de definiţie-fără-pretenţie-de-definiţie opinia specialiştilor, sper măcar să nu-i ofenseze prin caracterul excesiv de ne-ştiinţific.

Trei dosare majore au marcat decisiv peisajul media al ultimilor 30 şi ceva de ani. Ele marchează trei vîrste distincte ale presei, iar intervalele care le separă au lăsat timp şi pentru analize patetice, şi pentru exegeze glorificante. S-au scris cărţi, s-au turnat documentare sau lungmetraje de Oscar, iar presa a întors subiectele şi personajele pe toate feţele.

Luna trecută, prietenul meu Doug a fost cam supărat. Ziua de leafă i-a picat chiar cînd a fost plecat pe teren. Fără să-şi dea seama, secretara i-a trîntit „check-ul“ cu chenzina pe birou, fără să-l bage într-un plic. A doua zi, sosind la serviciu şi văzîndu-l cum stătea pe masă, Doug avea sentimentul că se produsese o nenorocire: toţi colegii ştiau exact cu cît era plătit.

Am publicat în 2007 un Jurnal secret care mi-a adus mai multă preţuire şi simpatie decît miile de articole şi zecile de cărţi de critică literară pe care le-am scris de-a lungul vieţii. La una dintre lansări, organizată la Lăptăria lui Enache, au vorbit Ion Caramitru şi Mircea Dinescu. Chiar şi adversarii mei literari mă felicită pentru această carte.

Un fost şef de operaţiuni pentru Insulele Cayman al băncii elveţiene Julius Baer, Rudolf Elmer, care a fost găsit vinovat în mai multe rînduri de încălcarea secretului bancar, a fost arestat din nou în urmă cu două săptămîni pentru că a transmis site-ului Wikileaks informaţii cu numele unor persoane pe care el le consideră a fi comis fraude fiscale.

Preşedintele rus Dimitri Medvedev a făcut recent aprecierea că dezvăluirile Wikileaks ar fi fost „pozitive“ pentru relaţiile internaţionale. El consideră că majoritatea informaţiilor de pe acest site par a fi descărcate de pe alte site-uri de interes public general.

Demontaţi tot ceea ce poate fi demontat. Dacă în copilărie nu v-aţi stricat iremediabil jucăriile, este timpul să o faceţi. Scoateţi capetele păpuşilor, roţile maşinuţelor, demontaţi maşinile de tocat carne, de stors roşii, de sfărîmat nuci, apoi treceţi cu asiduitate la electrocasnice. Nu uitaţi de ceasuri!

Prima dintre rețetele succesului: fă-te fost securist! Veţi spune că e o cale închisă şi exclusivistă, însă democraţia din România oferă multora şanse egale. A doua: dacă se întîmplă să termini liceul şi să mai ai obrazul neted şi privirea senină, îţi cumperi un buldog pe care îl studiezi o vreme; apoi intri în politică.

Da, despre supa de găină din copilărie vreau să scriu. O făcea bunica Anuţa ori de cîte ori eram sau mă prefăceam bolnavă. Totul începea cu o decapitare la care asistam îngrozită, pentru că băbuţa (aşa o strigam) mă obliga să particip ca să învăţ şi să mă călesc.

„Goooooooooooooool, gol, gol, gol!“ Ştiu, de la finalul Cupei Mondiale din 2010, cu spectaculoasa victorie a Spaniei în faţa Olandei, au trecut deja şase luni. Şi nici nu are ce să ne răsune în urechi de la ultimul meci al echipei Steaua pentru primăvara europeană.

De mai bine de două mii şi cinci sute de ani oamenii caută un răspuns la întrebarea „ce este fericirea?“. Problema nu e că nu l-au găsit, ci că au găsit prea multe. Şi nu ştiu cum să aleagă. Această inflaţie a creat sentimentul că sîntem cu toţii experţi în fericire, ceea ce a degradat semnificativ prestigiul subiectului.

Cum ar fi dacă ar exista reţete universal valabile pentru ascultat muzică? Reţete care să spună tuturor „cum se face“. Ceva similar cu învăţatul matematicii, care te ia de la 1+1 şi te duce la integrale. Ceva care, în muzică, să te ia „din pădurea cu alune“ şi să te ducă la clasic-jazz-experimental-improvizaţie?