Un hotline de bune maniere - interviu cu Aurelia MARINESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 363 din 27 ianuarie - 2 februarie 2011
Un hotline de bune maniere   interviu cu Aurelia MARINESCU jpeg

Pînă să încep interviul cu dna Aurelia Marinescu, am încălcat vreo trei reguli de bune maniere. Am greșit scara și am sunat la un apartament al cărui proprietar dormea liniștit înainte să apar eu la ușa lui, apoi, din cauza mezaventurii cu scara, am întîrziat vreun sfert de oră, pentru ca, ajunsă în sfîrșit la adresa potrivită, să întreb dacă trebuie să mă descalț. (nu e politicos să te descalți cînd mergi în vizită la cineva). Oricum, toate astea n-au mai contat cînd a început interviul. Care a fost mai degrabă o discuție relaxată, un mod simpatic de-a petrece o duminică dimineață.

E codul bunelor maniere o reţetă? 

În Germania, unde se trăieşte bine nu pentru că ar costa mîncarea puţin sau lefurile ar fi mari, ci pentru că există un respect al unuia faţă de celălalt şi o atmosferă plăcută, poţi la ora 1 noaptea să te duci la metrou şi să nu păţeşti nimic. Iar dacă există cumva vreun individ agresiv, ca din pămînt răsar doi poliţişti care te apără. Acolo ai liniştea şi siguranţa pentru care a fost inventat codul bunelor maniere, care este o reţetă de a supravieţui în medii sociale diferite. La ţară există o cultură de tip rural, unde te descalţi la uşă, unde saluţi pe toată lumea, indiferent dacă îl cunoşti sau nu, şi unde apelativele sînt „cuscru mare“, „cuscru mic“, „ginerică“... 

Toate sînt familiale... 

Da, şi dau naştere la ceva ce m-a supărat pe mine în urmă cu puţină vreme. La urcare într-un tramvai, îmi spune – să zic, un domn, dar nu cred că era domn: „Hai, mamaie, mişcă-te mai repede, ce faci?“. Era probabil transplantat de la sat la oraş. La sat, să-i spui unei femei cu basma, care lucrează pe cîmp, „Doamnă, cîtă sfeclă cultivaţi la hectar?“ e caraghios. Aşa şi „Mamaie, mişcă-te!“ e inadecvat, pentru că modalitatea de a trăi după reţetă la oraş şi la sat diferă. Asta nu înseamnă că orăşenii sînt nişte îngeraşi. Nicăieri în lume nu există numai oameni bine-crescuţi. Dovadă că pe la începutul secolului, Caragiale a scris într-una dintre schiţe: „E, ce să-i faci. E măgar şi violent şi n-are manere“. Respectul faţă de celălalt, căci asta e în rezumat codul, lipsea şi pe vremea aceea la unii mai prost-crescuţi. Dacă nu i-ar fi transplantat cineva cu forţa în aceste blocuri-dormitor, probabil s-ar fi purtat bine. După ’89, s-a înţeles că libertatea e un fel de descătuşare a tuturor manifestărilor gregare, că ai voie să faci ce vrei. Mă mir că unii nu-şi dau jos pantalonaşii în mijlocul străzii, dacă tot e libertate. Sînt nişte noţiuni înţelese greşit. Mămicile îmi spun că ele îşi învaţă copiii să fie politicoşi, dar ceilalţi rîd de ei, le spun „pămpălău“, „papagal“. Da, politeţea e uneori considerată drept o slăbiciune. 

Apropo de asta, nu înţeleg de ce dispare pronumele de reverenţă „dumneavoastră“. Dau telefon la Vodafone şi mă ia băiatul ăla „Alo, bine-ai venit. Ce mai faci?“. Zic: „De unde mă cunoaşte tipul ăsta?“. Sau chiar în locuri publice, scrie „Trage uşa“ sau „Împinge“. Îi durea mîna să mai pună un „ţ“ şi un „i“? Niciodată pronumele de reverenţă în limba română nu va avea conotaţie negativă. Iar ideea de a împrumuta pronumele din engleză e o tîmpenie. 

Care a fost momentul în care v-aţi dat seama că vă pricepeţi la bune maniere, că aveţi răspunsuri la toate neliniştile legate de regulile de politeţe? 

Să lucrezi cu copiii e un prag foarte greu de trecut. Trebuie să ştii cum te porţi, altfel te educă ei pe tine. În plus, mi-am dat seama că nici o carte străină nu corespunde realităţii de la noi. Am citit enorm de multe cărţi şi am ales doar subiectele care mă incitau şi care la noi nu se cunosc (cum ar fi că trebuie să returnezi ceva găsit pe stradă, altfel e furt). A venit cineva şi m-a întrebat ce e ăla un „cîvî“ (adică CV). 

Un cal verde...

Da... Aşa că am făcut o explicaţie a „calului verde“, pe trei profesii – zidar, secretară şi profesor. Le-am inventat eu. Sau primeam vederi de la elevii mei pe care scria „Salutări de la mare“ sau, în cazul în care era inspirat, „Un strop de mare şi o rază de soare de pe însoritul litoral. A dvs. colegă (!)“. Am explicat cum se scrie o vedere (nu cu formule standard), cum se vorbeşte la telefon, cum se aşază tacîmurile (desenele le-am găsit la o fabrică din Bavaria). Nu e o carte uşor de conceput. Dar a meritat. Codul... a rămas ca Alice în Ţara Minunilor, apar multe cărţi de poveşti, dar Alice nu lipseşte niciodată din librării. Aşa şi Codul..., continuă să se vîndă. Pînă acum, s-a vîndut în 250.000 de exemplare. Nu vreau să mă opresc aici. M-am gîndit – pentru că nu mai predau la facultate şi pentru că interesul populaţiei pentru acest subiect e constant – să fac un ONG cu următorul scop: acela de a răspunde gratuit întrebărilor solicitanţilor. E un proiect pe care vreau să-l supun atenţiei publice. De curînd, am făcut un video-interviu pentru site-ul României libere şi a sunat foarte multă lume în timpul emisiunii. M-au întrebat tot felul de chestii. Aşa am văzut că oamenii încă mai sînt extrem de curioşi. 

Care e cea mai bizară întrebare? 

Ce părere am de Bote. Am zis că am o părere bună, se îmbracă frumos, e un băiat frumos, dar îşi etalează viaţa privată – lucru care nu se face. Eu ştiu să răspund la tot, că după 15 ani de lecturi şi interes, proastă să fi fost, şi tot reţineam... (rîde) 

De ce aveţi nevoie pentru a putea demara proiectul? 

De un manager care să popularizeze proiectul, o dactilo-secretară (o am), un abonament de Internet şi două de telefon – fix şi mobil. Se va răspunde la întrebări la un telefon fix 021 725 27 95, foarte bun pentru că are robot şi se poate lăsa întrebarea acolo, pe un mobil la care răspund chiar eu (0723 344 240), la adresa Aleea Obcina Mică, nr. 1, bl. Z31, ap. 5, Bucureşti, şi pe e-mail-ul geta.irinel@yahoo.com. La telefonul „Alo, n-aţi greşit numărul“ se va răspunde gratuit la întrebări legate de bunele maniere, iar cele mai interesante vor fi publicate sîmbăta în ziarul Click. 

De ce tocmai în Click?... 

Pentru că îl cumpără multă lume. Mi s-a mai oferit spaţiu şi joia în România liberă. 

E proiectul dumneavoastră un hotline de bune maniere? 

Da, asta pentru că prefer să lucrez de acasă. 

Dar presupun că nu poate să se trezească cineva la 1 noaptea şi să vă întrebe cum se aşază tacîmurile. 

Ba da! 

E un proiect generos. De fapt, bunele maniere au legătură cu generozitatea.

Cu generozitatea şi toleranţa. Prima lege e să taci din gură şi să zîmbeşti. Dacă zîmbeşti, ai cucerit pe toată lumea. Iar dacă eşti într-adevăr nevoit să vorbeşti, atunci să vorbeşti frumos. Este foarte importantă opinia publică. La noi, toată lumea e încruntată, posomorîtă, supărată. În Bucureşti, ai senzaţia în orice moment că cineva îţi dă o palmă. Dacă se uită la tine, o face din curiozitate şi critic: „Ia uită-te la ea ce rochie are! Nu i-o fie ruşine, la vîrsta ei?!“. Ştiu că ăsta e păcatul cel mare şi mă simt tare bine cînd mă duc în Germania. Acolo nu mă agresează nimeni. Toată lumea îmi zîmbeşte. Copiii mei stau pe o stradă cu nume ciudat... Schmargendorferstrasse. Pînă am învăţat, mi-a ieşit sufletul. Dar la început, m-am rătăcit. M-am apropiat de o doamnă şi i-am spus Schpanger... iar ea, „Ja, ja, Schmargendorferstrasse“, mi-a arătat imediat în ce direcţie să o iau. Lumea e amabilă, zîmbitoare, mult mai puţin rigidă, încărcată de false probleme. 

Spuneaţi la început că bunele maniere şi savoir vivre reprezintă acelaşi lucru. Cum poate totuşi un set de reguli să se transforme în artă? 

Într-adevăr, codul şi arta de a trăi frumos sînt unul şi acelaşi lucru. Savoir vivre înseamnă de fapt a şti. A te purta bine presupune un examen de cînd te scoli şi pînă te culci, iar fiecare gest trebuie să fie gîndit şi făcut în aşa fel încît să nu încalce cele două reguli de bază: Să nu te faci de rîs şi Să nu-l superi pe celălalt – empatia. 

Am cunoscut un băieţel care are geniu în a se purta bine. O să reuşească în viaţă. Cînd îi dai o ciocolată, se uită în ochii tăi şi-ţi spune: „Mulţumesc frumos, e ciocolata mea preferată“, chiar cînd casa e plină de ciocolăţi pe care nu le mănîncă nimeni. Dar te face să te simţi bine. Îţi spune: „Ce bluză frumoasă ai, şi ce nasturi! Sînt funcţionali?“ Are 6 ani şi va răzbi în viaţă foarte bine. De la copii am avut multe de învăţat. La una dintre întîlnirile cu elevii, un băiat s-a ridicat şi m-a întrebat unde să te aşezi în maşină. I-am explicat că în maşinile particulare, locul de onoare e lîngă şofer şi i-l oferi persoanei privilegiate. Iar băiatul îmi spune: „Sigur, s-o aşez pe mama pe locul mortului...“ Zic – „Dacă se conduce bine şi dacă îşi pune centura de siguranţă, nu trebuie s-o omori neapărat“. 

Sînt bunele maniere o formă de ipocrizie? 

În carte, am un capitol despre minciunile protocolare, care sînt preferabile în anumite situaţii. E mai bine să minţi pe cineva care tocmai a ieşit din spital, în loc să-i spui „Vai, în ce hal arăţi!“. Am făcut o emisiune cu Radu Moraru. Mi-a spus că el nu spune niciodată minciuni protocolare. I-am dat un exemplu: te duci la cineva şi-ţi dă o cafea groaznică, după care te întreabă cum e. Doar n-ai să-i spui că e o porcărie. Zice, „Ba eu spun“. „Şi te mai cheamă şi a doua oară?“ Zice – „Nu, n-am verificat, dar nu cred“. Bunele maniere sînt un dans, un joc ipocrit. Dar e foarte necesar pentru că, dacă am spune tot ce gîndim, ne-am sparge capul în orice moment.  

Aurelia Marinescu este autoarea Codului bunelor maniere, carte care, din 1995 şi pînă în prezent, s-a vîndut în 250.000 de exemplare. 

a consemnat Luiza Vasiliu

Foto: Cosmin BUMBUȚ

Comunismul se aplică din nou jpeg
Ale lumii două fețe
Oamenii n-au fost, poate, mai răi sau mai buni în istoria lor, dar instrumentele prin care au exercitat răul au variat considerabil, adică s-au dezvoltat.
p 10 jpg
Unidimensionala banalitate
Dacă România l-a ales pe Iliescu președinte în 1990, de ce s-ar mai fi făcut vreodată alegeri?
29903084942 33e7aa40d1 c jpg
Despre conceptul de „rău” din perspectiva diverselor teorii filosofice
Răul metafizic precum și cel empiric sînt explicate prin patru mari tipuri de teorii.
32851415932 5b1b685b66 c jpg
Hater-ul de Internet și hater-ul sub acoperire
„Hater”-ul, o persoană măcinată de anxietate și nemulțumiri, care își găsește o personificare a anxietăților și nemulțumirii ca poetul muza, a existat dintotdeauna.
1024px Don Chepito witnessing a boxing match between a black man and a white man MET DP869355 jpg
„Să te dezlănțui într-un mod controlat” – interviu cu Cătălin MOROȘAN
„E foarte bine să-ți dezvolți furia, dar trebuie s-o folosești în mod controlat, pentru că nu poți să încalci regulile. Și în ring, și în viață sînt reguli de respectat.”
p 1 jpg
O structură limbică arhetipală sau în miezul răului
Un copil nu are niciodată părinții pe care-i visează, doar copiii fără părinți au părinți de vis.
p 14 Parintele Rusu cu familia jpg
A fi cu „etichetă”
Un grăunte de răutate adîncă, izvorîtă din crunta răzbunare și din trufia unui slujbaș plenipotent al statului, a schimbat pentru totdeauna biografia peste veacuri a părintelui Rusu Petre.
p 21 sus WC jpg
Cele două fețe ale sufletului
Oricît de mult ne-ar plăcea să fim doar buni n-o să ne iasă, vom produce suferință și dacă ne-am propus, și dacă nu.
p 21 jos jpg
Fețe-fețe ale răutății
Cred că răutatea are o grămadă de fețe, ceea ce o face, deseori, greu de identificat. Sau ușor de confundat.
Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.