Păcatele nebănuite

Publicat în Dilema Veche nr. 366 din 17 - 23 februarie 2011
Păcatele nebănuite jpeg

În timpul unui reportaj pe care l-am făcut în judeţul Neamţ, am vizitat o biserică  renumită în zonă, Mînăstirea Petru-Vodă, cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. 

Biserica nouă, o construcţie cu influenţe medievale, se află pe o cîmpie deschisă şi luminoasă, străjuită de cîteva chilii. Este construită din grinzi de lemn, cu pictură murală externă şi are streaşina mult prelungită – un arhetip al mînăstirilor din Moldova. 

Deşi nu are tradiţie istorică, fiind întemeiată în 1991, mînăstirea a devenit în scurt timp un loc de pelerinaj, atît pentru oamenii din localităţile învecinate şi din întreaga ţară cît şi pentru cei foarte mulţi veniţi din străinătate. 

Motivul este duhovnicul Iustin Pîrvu, fostul stareţ, „un om sfînt“ după vorbele celor care m-au îndrumat către lăcaş. Stareţul a fost deţinut politic, condamnat iniţial la 12 ani de închisoare comunistă, ca mai apoi pedeapsa să i se mai prelungească cu încă alţi 7 ani. „Vina“ lui era că nu şi-a lepădat credinţa.  

După Revoluţie, părintele a revenit pe pămîntul natal cu marea dorinţă de a face o biserică, închinată martirilor din temniţele comuniste. Ceea ce s-a şi întîmplat, cu ajutorul Primăriei şi al oamenilor, căci toată lumea a participat la construirea bisericii. În timp relativ scurt, la capătul unui drumeag plin de praf, rupt din DN 15B (cum mergi dinspre Poiana Teiului spre Neamţ), într-un loc destul de ascuns de lume, a apărut mînăstirea.   

Mînăstirea Petru-Vodă 

Cînd am ajuns, curtea bisericii era plină de oameni. Nu era vreo sărbătoare anume sau vreun eveniment special. Nu era nici măcar duminică. Erau însă foarte mulţi turişti şi localnici, unii admirînd biserica, alţii zăbovind pe la magazinul de obiecte de cult, alţii aprinzînd lumînări. Pentru Vii şi pentru Morţi. Înăutru se ţinea încă slujba. În dreapta, cîteva femei bătrîne, acoperite în întregime, stăteau chircite, nemişcate, cu fruntea şi palmele lipite de duşumeaua de lemn, într-o atitudine de totală adoraţie. În stînga, cîţiva turişti, retraşi, cu atitudine pioasă, cu mîinile împreunate, cu ochii lăsaţi cu smerenie în jos, asistau cu un aer uşor stingher, uşor pătruns de slujbă. 

„Venim de la Constanţa“ – mi-a mărturisit mai apoi o doamnă, care tot încerca să lupte cu vîntul şi să aprindă o lumînare, în locul amenajat în afara bisericii. „Mă rog cel mai mult pentru sănătate. Şi pentru copiii mei.“ Doamna mi-a povestit că are o fată, studentă, şi un băiat de vîrsta şcolii generale. Copiii ei nu sînt prea bisericoşi, mi-a spus, cu un aer uşor mucalit, dar mai păstrează sărbătorile mari, ca Paştele şi Crăciunul, chiar dacă doar simbolic. Nu merg la biserică, nu ţin post, şi de multe ori chiar o iau peste picior cînd le vorbeşte de cele sfinte – „căci aşa sînt tinerii de azi“. Am întrebat-o atunci, aflîndu-mă în subiect, dacă ea crede că nerespectarea tradiţiilor bisericeşti mai este considerată a fi un păcat atît de mare. A oftat, a stat să se gîndească, ca şi cum nu era ea în măsură să se pronunţe, şi mi-a spus că dacă o iei ca literă de Biblie, da. Dar, vorbind în particular şi apărîndu-i, copiii ei sînt nişte oameni minunaţi, sînt buni şi ascultători, iau note mari la şcoală şi în general nu fac nici o greşeală care ar putea fi condamnată mai apoi. „Mai apoi“ însemnînd, desigur, viaţa de după moarte. 

Vorbele ei îmi păreau cunoscute. Pentru că nu de rare ori poruncile bisericeşti sînt astăzi „niţel“ încălcate, în virtutea modernizării. Azi, la o adică, nu mai e atît de grav ceea ce era de neconceput în trecut.  I-am mulţumit doamnei şi am dat să intru în magazinul de obiecte de cult din curtea bisericii. Am urcat cîteva trepte, dar pînă să intru, privirea mi-a fost pur şi simplu furată (şi arestată pentru minute în şir) de un afiş. O foaie A4 tipărită la o imprimantă.  

Din păcate vechi  apar greşelile noi 

Era un afiş cu interdicţii.  

Citindu-l, mi-am adus aminte de cele „7 păcate noi“ declarate de Vatican. Astfel, ceea ce avea să fie portretul „noilor greşeli“ ale credinciosului creştin a apărut în contextul de acum cîţiva ani, cînd Suveranul Pontif a deplîns moralitatea din ce în ce mai precară a lumii moderne. Publicate în L’Osservatore Romano în data de 9 martie 2008, păcatele noi au devenit cumva up-datarea greşelilor vechi, iar mîndria, zgîrcenia, desfrînarea, pizma, lăcomia, mînia şi lenea au fost îmbrăcate în haine mai la modă. Aşadar azi, „păcate“ sînt considerate a fi distrugerea mediului înconjurător, experimentele ştiinţifice a căror natură morală este discutabilă, manipulări genetice care duc la alterarea ADN-ului, consumul sau traficul de droguri, injustiţia socială care duce la sărăcie, avortul şi pedofilia.  

Şi nu este vorba doar de schimbări de look. Latura individuală a păcatelor vechi a fost de fapt îmbogăţită cu conştientizarea impactului pe care o greşeală făcută l-ar putea avea asupra celor din jur. Păcatul nu mai are efect doar asupra noastră, ca individ, ci se revarsă asupra celorlalţi, greutatea sa fiind mult mai puternică.  

Stabilirea noilor păcate a fost şi o consecinţă a unui studiu care arăta la acea perioadă că peste 60% dintre italieni nu mai mergeau la spovedanie.  

Revenind la afişul de pe magazinul cu obiecte de cult, cel care mi-a fascinat minute în şir ochii şi mintea, acesta era un avertisment deghizat sub formă de anunţ. Deşi tonul era duios, blîndeţea era neînduplecată cînd venea vorba de posesorii de acte biometrice cu „cip“, fie ele buletine sau paşapoarte, păcatul fiind atît de mare încît sus-numiţii nu puteau fi admişi la Sfînta Liturghie sau la spovedanie.  „Fără acte cu cip: Vă aducem la cunoştinţă cu durere şi dragoste următoarele: cei ce deţin acte personale cu cip (biometrice buletin, paşapoart, permis auto, card bancar, carnet sănătate sau orice fel de acte) nu pot fi acceptaţi la Împreună Slujire (indiferent de treapta ierarhică) chiar şi clericii care deţin acte personale cu cip (biometrice). 

Cei ce nu vor să renunţe la aceste acte cu cip nu pot fi pomeniţi la Sfînta Liturghie sau la alte slujbe religioase şi nu pot fi dezlegaţi de păcate, la spovedanie. Acelaşi lucru e valabil şi pentru cei ce utilizează semnătura electronică. Şi cu atît mai mult pentru implanturi cu cipuri sau însemnări cu cod de bare prin raze laser.“ 

Plătind preotului la ieşire 

În magazin era o aglomeraţie de nedescris. Şi nu doar de oameni. 

Printre cărţi bisericeşti şi obiecte de cult, printre foarte bune lucrări teologice se amestecau cărţi despre reabilitarea legionarilor, „tincturi şi poţiuni“ pentru diferite afecţiuni, casete audio şi CD-uri cu cîntece religioase şi colinde din temniţele comuniste, dar şi broşuri cu sfaturi sănătoase de viaţă, despre cum să te laşi, de exemplu, de fumat, sau cum să eviţi greşelile pentru destrămarea unei căsnicii. Magazinul părea aşadar a fi mai mult un bazar. Un boutique de suveniruri. Un mini-market cu „de toate pentru toţi“. Pereţii erau tapetaţi cu rafturi cu sticluţe; pe jos erau lăzi de lemn pline maldăr cu obiecte de cult, pe care tinerii le percepeau şi le achiziţionau într-o vrie turistică ca „obiecte cool“, transformînd însemne religioase în  accesorii vestimentare. 

M-a uimit, pe scurt, toată această învălmăşeală de produse, mai ales că întreaga atmosferă a locului, povestea bătrînului duhovnic, energia pozitivă emanată din toate părţile nu se potriveau cîtuşi de puţin nici cu vehemenţa deghizată în grijă, a afişului de la intrare, nici cu noianul de obiecte, multe fără sens, dinlăuntrul micului magazin. La ieşire, după cîteva minute de stat la coadă (căci bineînţeles mi-am luat şi eu, „de poantă“, tot felul de amintiri kitsch-oase), îmbrîncită şi strivită de grămada de turişti, am dat cu ochii de preotul de la casă.  Dintr-odată, obiectele alese îmi păreau total nepotrivite şi, pusă faţă în faţă cu autoritatea monahală, m-a prins un fior de ruşine. M-am gîndit automat la reacţia preotului cînd va da cu ochii de nimicurile pe care le ţineam în mînă. Mă gîndeam chiar că cel mai bine ar fi fost să renunţ la ele, să le pitulez prin vreun raft apropiat, să le las acolo şi să ies din rîndul turiştilor. Sau, nehotărîndu-mă totuşi să le las şi apropiindu-mă vertiginos de plată, mă gîndeam că poate voi scăpa printr-o conversaţie de complezenţă cu preotul, doar-doar va surîde iertător şi le va trece cu vederea. Mă gîndeam să-mi disculp astfel alegerile, spunînd că de fapt nu sînt serioase, că de fapt nu mă reprezintă.  

Însă atitudinea preotului în sutană era imperturbabilă. Nu se uita la obiectele vîndute, nu te privea în ochi şi nu făcea conversaţie. Încasa doar banii, fără să lase impresia că te-ar judeca în vreun fel. Singurul lucru pe care părea că ţi-l transmite, sec, era că alegerea, la o adică, îţi aparţine.   

Aşa că le-am cumpărat. Le-am plătit, am luat punguţa cu obiecte şi am plecat pînă la urmă cu un sentiment de culpă. Am părăsit biserica, luînd-o înapoi pe DN15, pe un drum plin de praf, înapoi spre oraş, cu un sentiment dezorientat.  

Mi-au rămas pînă azi în minte Mînăstirea şi împrejurimile: stranietatea locului, un amestec nebun între sublim şi ridicol, un soi de punct extrem în care balanţa între bine şi rău este prezentă, unde există pacea, dar şi furia interdicţiilor fără logică, există greşeli inoculate şi greşeli (ne)mărturisite.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Misterioasa moarte de la Sanremo. Iubitul cântăreței Dalida, găsit împușcat în cap, în camera de hotel VIDEO
Cazul a șocat Italia în anii ʼ60, dar a fost clasat ca sinucidere. Peste 40 de ani, poliția a reluat investigația, dar misterul încă persistă.
image
Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat
Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.
image
Primul moment al cutremurului din Turcia, surprins de camera unei mașini VIDEO
Primul moment al celui de-al doilea seism din Turcia a fost întregistrat de camera de bord a unei mașini. Imaginile sunt de-a dreptul cutremurătoare. Șoferul a văzut cum, în jurul său, oamenii aleargă disperați în stradă, iar clădirile încep să se prăbușească.

HIstoria.ro

image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.