Avem o țară. Țara are un guvern și guvernul are și un ministru cu nume de pasăre. După propria lui mărturie, ministrul, care se ocupă de transporturi, s-a interesat de parlamentarii care urmau să sosească din provincie la București cu avioanele TAROM, ca să afle dacă sînt „bine“. În fapt, se pare că a încercat să o determine pe șefa agenției să țină în loc avioanele, pentru ca respectivii aleși să nu poată vota moțiunea de cenzură împotriva guvernului său. Procedeu de mafiot.

Și totuși, șefa cică a rezistat cvasi-eroic, avioanele au zburat după program, parlamentarii Opoziției au venit și au votat moțiunea cu un neobișnuit succes. Guvernul a căzut, dar n-a murit, fiindcă trage încă hățurile în așteptarea formării noului guvern, care întîrzie. Ministrul cu nume de pasăre și apucături mafiote e demisionar, dar conduce, iar șefa-„eroină“ a fost demisă, după care, nemaiavînd ce pierde, a denunțat afacerea.

Mai înainte, președintele desemnează un premier liberal, care anunță că va forma cît mai repede un guvern care să curețe țara de mafiile de felul menționat mai sus, pe scurt, un guvern care să ne salveze țara. E de bine. Ne așteptam ca aceia care s-au chinuit și au dat jos guvernul, înfruntînd pînă și riscul de a fi reținuți pe aeroporturile țării, vreo șapte partide și partidulețe plus minorități, plus neafiliați, să se bată să intre în noul guvern, ca să curețe țara de mafii și de corupți. Ne era chiar teamă că apetitul lor pentru salvare îi va învrăjbi, că cearta pentru a avea întîietatea de a servi binele general îi va discredita îna­intea opiniei publice. Ar fi de rău. Dar, surpriză: nu se întîmplă asta: cu excepția liberalilor (cu instincte sinucigașe, zic unii), partidele și partidulețele spun passe. Nu vor să guverneze decît cu anumite condiții, care au marea calitate că nu pot fi îndeplinite de cei cărora le sînt adresate. Unele, ca aceea cu alegerile anticipate, practic sînt imposibile din cauza Constituției și a pensiilor speciale. Altele sînt contradictorii: ce vor unii cu ardoare resping alții cu toată îndîrjirea. Mai mult, toți amenință că nu vor da votul de învestitură noului guvern. Printre toți se remarcă un partid care are în denumire sintagma „Salvați România“. E un partid sincer, deci, ceea ce-i de bine: nu pretinde, în chip mesianic și narcisist, ca el personal să salveze țara de mafii și alte racile, ci cere asta (iau verbul drept un imperativ) celorlalți. Zice: „Salvați-o voi, dragi partide și partidulețe, dacă sînteți în stare, în timp ce noi stăm demni pe margine, cîrtim și strîngem puteri pentru la anul, cînd o să vă terminăm pe toți. Noi nu admitem desuetul principiu că politica e arta posibilului, ci, dacă nu primim imposibilul – alegeri anticipate –, nu dăm nimic. Altminteri, noi și cu marele partid al mafiilor vom face opoziție – numai că a lor e ticăloasă, iar a noastră e măreață. Electoratul nostru e deștept și va face diferența între nou și vechi, între bine și rău. El va aprecia nobila noastră puritate, abținerea de la negustoria funcțiilor, dezinteresul nostru sacru față de puterea obținută prin tîrguieli de partide.“

Asta-i situația pe moment: avem o țară cu guvern căzut, dar în funcție și cu miniștri dispuși la acte de mafioți. Iar cei care ar trebui să se lupte ca să-și împartă puterea cîștigată pentru a-i alunga pe acești mafioți se bat de zor să scape de ea, sub tot felul de pretexte. Motivul adevărat e că se tem că cei alungați vor reveni la putere în forță peste un an, dacă ei, cei nou-veniți, vor guverna prost. S-a mai întîmplat, nu-i așa? Dar, dragii mei revoltați, oare n-ați putea să guvernați bine într-o coaliție? Sau măcar mulțumitor? La urma urmelor, față de hăul în care a ajuns guvernarea cea căzută, o mică înălțare nici n-ar fi prea greu de realizat și ar fi de efect! Cel puțin am scăpa de mafioții ajunși miniștri. La ifosele voastre din ultimul timp s-ar cădea să încercați să salvați voi înșivă ceva. Iar dacă ați încerca cu hotărîre, poate că v-ați merita mai puțin numele și mai mult votul.