Așadar pensiile speciale, „de serviciu”, „de lux”, „nesimțite” sau oricum vreți să le numiți – în tot cazul nebazate pe contributivitate – nu se pot impozita suplimentar. A zis-o în clar dna Renate Weber, Avocat al Poporului. Chiar dacă sînt imense – treizeci, ori patruzeci, ori chiar cincizeci de mii de lei pe lună. Chiar dacă sînt mai multe pentru aceeași persoană, dacă se cumulează cu un salariu, chiar dacă se adaugă la pensia obținută prin contributivitate. Fiindcă – zice dumneaei –  oamenii aceia, magistrați sau ce sînt, ar fi discriminați. Pe bună dreptate: avem articolul 16, punctul 1 din Constituția României și articolul 56, punctul 2, acesta din urmă referitor la sarcinile fiscale. Ele trebuie să fie juste și, dacă impozitezi o pensie suplimentar, de ce n-ai impozita și un salariu echivalent? În România funcționează o cotă unică de impozitare; cum ar putea fi ea desființată în defavoarea unor categorii? Just, dnă Weber, și bine faceți că ați atacat legea la CCR. Așa cum just a procedat și dna Alina Corbu, președinta Înaltei Curți (instituție care și ea a atacat legea la CCR): magistrații sînt privați de anumite drepturi în timpul activității, așa încît atunci cînd se pensionează au tot dreptul să trăiască luxos prin compensație. Sigur, să recunoaștem că e ceva fragil în argumentația dnei Corbu, cînd declară că „de o lungă perioadă de timp celelalte puteri ale statului tratează Justiția, de multe ori, în cel mai bun caz ca pe o «Cenușăreasă», iar, în cel mai rău caz, ca pe o ramură a puterii de stat de rangul doi, care trebuie pusă la locul ei, pentru a nu «deranja» celelalte puteri ale statului”. O, cîți dintre noi nu ne-am dori să fim asemenea opulente Cenușărese! Însă scrisoarea deschisă a dnei Corbu e nobilă și stăpînit-indignată. Cine ar putea spune că n-are dreptate cînd Cenușăreasa asta denunță mașinațiunile „prințului”-politician? Unde-i amor, e și puțin război, se știe bine.

Judecătorii au dreptate, grefierii au dreptate, militarii au dreptate, diplomații au dreptate, piloții au dreptate etc. Toți cei care au pensii de serviciu au dreptate, fiecare grup în parte. Într-un caz, pensiile respective sînt juste compensații pentru restricții, în altul juste speranțe luminoase la capătul carierei, în altul răsplătesc justificat o activitate grea și esențială pentru societate, cum ar fi fost aceea de fost lucrător al Securității. Cel mai mult mă impresionează argumentul că, fără asemenea pensii juste, independența Justiției nu e asigurată. Citim în subtext: dacă nu sîntem răsplătiți cu asupra de măsură la sfîrșitul carierei, „ne vom dezlega la ochi”, acum, cînd vă judecăm! Ne amintim și că acum cîteva luni a căzut la CCR un proiect de lege care tăia parțial pensiile speciale. Pe atunci judecătorii și grefierii făceau grevă (deși le e interzis), numai ca să-și verse justa supărare pe politicieni. Just, politicienii sînt ipocriți și fac legi proaste, cine s-ar îndoi fie și un moment de asta?

Deci să tai pensiile nu se poate. Să le impozitezi nu se va putea – cu siguranță se va opune CCR. Să faci o altă lege? Va fi inutil. Orice lege va cădea la CCR, cointeresată în căderea ei. Să schimbi CCR din temelii? Următoarea, avînd aceleași privilegii, va decide la fel. Să desființezi CCR cu totul? Nu-i constituțional, nu-i democratic, nu-i just. Să schimbi Constituția? Inutil. Următoarea va fi la fel din acest punct de vedere. Să schimbi țara? Asta da, poate ar servi la ceva.

În particular, fiecare argument juridic e valid. În particular, și Avocatul Poporului, și președinta Înaltei Curți, și maeștrii constituționaliști de la CCR își cîștigă cazul sub raport juridic. Dar luate laolaltă, toate argumentele lor conduc la o flagrantă nedreptate. O știm cu toții, chiar dacă sîntem incapabili să o punem în formă juridică validă. Și nu-i vorba neapărat numai de disparitatea uriașă între pensii (deși și asta-i important), și nici la faptul că se aplică două sisteme de calcul al pensiilor, ceea ce creează clase privilegiate – lucru de neadmis într-o republică. Foarte grav mi se pare și faptul că Justiția (inclusiv CCR) își judecă propriul caz: e deopotrivă parte și judecător în caz. Așa că sentința e deja dată. Totul e perfect legal, justificat – legal vorbind, absolut nimic incorect. Dar nedreptatea e uriașă!

Summum ius, summa iniuria (Cicero). (Excesul de formalism juridic conduce la maxima nedreptate.)

Cum s-ar putea ieși din impas? Cred că numai pe cale morală: unei majorități (sau măcar unei minorități influente) a magistraților într-o zi să-i crape obrazul de rușine și să renunțe de bunăvoie la o parte măcar din privilegii, acceptînd, de exemplu, voluntar o plafonare a pensiilor.

„Așadar, dumneata chiar propui să schimbăm țara! Păi, de ce ai mai scris atunci toată polologhia?”