Avem numai probleme mari: bugetul, președinția Consiliului UE, „taxa pe lăcomie“, subversiunile pesediste împotriva lui Dragnea, școlile fără closete, spitalele cu gîndaci, „statul paralel“ și cîte și mai cîte… Dar viața zilnică, subzistența măruntă a cetățeanului implică și probleme care, fără să fie mici, par secundare în raport cu „politica mare“. În ultima vreme, am avut ocazia să constat, pe pielea mea, că trăim periculos, la un nivel care, „de foarte sus, din polul plus“, pare minor, dar care poate avea costuri enorme.

Stai, de pildă, seara, obosit, într-un fotoliu. Brusc, se stinge lumina. După o scurtă pauză de perplexitate, te gîndești să suni, pentru lămurire, la ENEL. Suni și intri pe lungimea de undă a unui robot, care te tratează cu un interminabil discurs. Mai întîi, îți explică ce tastă trebuie să apeși, în funcție de problema pe care o ai (detalii tehnice, deranjamente, informații curente etc.) și de sectorul în care locuiești. După care ești anunțat că apelul tău va fi înregistrat și că, dacă ai obiecțiuni, beneficiezi de o sumedenie de „drepturi“, a căror listă îți este recitată scrupulos, deși e limpede că n-ai cum s-o ții minte. La sfîrșit, se aude însă și un mesaj încurajator: „Vă rugăm să așteptați! Apelul dvs. va fi preluat în cîteva momente.“ De-aici înainte e chestie de noroc. În cazul meu, cele „cîteva momente“ au durat cca 20 de minute. După care o voce plauzibilă mi-a explicat că, pe strada mea, se fac reparații. „Și nu puteați anunța dinainte?“ „Nu, a fost o neregulă accidentală.“ Aflu, apoi, că lumina se va reaprinde cam după patru ore. Ce-i de făcut? Pana de curent nu înseamnă doar întuneric. Înseamnă și blocarea computerului, a frigiderului, a instalației de încălzire. Dacă în casă există și copii mici, ale căror tabieturi de seară se suspendă brusc, pe termen incert, sau dacă ai de expediat urgent textul unui articol pentru ziua imediat următoare, episodul beznei devine neliniștitor. Dar iată că, după vreo 20 de minute, lumina se recuplează pe neașteptate. Să fie o simplă bîlbîială de parcurs? Un test tehnic? Cît va dura? Stai ceva vreme cu sufletul la gură și, slavă Domnului, becurile rămîn aprinse… Din nefericire, a doua zi, cam la aceeași oră, curentul se întrerupe din nou. Urmează același scenariu. „Păi, n-ați reparat ieri?“ „Ba da, dar a apărut un nou incident!“ Te simți, inevitabil, la mîna norocului. Te aștepți la orice, în timp ce felurite voci calme mimează „normalitatea“. „Asta-i situația!“

Mi se va spune că, procedural vorbind, n-am de ce să mă plîng. Robotul care răspunde atîtor solicitări are „obiceiurile“ lui electronice, de neocolit. Nu știu, nu mă pricep. Dar mă gîndesc că or fi existînd specialiști care să simplifice eficient, să modeleze funcțional dialogul cu clienții, așa încît informația cerută în situații de criză să ajungă prompt și explicit la urechea petentului (plătitor…). Altfel, e ca și cum, în plin preinfarct, ai suna la Salvare și, pînă să strigi după ajutor, ți s-ar ține o sobră conferință despre obligații, drepturi și jocuri de taste pe mobilul pe care de-abia îl mai ții în mînă. „Apelul dvs. va fi preluat în cîteva momente. Dacă nu, reluăm legătura de la centrala Sfîntului Petru…“

Dincolo însă de proceduri, există, la ENEL, și o problemă de fond. Am mai semnalat și altă dată proasta administrare a sistemului. Senzația de nesiguranță, de arbitrar tehnic, de ineficiență instituțională e fapt de experiență curentă pentru toți „beneficiarii“. Dar nimeni nu pare să ia în serios această periculoasă disfuncție.

Alt caz. Răcești, faci o viroză, trebuie să te tratezi. Intri în prima farmacie și ceri lucruri curente, banale în asemenea situații: vitamina C, aspirină, ACC 600. „N-avem!“ „Cum n-aveți? Unii au chiar în casă o trusă de prim-ajutor cu astfel de (f)leacuri familiare, iar dvs. nu le aveți în farmacie?! Și asta cînd se vorbește zilnic de amenințarea unei epidemii de gripă?“ „Păi, nu e vina noastră!“ „Dar a cui?“ „A depozitului.“ Ce să înțeleg? Că persoana în halat alb de la tejghea nu mai e farmacist, ci un simplu vînzător, dependent de livrările „de la centru“? Nu e obligația instituției să-și asigure, mai ales în perioade de criză sanitară, necesarul de medicamente esențiale? Căci nu e vorba de cine știe ce produse exotice, importate cu sacrificii de pe costisitoarea piață planetară. E vorba de mărfuri „strămoșești“, de populara aspirină sau de cuviincioasa vitamină C. E drept, nu pot risca generalizări nihiliste. Trebuie să semnalez, pentru contrast, și farmacii decente, de unde am reușit să-mi procur, în regim de urgență, cele necesare (deși bănuiesc că sînt arondate aceluiași „depozit“…). Mi se pare normal să le semnalez: farmaciile Help Net și Catena. După cum mi se pare normal să mulțumesc acelor farmaciști care înțeleg prompt ce probleme ai, te sfătuiesc profesionist și sînt preocupați să-și aprovizioneze, responsabil, propriul „depozit“, chiar dacă nu le merge computerul… Ultima apariție de o asemenea croială mi-a fost scoasă în cale de șansă, la o farmacie Catena de pe Calea Moșilor (nr. 288): e vorba despre doamna Simona Arvinte, un specialist riguros, un interlocutor cordial, o prezență liniștitoare. Vreau să sper că nu e un caz izolat…

Curent electric, medicamente – în mod normal, „materie primă“ pentru viața cotidiană. Dar cum e cu o substanță „elementară“, cum e apa, greu de evacuat din metabolismul uman? Ei bine, unii clienți se plîng că, la robinet, curge un lichid maroniu și urît mirositor, dar Apa Nova zice că e alarmă falsă. Cine să tranșeze lucrurile, dacă nu guvernul, respectiv Ministerul Sănătății? Ce zice doamna ministru? Că e mai bine să nu bem apă de la robinet. Dar că nu e vorba de o „interdicție“, ci de o „recomandare“. Oricum, însă, nu e grav să bem, dar cu adevărat periculos e să ne spălăm cu ceea ce avem voie să bem. Înțelegeți ceva?

Eu, unul, din toate astea – și din multe altele – înțeleg strict că trăim periculos, după bunul plac al sorții. Și că, vorba dlui Noica, apocalipsa nu va fi „monumentală“, cu mari catastrofe cosmice, ci se va produce prin dispariția bruscă a „subînțelesurilor“. Într-o bună zi, ne vom trezi, de pildă, fără apă. Pe acest fundal, chestia cu președinția Consiliului UE sau cu șmecheriile lui Dragnea nu vi se par simple copilării sau primejdioase strategii de camuflaj?