Am fost dezbinați și iată-ne uniți. Din păcate. Căci nu sîntem uniți în bucurie, ci în supărare, nu avem opinii comune în bine, ci în rău, nu ne întîlnim cu toții într-o valoare pozitivă, ci în dispreț și indignare. Societatea românească, atît de scindată în tot și în toate – cu păreri aproape mai multe decît capete –, are, se pare, acum un numitor comun: supărarea, indignarea pe cîțiva guvernanți.

Cei care la ultimele alegeri sau la penultimele nu i-au votat îi detestă fiindcă lucrurile de care se temeau s-au îndeplinit cu asupra de măsură. Cei care i-au votat se simt trădați. Încet-încet, însă, și ceilalți încep să se simtă trădați. Vacciniștii sînt supărați că nu s-au luat măsuri mai serioase împotriva celor care nu se vaccinează. Antivacciniștii sînt supărați că totuși unele măsuri s-au luat. Cei care vor deschiderea școlilor fizic strigă că Guvernul a făcut mult prea puțin și că Guvernul pune în pericol educația. Cei care nu vor deschiderea școlilor fizic protestează că Guvernul pune în pericol sănătatea copiilor. Toată lumea reclamă ceva imediat și în același timp, și nimeni nu e mulțumit. Toate posturile de televiziune, altădată atît de partizane, acum vorbesc pe o singură voce – a indignării. Comentatori, pînă nu demult gata oricînd să se încaiere în invective, acum au căzut de acord asupra unui punct: ce se întîmplă e o oroare. Stînga e ostilă, dreapta e furioasă, centrul – sumbru.

Nu știu dacă mai sînt mulți – în afara cîtorva politicieni – care să mai aibă încredere în Guvern, în prim-ministru, în președinte. Sînt detestați și urîți de aproape toată lumea – ceea ce o arată și sondajele de opinie. Cum de pot încă rămîne aparent netulburați la guvernare, ba chiar, în cazul premierului, cum de mai are curajul să dorească să fie în continuare prim-ministru e, pentru mine, un mister. Poți guverna o țară avînd toată opinia publică împotrivă? Uite că poți. Poți guverna o țară cînd inacțiunea din timpul verii, măsurile greșite, declarațiile idioate, obsesia de a fi popular și-au adus toate contribuția la numărul disproporționat de mare de morți pe care îl dă acum România? Uite că poți. Ca președinte, ai tupeul de a te comporta olimpian cînd ai creat din senin, fără nevoie și fără motiv, o criză politică majoră? Uite că îl ai. Îți dai aere de imperator roman cînd întorci pe dos mandatul cu care ai fost ales și arunci la gunoi atîtea speranțe care s-au pus în tine? Ba bine că nu!

Refacerea unității naționale în jurul urii față de cei de la putere aproape n-am mai întîlnit-o la acest nivel scandalos în ultimele decenii. Oare cei vizați par deranjați, tulburați, îngrijorați măcar? Li se moaie cumva genunchii? Au coșmaruri? Aș! Sînt senini și destinși. Joacă jocuri. Fac glume. Călătoresc. Iau decizii. Țin ședințe peste ședințe. Merg înainte triumfători. Business as usual.

Nesimțirea asta senină mă înspăimîntă mai mult decît orice.