Scuza presei românești: „Am avut, din nou, dreptate!”

Liviu IOLU
Publicat în Dilema Veche nr. 366 din 17 - 23 februarie 2011
Scuza presei românești: „Am avut, din nou, dreptate!” jpeg

„Un ziar fără erori este un ziar care nu va ajunge niciodată la timp pe tarabă“ – este concluzia unui studiu despre erorile şi credibilitatea presei nord-americane. Autorul cercetării a descoperit că aproximativ 60% dintre articolele apărute în ziarele din Statele Unite ale Americii suferă la capitolul „acurateţe“, iar cele mai frecvente erori sînt citarea incorectă a surselor, titlurile inadecvate, cifrele greşite, numele, data şi vîrsta redactate eronat. De altfel, preocuparea pentru acurateţe în presa anglo-saxonă este vizibilă prin numărul mare de erate şi scuze – în ziarele importante există pagini dedicate pentru erorile comise în ziua precedentă – care apar în mod regulat. În România, scuzele faţă de cititori, după o greşeală făcută de un autor ori de o instituţie media, sînt rare şi apar în special numai datorită unor reglementări ale CNA  – în cazul televiziunilor – sau după ce se ajunge la tribunal – în cazul ziarelor.

Între viaţă şi soţie 

Apetenţa asumării greşelilor în presa de limbă engleză a fost speculată de un jurnalist  din Montréal care vînează eratele cele mai amuzante şi le postează pe site-ul Regret Eroarea (www.regrettheerror.com). Acesta a publicat chiar o carte cu cele mai interesante erate din vasta sa colecţie, printre care: „Domnul Smith a spus în sala tribunalului «Îmi pare teribil de rău. Am o viaţă ştearsă (a dull life)». Acesta nu a spus, cum noi am relatat eronat, «Am o soţie ştearsă (I have a dull wife)». Ne cerem scuze domnului şi doamnei Smith“. (Daily Mail) 

Evident, nu toate eratele sînt amuzante sau hilare, după cum s-a văzut în cazul în care o cifră a fost greşit redată după extragerea numerelor cîştigătoare de la loterie, iar un canadian a crezut că este fericitul cîştigător a 43 de milioane de dolari.  

Cultura jurnalistică a eratei 

Cele mai multe scuze ale editorilor englezi ori americani includ menţiunea că greşeala a fost neintenţionată, fie ea umană sau tehnică, şi consideră că cel mai important lucru e că ea a fost recunoscută iar cititorii şi ziarul îşi pot continua „viaţa de cuplu“ fără suspiciunea că cineva a minţit cu bună ştiinţă. În România, lucrurile stau, evident, altfel, după cum o dovedesc două enunţuri intrate în folclor: „Aţi minţit poporul cu televizorul“ şi „Hai să vedem ce mai mint ăştia în ziare“.  România nu a dezvoltat, în ultimii ani, o cultură jurnalistică a eratei şi persistă în ascunderea gunoiului sub preş, dacă nu există obligativitatea prin lege a retractării unei greşeli sau cel puţin o hotărîre judecătorească definitivă şi irevocabilă. De cele mai multe ori, în cazul televiziunilor, Consiliul Naţional al Audiovizualului obligă postul să-şi amendeze greşeala prin difuzarea sancţiunilor, iar, în cazul presei, scrise cele mai multe „reveniri“ asupra greşelii văd tiparul abia după ce „calomniatul“ prezintă hotărîrea judecătorească ce obligă ziarul la publicarea scuzelor. 

Scuza pe de-a-ndoaselea 

Lupta echipei jurnalistice cu adevărul ei este lungă şi îşi are rădăcinile tot în celebrul caz al găinii care a născut pui vii, în 1993. Puţini ştiu ce s-a întîmplat imediat după publicarea poveştii care a devenit o marcă negativă în istoria presei româneşti. Apariţia ştirii a fost o „bombă de presă“, dar continuarea a arătat cu cîtă inventivitate sînt înzestraţi ziariştii în momentul în care trebuie să-şi scape pielea. După apariţia ştirii şi „demascarea făcăturii“ în România liberă, nu numai că Evenimentul zilei nu şi-a cerut scuze, dar a continuat articolele referitoare la naşterea puilor de găină prin descoperirea unui „specialist veterinar“ – în Republica Moldova – care a confirmat că un asemenea fenomen este posibil. Totul a culminat cu intrarea în folclor a unui enunţ celebru – „EVZ a avut, din nou, dreptate“, un fel de erată pe de-a-ndoaselea, folosită copios după fiecare confirmare a unui articol contestat de colegii de breaslă ori de cititori. De fapt, acest tipar – „am greşit dar nu ne cerem scuze, ci găsim argumente în favoarea noastră şi susţinem adevărul nostru pînă în pînzele albe“ – este o constantă a presei româneşti. Nu retractăm că nu dă bine şi ne facem de rîs. Mai bine susţinem gogomănia pînă la capăt şi vedem la urmă ce iese. 

Cît de greu  se redactează o scuză 

Exemplul atipic al asumării greşelii în presa românească a venit tot de la Evenimentul zilei, în 2005, cînd publicaţia şi-a cerut scuze extinse după apariţia articolului „Noroc, doamna ministru – viciul de procedură al ministrului Macovei“. Articolul relata o presupusă beţie a ministrului Justiţiei de la acea vreme, Monica Macovei, iar scuzele au fost publicate atît în ziarul de a doua zi, cît şi la sfîrşitul unei investigaţii interne care a descoperit că viciul de procedură a fost al redacţiei, nicidecum al ministrului.  De altfel, pentru clarificarea cazului, cotidianul a folosit şase jurnalişti care au investigat timp de o săptămînă faptele relatate în articolul împricinat, au vorbit cu peste 40 de martori, iar concluzia a fost amplă şi fără echivoc: „Acest articol nu trebuia publicat. Apariţia sa în paginile ziarului nostru este o greşeală. S-au comis erori în lanţ iar, în final, principala responsabilitate aparţine redactorului-şef. Ziarul prezintă scuze definitive, fără rezervele păstrate la cea dintîi reevaluare jurnalistică, după o zi de la publicarea articolului. Aceste scuze necondiţionate sînt destinate cititorilor Evenimentului zilei şi doamnei ministru Monica Macovei“.  

Ca unul dintre jurnaliştii care au contribuit la cercetarea modului în care acel articol a ajuns să iasă din tiparniţă – de la metoda prin care reporterul îşi făcuse documentarea pînă la „filtrele“ editoriale care nu au funcţionat –, îmi amintesc nedumerirea noastră. Nu auzisem să se mai fi făcut, cel puţin după 1990, o anchetă internă de o amploare asemănătoare. Ni s-a părut ciudat să căutăm „găurile“ din documentarea unui coleg şi să redactăm apoi o scuză care se întindea pe o suprafaţă mai mare de ziar decît articolul care făcea obiectul investigaţiei interne. În plus, trebuia să evaluăm şi să punctăm care superiori ierarhici făcuseră greşeli, o situaţie pe care o priveam, cel puţin la început, chiorîş. Evident, mirările noastre erau o anomalie care venea dintr-o cultură jurnalistică neobişnuită cu erata şi scuza, cu cercetarea acurateţii unui articol scris de un coleg.  

971 de întrebări  suplimentare pentru acurateţe 

Marile ziare au un cult pentru „verificatorii de date“ (facts checkers – engl.) şi un exemplu recent arată cît de „nemiloşi“ sînt aceştia. The New Yorker a trimis cinci „verificatori“ înainte de publicarea unui articol despre Biserica Scientologică, iar aceştia au pus 971 de întrebări înainte ca articolul să vadă tiparul. Pentru noi, tipul acesta de verificare stîrneşte zîmbete, nu este privit drept o măsură de conservare a credibilităţii – pînă la urmă valoarea cea mai importantă a unei instituţii de presă. De altfel, prima reacţie în faţa unei greşeli, fie ea şi minoră, este ştergerea urmelor. Mă urmăreşte şi acum un titlu hilar al colegilor de la Adevărul din zilele în care duceau în ziar o lăudabilă campanie în sprijinul solistului trupei Iris, Cristi Minculescu. Artistul era internat în spital pentru un transplant de ficat, iar jurnaliştii de la Adevărul au titrat mare, deasupra unei fotografii de grup: „Inimi pentru Cristi“. Nu numai că nu am găsit o erată la această, să-i zicem, „inadecvare a titlului cu subiectul articolului“, dar ce-am văzut a fost ştergerea cît mai grabnică a urmelor de pe site şi înlocuirea titlului din momentul în care semnalele că făcuseră o gafă începuseră să devină clare.

Liviu Iolu este jurnalist.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Să ne alăturăm mulțimii!
Ai acasă la tine de toate – televizor, YouTube, platforme de streaming, poți urmări orice, de la filme la spectacole de operă.
index jpeg 12 webp
Ce mai înseamnă azi „publicul tînăr”?
Tinerii de azi sînt mai preocupați de a construi o societate echitabilă, un mediu de apreciere al artelor la adevărata lor valoare.
index jpeg 11 webp
Spectator
A merge la teatru ar trebui să fie un exercițiu de generozitate: nu doar cu aplauzele, la final de spectacol, ci și cu cei de lîngă tine.
index jpeg 10 webp
„Să-și închidă telefoanele, să vină la fix...” Trei întrebări pentru Tudor CHIRILĂ
La teatru, să-și închidă telefoanele. Să nu filmeze în timpul spectacolului, e o practică din ce în ce mai agasantă. Să vină la fix.
index jpeg 9 webp
O întoarcere în timp
Au apărut televiziuni private, care au fost atente la public și așa au depășit în viteză Televiziunea Română.
p 12 jpg
Gînduri răzlețe despre publicul de teatru
E publicul care vrea să uite de greutăți, de rate, de facturi, de eșecuri…
index jpeg 8 webp
Că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti
Fix pe 9 martie, virusul a plecat pe șest de la noi din țară, așa, ca și cum nu ar fi fost, și bunicii voștri au rămas cu întrebarea dacă nu cumva totul a fost doar un vis.
MV5BZWU1YWQyZmYtMDNhYS00NDdhLWExZDUtMjc1M2JjOTI0MzAzXkEyXkFqcGdeQXVyMzg3NDY5Mzk@  V1  jpg
Cazul Teambuilding - Ce ne mai scoate din „bulă” și din casă?
Un film românesc lansat în septembrie anul trecut a depășit pragul psihologic de un milion de bilete vîndute în cinematografele românești.
index jpeg 7 webp
(Tele)spectator de cinema de pe canapeaua din provincie
recut. Cîndva prin 2002, mergeam pentru ultima dată la Cinematograful Central din Cîmpina, la comercialul Men in Black II.
index jpeg 6 webp
Publicul-loterie
Educație, cultură, solidaritate, dialog și spectacol par a fi cuvintele-cheie. Poate că abia de aici putem construi.
index jpeg 5 webp
Despre spiritul FILIT și publicul său
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), înființat în 2013 prin efortul a trei scriitori curajoși, Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici și Florin Lăzărescu
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.

Adevarul.ro

image
14 ani fără uriașul Marian Cozma: Povestea crimei și ce s-a întâmplat cu ucigașii de etnie rromă
Un handbalist uriaș, la propriu și la figurat, s-a stins, la Veszprém (Ungaria) după un incident șocant.
image
Jurnalist Pro TV reținut pentru 24 de ore. Marius Buga este acuzat că a violat un minor dintr-un centru de plasament
Jurnalistul Marius Buga (42 de ani), corespondentul Pro TV în Dâmbovița și unul dintre cei mai vechi colaboratori ai televiziunii, a fost reținut de procurori într-un dosar ce vizează acte sexuale cu un minor.
image
La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm o locuință ca să nu cadă la primul cutremur
Dr. Ing. Lucian Melinceanu, preşedintele Asociaţiei Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri din România a explicat pentru „Adevărul” la ce trebuie să fim atenți atunci când cumpărăm o locuință.

HIstoria.ro

image
Care este cea mai valoroasă pictură din România?
Muzeul Național Brukenthal prezintă, pe pagina de Facebook, cea mai importantă lucrare a colecției de pictură a instituției sibiene, achiziționată de baronul Samuel von Brukenthal, colecție care a stat la fondarea primului muzeu deschis publicului din România (1817).
image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.