Secretomanie vs. mania transparenţei
Scandalul Wikileaks a aprins în toată lumea dezbaterea despre limitele transparenţei şi ale secretului. Ce fel de informaţii trebuie şi merită să fie cunoscute de toată lumea şi ce trebuie să rămînă secret. În societatea românească, problema se pune în condiţiile unei evoluţii de la secretomania absurdă a regimului comunist, la o situaţie în care pare că totul se spune şi se dezbate în mod public. Pare pentru că nu întotdeauna lucrurile care ar fi de interes public se află, în vreme ce foarte mulţi politicieni şi tot felul de alte persoane publice (unele care se numesc vedete) au descoperit marea bucurie de a-şi spăla rufele murdare în văzul tuturor. Pe de-o parte, ne preocupă protejarea datelor cu caracter personal, pe de alta, sîntem gata să dezvăluim la televizor orice fel de intimităţi. Curiozitatea publicului a ajuns adesea să fie confundată cu interesul public. În ciuda unei legi a accesului la informaţii, instituţiile de stat nu sînt încă destul de transparente. Iar informaţii despre folosirea banilor publici sau despre decizii politice ori administrative importante sînt învăluite în aburii manipulărilor şi diversiunilor. Presa care ar avea rolul de a scormoni şi clarifica asemenea lucruri se rătăceşte şi se complace pe drumul scandalurilor mondene care vin de-a gata şi, pe deasupra, aduc audienţă. Publicul aproape că a fost dezvăţat să dorească ştiri importante şi învăţat să se bucure doar de circ. Conceptul de glasnost, inventat în Uniunea Sovietică sub Gorbaciov la sfîrşitul anilor ’80, părea la vremea respectivă foarte bine înţeles. Lumea din Estul Europei ştia bine la ce se referă, chiar dacă nimeni nu credea că transparenţa va merge prea departe. Iată însă că ea a mers destul de departe, dar s-a şi pervertit.
Evident că şi informatizarea globală aduce cu sine alte probleme. Se schimbă cantitatea şi forma informaţiilor care apar pe piaţă. Uneori, aceste informaţii sînt atît de multe (cazul Wikileaks) încît nu mai ştim ce să facem cu ele. E nevoie de o muncă serioasă de selecţie şi de interpretare. Şi asta ar fi treaba mass-mediei, o treabă care la noi nu se prea face. Fără acest efort, avalanşa de informaţii riscă să fie aproape egală cu lipsa lor.
Ascultaţi aici emisiunea "Punerea pe gînduri" realizată în colaborare cu RFI România.
