Păcatele nebănuite

Publicat în Dilema Veche nr. 366 din 17 - 23 februarie 2011
Păcatele nebănuite jpeg

În timpul unui reportaj pe care l-am făcut în judeţul Neamţ, am vizitat o biserică  renumită în zonă, Mînăstirea Petru-Vodă, cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. 

Biserica nouă, o construcţie cu influenţe medievale, se află pe o cîmpie deschisă şi luminoasă, străjuită de cîteva chilii. Este construită din grinzi de lemn, cu pictură murală externă şi are streaşina mult prelungită – un arhetip al mînăstirilor din Moldova. 

Deşi nu are tradiţie istorică, fiind întemeiată în 1991, mînăstirea a devenit în scurt timp un loc de pelerinaj, atît pentru oamenii din localităţile învecinate şi din întreaga ţară cît şi pentru cei foarte mulţi veniţi din străinătate. 

Motivul este duhovnicul Iustin Pîrvu, fostul stareţ, „un om sfînt“ după vorbele celor care m-au îndrumat către lăcaş. Stareţul a fost deţinut politic, condamnat iniţial la 12 ani de închisoare comunistă, ca mai apoi pedeapsa să i se mai prelungească cu încă alţi 7 ani. „Vina“ lui era că nu şi-a lepădat credinţa.  

După Revoluţie, părintele a revenit pe pămîntul natal cu marea dorinţă de a face o biserică, închinată martirilor din temniţele comuniste. Ceea ce s-a şi întîmplat, cu ajutorul Primăriei şi al oamenilor, căci toată lumea a participat la construirea bisericii. În timp relativ scurt, la capătul unui drumeag plin de praf, rupt din DN 15B (cum mergi dinspre Poiana Teiului spre Neamţ), într-un loc destul de ascuns de lume, a apărut mînăstirea.   

Mînăstirea Petru-Vodă 

Cînd am ajuns, curtea bisericii era plină de oameni. Nu era vreo sărbătoare anume sau vreun eveniment special. Nu era nici măcar duminică. Erau însă foarte mulţi turişti şi localnici, unii admirînd biserica, alţii zăbovind pe la magazinul de obiecte de cult, alţii aprinzînd lumînări. Pentru Vii şi pentru Morţi. Înăutru se ţinea încă slujba. În dreapta, cîteva femei bătrîne, acoperite în întregime, stăteau chircite, nemişcate, cu fruntea şi palmele lipite de duşumeaua de lemn, într-o atitudine de totală adoraţie. În stînga, cîţiva turişti, retraşi, cu atitudine pioasă, cu mîinile împreunate, cu ochii lăsaţi cu smerenie în jos, asistau cu un aer uşor stingher, uşor pătruns de slujbă. 

„Venim de la Constanţa“ – mi-a mărturisit mai apoi o doamnă, care tot încerca să lupte cu vîntul şi să aprindă o lumînare, în locul amenajat în afara bisericii. „Mă rog cel mai mult pentru sănătate. Şi pentru copiii mei.“ Doamna mi-a povestit că are o fată, studentă, şi un băiat de vîrsta şcolii generale. Copiii ei nu sînt prea bisericoşi, mi-a spus, cu un aer uşor mucalit, dar mai păstrează sărbătorile mari, ca Paştele şi Crăciunul, chiar dacă doar simbolic. Nu merg la biserică, nu ţin post, şi de multe ori chiar o iau peste picior cînd le vorbeşte de cele sfinte – „căci aşa sînt tinerii de azi“. Am întrebat-o atunci, aflîndu-mă în subiect, dacă ea crede că nerespectarea tradiţiilor bisericeşti mai este considerată a fi un păcat atît de mare. A oftat, a stat să se gîndească, ca şi cum nu era ea în măsură să se pronunţe, şi mi-a spus că dacă o iei ca literă de Biblie, da. Dar, vorbind în particular şi apărîndu-i, copiii ei sînt nişte oameni minunaţi, sînt buni şi ascultători, iau note mari la şcoală şi în general nu fac nici o greşeală care ar putea fi condamnată mai apoi. „Mai apoi“ însemnînd, desigur, viaţa de după moarte. 

Vorbele ei îmi păreau cunoscute. Pentru că nu de rare ori poruncile bisericeşti sînt astăzi „niţel“ încălcate, în virtutea modernizării. Azi, la o adică, nu mai e atît de grav ceea ce era de neconceput în trecut.  I-am mulţumit doamnei şi am dat să intru în magazinul de obiecte de cult din curtea bisericii. Am urcat cîteva trepte, dar pînă să intru, privirea mi-a fost pur şi simplu furată (şi arestată pentru minute în şir) de un afiş. O foaie A4 tipărită la o imprimantă.  

Din păcate vechi  apar greşelile noi 

Era un afiş cu interdicţii.  

Citindu-l, mi-am adus aminte de cele „7 păcate noi“ declarate de Vatican. Astfel, ceea ce avea să fie portretul „noilor greşeli“ ale credinciosului creştin a apărut în contextul de acum cîţiva ani, cînd Suveranul Pontif a deplîns moralitatea din ce în ce mai precară a lumii moderne. Publicate în L’Osservatore Romano în data de 9 martie 2008, păcatele noi au devenit cumva up-datarea greşelilor vechi, iar mîndria, zgîrcenia, desfrînarea, pizma, lăcomia, mînia şi lenea au fost îmbrăcate în haine mai la modă. Aşadar azi, „păcate“ sînt considerate a fi distrugerea mediului înconjurător, experimentele ştiinţifice a căror natură morală este discutabilă, manipulări genetice care duc la alterarea ADN-ului, consumul sau traficul de droguri, injustiţia socială care duce la sărăcie, avortul şi pedofilia.  

Şi nu este vorba doar de schimbări de look. Latura individuală a păcatelor vechi a fost de fapt îmbogăţită cu conştientizarea impactului pe care o greşeală făcută l-ar putea avea asupra celor din jur. Păcatul nu mai are efect doar asupra noastră, ca individ, ci se revarsă asupra celorlalţi, greutatea sa fiind mult mai puternică.  

Stabilirea noilor păcate a fost şi o consecinţă a unui studiu care arăta la acea perioadă că peste 60% dintre italieni nu mai mergeau la spovedanie.  

Revenind la afişul de pe magazinul cu obiecte de cult, cel care mi-a fascinat minute în şir ochii şi mintea, acesta era un avertisment deghizat sub formă de anunţ. Deşi tonul era duios, blîndeţea era neînduplecată cînd venea vorba de posesorii de acte biometrice cu „cip“, fie ele buletine sau paşapoarte, păcatul fiind atît de mare încît sus-numiţii nu puteau fi admişi la Sfînta Liturghie sau la spovedanie.  „Fără acte cu cip: Vă aducem la cunoştinţă cu durere şi dragoste următoarele: cei ce deţin acte personale cu cip (biometrice buletin, paşapoart, permis auto, card bancar, carnet sănătate sau orice fel de acte) nu pot fi acceptaţi la Împreună Slujire (indiferent de treapta ierarhică) chiar şi clericii care deţin acte personale cu cip (biometrice). 

Cei ce nu vor să renunţe la aceste acte cu cip nu pot fi pomeniţi la Sfînta Liturghie sau la alte slujbe religioase şi nu pot fi dezlegaţi de păcate, la spovedanie. Acelaşi lucru e valabil şi pentru cei ce utilizează semnătura electronică. Şi cu atît mai mult pentru implanturi cu cipuri sau însemnări cu cod de bare prin raze laser.“ 

Plătind preotului la ieşire 

În magazin era o aglomeraţie de nedescris. Şi nu doar de oameni. 

Printre cărţi bisericeşti şi obiecte de cult, printre foarte bune lucrări teologice se amestecau cărţi despre reabilitarea legionarilor, „tincturi şi poţiuni“ pentru diferite afecţiuni, casete audio şi CD-uri cu cîntece religioase şi colinde din temniţele comuniste, dar şi broşuri cu sfaturi sănătoase de viaţă, despre cum să te laşi, de exemplu, de fumat, sau cum să eviţi greşelile pentru destrămarea unei căsnicii. Magazinul părea aşadar a fi mai mult un bazar. Un boutique de suveniruri. Un mini-market cu „de toate pentru toţi“. Pereţii erau tapetaţi cu rafturi cu sticluţe; pe jos erau lăzi de lemn pline maldăr cu obiecte de cult, pe care tinerii le percepeau şi le achiziţionau într-o vrie turistică ca „obiecte cool“, transformînd însemne religioase în  accesorii vestimentare. 

M-a uimit, pe scurt, toată această învălmăşeală de produse, mai ales că întreaga atmosferă a locului, povestea bătrînului duhovnic, energia pozitivă emanată din toate părţile nu se potriveau cîtuşi de puţin nici cu vehemenţa deghizată în grijă, a afişului de la intrare, nici cu noianul de obiecte, multe fără sens, dinlăuntrul micului magazin. La ieşire, după cîteva minute de stat la coadă (căci bineînţeles mi-am luat şi eu, „de poantă“, tot felul de amintiri kitsch-oase), îmbrîncită şi strivită de grămada de turişti, am dat cu ochii de preotul de la casă.  Dintr-odată, obiectele alese îmi păreau total nepotrivite şi, pusă faţă în faţă cu autoritatea monahală, m-a prins un fior de ruşine. M-am gîndit automat la reacţia preotului cînd va da cu ochii de nimicurile pe care le ţineam în mînă. Mă gîndeam chiar că cel mai bine ar fi fost să renunţ la ele, să le pitulez prin vreun raft apropiat, să le las acolo şi să ies din rîndul turiştilor. Sau, nehotărîndu-mă totuşi să le las şi apropiindu-mă vertiginos de plată, mă gîndeam că poate voi scăpa printr-o conversaţie de complezenţă cu preotul, doar-doar va surîde iertător şi le va trece cu vederea. Mă gîndeam să-mi disculp astfel alegerile, spunînd că de fapt nu sînt serioase, că de fapt nu mă reprezintă.  

Însă atitudinea preotului în sutană era imperturbabilă. Nu se uita la obiectele vîndute, nu te privea în ochi şi nu făcea conversaţie. Încasa doar banii, fără să lase impresia că te-ar judeca în vreun fel. Singurul lucru pe care părea că ţi-l transmite, sec, era că alegerea, la o adică, îţi aparţine.   

Aşa că le-am cumpărat. Le-am plătit, am luat punguţa cu obiecte şi am plecat pînă la urmă cu un sentiment de culpă. Am părăsit biserica, luînd-o înapoi pe DN15, pe un drum plin de praf, înapoi spre oraş, cu un sentiment dezorientat.  

Mi-au rămas pînă azi în minte Mînăstirea şi împrejurimile: stranietatea locului, un amestec nebun între sublim şi ridicol, un soi de punct extrem în care balanţa între bine şi rău este prezentă, unde există pacea, dar şi furia interdicţiilor fără logică, există greşeli inoculate şi greşeli (ne)mărturisite.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?