Zmeul e întotdeauna de vină

Publicat în Dilema Veche nr. 366 din 17 - 23 februarie 2011
Zmeul e întotdeauna de vină jpeg

Se uită la tine cu o privire de o candoare irezistibilă, absolut convins că vina îi aparţine acestui personaj, care a avut tupeul să răstoarne paharul cu lapte/mănînce toate bomboanele/îmbrîncească fetiţa la locul de joacă. Pe la patru-cinci ani, e foarte necesar şi chiar sănătos să-ţi inventezi un zmeu personal căruia să-i pui în cîrcă toate greşelile şi năzbîtiile şi care s-o încaseze în locul tău.

„Nu eu, nu eu, Zmeul Zmeilor a făcut asta!“ Se uită la tine cu o privire de o candoare irezistibilă, absolut convins că vina îi aparţine acestui personaj, care a avut tupeul să răstoarne paharul cu lapte/mănînce toate bomboanele/îmbrîncească fetiţa la locul de joacă. Pe la patru-cinci ani, e foarte necesar şi chiar sănătos să-ţi inventezi un zmeu personal căruia să-i pui în cîrcă toate greşelile şi năzbîtiile şi care s-o încaseze în locul tău. Partea mai proastă este că, de cele mai multe ori, adulţii par să nu fie prea convinşi de existenţa lui: „Care Zmeul Zmeilor?! Ia termină cu prostiile-astea, am văzut eu că tu ai îmbrîncit fetiţa/mîncat bomboanele/răsturnat paharul!“. „Ba nu, ba nu, Zmeul Zmeilor e de vină, numai că e invizibil şi de-aia nu poţi tu să-l vezi!“ Hm, părinţii strîmbă din nas pentru că îi cam sperie personajele invizibile, mai ales cînd e vorba de chestiuni serioase precum vărsatul unui pahar cu lapte. Ăştia micii ar trebui să se-nveţe să-şi asume greşelile, de pe acum, altfel o să devină nişte oameni mari iresponsabili! Psihologii spun însă că nu sînt motive de ingrijorare: Zmeul ăsta este un soi de alter ego needucat care preia impulsurile violente ale copiilor. În cele din urmă, cînd copilul va învăţa să se stăpînească şi să-şi recunoască greşelile şi defectele (se va „civiliza“), el va dispărea fără urmă, pentru că-şi va fi îndeplinit rolul. 

Adevărul e că ar fi tare bine ca Zmeul Zmeilor să existe cu adevărat şi să fie vinovat de toate relele din lume: de corupţia politicienilor, de creşterea preţurilor, de subţierea stratului de ozon, de gropile din şosele, de lipsa locurilor de parcare, de gunoaiele aruncate pe plajă la Vama Veche şi alte lucruri de felul ăsta, pentru care nu-şi asumă nimeni, de regulă, nici un fel de vină. Am putea să-i tragem, din cînd în cînd, o mamă de bătaie şi, chiar dacă asta n-ar rezolva problemele, măcar ne-am simţi mai uşuraţi… 

Aţi încercat vreodată să staţi de vorbă cu un cuplu care tocmai a trecut printr-o ceartă, fie ea şi stîrnită din pricina alegerii unui film sau a unei banale chestiuni casnice? Eu da, dar am renunţat repede. Nu mă hotăram dacă să-l cred pe el, care era convins că ea este o îmbufnată şi o capricioasă fără leac, sau s-o cred pe ea, care era gata să jure că el este un căpcăun lipsit de empatie (ca să păstrăm registrul infantil, cu zmeul…). Oricum, rareori unul dintre ei admite că ar fi putut greşi, fiind mult prea ocupat să explice în ce fel este celălalt vinovat. Ea l-a înşelat pentru că el o cam neglija, dar el o neglija numai din cauză că ea era prea posesivă, şi tot aşa. Psihologii ar avea multe de spus în asemenea cazuri, dar este mai bine să nu intrăm în amănunte, pentru a nu transforma acest articol într-unul de tipul „cum să fii fericit în cuplu“. 

Cred, totuşi, că cel mai greu este să-ţi recunoşti greşeala în faţa unui poliţist de circulaţie (asta probabil şi pentru că, în asemenea cazuri, orice greşeală costă). O regulă nescrisă spune că trebuie să încerci tot ce e omeneşte posibil ca să-l convingi pe poliţist că, de fapt, semaforul nu arăta culoarea roşie atunci cînd ai intrat în intersecţie. În cel mai bun caz, era doar galben-intermitent! E bine să insişti şi asupra unor aspecte senzaţionale care ţi-au deturnat temporar atenţia de la adevărata culoare a semaforului: o nesuferită de muscă intrată în ochi, graba de a ajunge la maternitatea unde tocmai se afla soţia în chinurile facerii, apariţia fenomenală la orizont a unui OZN etc. Dacă agentul rămîne impasibil în faţa acestor tertipuri, atunci nu-ţi mai rămîne decît să-ţi recunoşti greşeala, dar fierbînd de indignare în faţa nedreptăţii care ţi se face: păi cum, domnule, pentru o mică scăpare să ţi se ia permisul, cînd sînt alţii care conduc gipurile ca nebunii şi omoară pietonii pe trecere, fără să păţească apoi nimic? În fine, dacă nici aşa nu merge, nu-ţi rămîne decît să negociezi o pedeapsă cît mai mică sau să refuzi să semnezi procesul-verbal, în semn de protest… 

Dacă în cazul ăsta plăteşti pentru propria-ţi greşeală, există şi situaţii în care trebuie să plăteşti pentru greşelile altora. Şi nu e vreo figură de stil, ci chiar trebuie să scoţi bani din buzunar. O dată a trebuit să achit o taxă, plus eterna cerere la ghişeu şi inevitabilul stat la coadă, pentru a se corecta greşeala de redactare a unui funcţionar într-un document oficial. Cînd am remarcat, în treacăt, absurdul situaţiei (vina fusese a „lor“, nu a mea), am fost burzuluită că „aşa e procedura“. 

Tot Kafka-style a fost şi momentul în care am trimis un e-mail departamentului de IT al trustului de presă în care lucram şi i-am rugat să mă ajute cu repararea tastaturii pe care tocmai vărsasem, din greşeală, nişte suc de coacăze. Am primit un răspuns sec (despre care şi astăzi cred că a fost scris de o formă de inteligenţă artificială) care mă informa că firma nu răspunde pentru vătămări ale echipamentului electronic provocate de neglijenţa angajaţilor. „Vă rugăm a remedia personal problema.“ Am înghiţit în sec şi m-am apucat să desfac tastatura cu penseta unei colege şi să şterg sucul de coacăze cu şerveţele. Fusese, evident, greşeala mea. Dar am regretat amarnic că nu dădusem vina pe Zmeul Zmeilor. 

Adina Rosetti este jurnalistă.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.