Răsfoind, trist, note mai vechi…

Publicat în Dilema Veche nr. 790 din 11-17 aprilie 2019
Presa românească de ieri şi azi jpeg

2003, primăvara

Odată ce Dumnezeu e definit ca indefinisabil, cunoscut ca incognoscibil, afirmat ca negativitate supra-esenţială, dialogul cu El pare să se blocheze. Nu mai poţi avansa dincolo de misterul „neantului“ Său. Cum arată, în această situaţie, viaţa spiritului? Cum poţi rămîne viu în căutarea ta, de vreme ce îi localizezi obiectul dincolo de orizont, acolo unde nu e de găsit nimic? Ei bine, ceea ce îţi rămîne e universul infinit al imaginii reflectate a lui Dumnezeu: „oglinda şi ghicitura“, urma planării Sale peste oameni, împrejurări şi lucruri. Ai de-a face astfel, dintr-odată, cu inepuizabilul. Urmează să pricepi nu masivitatea inabordabilă a nemijlocirii divine, ci ecoul ei ubicuu, barocul absenţei ei sau, mai exact, al prezenţei ei indirecte. Atent să identifici în toate Suprema Amprentă, curios să intuieşti modul de a opera şi de a se ascunde al lui Dumnezeu, îţi dai seama că ai de cules o recoltă fără sfîrşit. Foarte aproape şi totuşi indiscernabil, Creatorul (şi creativitatea pe care o provoacă clipă de clipă) devine sensul şi deplinătatea fiecărei zile, miza întregii tale vieţi. După ce ai înţeles că nu poţi vedea faţa lui Dumnezeu, abia atunci căutarea ta începe să fie „rezonabilă“ şi fertilă: poţi simţi suflarea Lui, Duhul.

Luni, 23 iunie 2003, Berlin

În limitele unei logici imanentiste, sfera dreptului se loveşte de dificultăţi insurmontabile. Nu e clar cum se nasc şi ce anume exprimă legile. Cine are autoritatea de a legifera şi după ce criterii? Sînt legile expresia unor valori comunitare bine definite? Reproduc ele – ca un sistem de oglinzi geometrizante – cutume şi norme împărtăşite, în prealabil, de o anumită „cultură“ socială (Patrick Devlin, 1965) sau, dimpotrivă, instituie o anumită cultură socială? Dacă ele nu fac decît să formalizeze o mentalitate preexistentă, cum se produce această formalizare? Dacă impun o nouă mentalitate, cine decide cînd, în ce fel şi ce tip de mentalitate trebuie impusă? Mai departe: ce prevalează? Drepturile individului sau cele comunitare? Apără legile mai curînd instituţii sau mai curînd persoane? În primul caz, va fi nevoie, de pildă, de o legislaţie a familiei, în care contractul conjugal să fie favorizat, pe socoteala suveranității părţilor. În cazul al doilea, cîştig de cauză vor avea drepturile fiecăruia dintre cei doi parteneri: ele vor dicta legislaţia (cu riscul şubrezirii instituţionale a familiei…).

Pentru cei care cred în funcţia stabilizatoare a legilor, legiferarea riscă să degenereze în tabu. Societatea astfel „stabilizată“ sfîrşeşte prin a se resimţi ca imuabilă. Invers, pentru cei care cred în funcţia transformatoare a legilor, puterea legii e subminată de relativism şi conjunctură. Cu alte cuvinte, legiuitorul e fie prea conservator, rigid, abuziv, fie revoluţionar în exces, flexibil, arbitrar.

Care sînt limitele legitime ale legiferării? Cum să facem pentru a evita ceea ce Habermas numeşte „juridificarea“, „colonizarea“ pernicioasă a „lumii vieţii“? Cum să protejăm, prin lege, omogeneitatea valorică a societăţii, fără să facem violenţă heterogeneităţii ei inerente? Cum să construim reguli care să nu devină discriminări?

Să zicem, de exemplu, că admitem valabilitatea universală a principiului egalităţii. („Daţi-mi imperialismul drepturilor egale!“ – striga un senator american pe la 1871). Trebuie oare, în acest caz, să acordăm egală protecţie celor care se supun acestui principiu ca şi celor care îl contestă? Există valori „esenţiale“, care nu trebuie negociate, ci dictate hegemonic, cu suprimarea oricărei dezbateri? Şi există, prin contrast, domenii care administrează, mai curînd, drepturi „antihegemoniale“ (supuse, adică, unei permanente reconsiderări din unghi individual, cum sînt deosebirile religioase, culturale, sexuale etc.)? Pentru a nu greşi, cel care aplică legea e invitat mereu să judece de la caz la caz, să lase loc interpretării legii. Prin interpretare, legea devine însă mai mult „cultură“ decît jurisprudenţă în sens strict. Şi asta într-un moment în care termenul „cultură“ e şi el contestat.

Orice jurist responsabil se va confrunta, la un moment dat, cu aceste întrebări şi blocaje. E semnificativ, totuşi, că nici unul dintre analiştii de bună credinţă nu pare dispus să redeschidă capitolul legiferării originare. Totul s-ar putea reaşeza, sau măcar recalibra, dacă s-ar vorbi din nou despre transcendenţa legii, dacă s-ar adînci simbolismul Tablelor de pe Sinai, dacă s-ar reciti Platon şi s-ar dezvolta gîndul lui Philon Alexandrinul despre deducţia Legii din ordinea cosmogonică a începuturilor, adică despre descendenţa Leviticului, a Numerilor şi a Deuteronomului din Geneză…

Miercuri, 2 iulie 2003, Berlin

Într-una din nopţile trecute, am visat limpede, apodictic, propoziţia următoare: „Nu se poate intra în Împărăţia Cerurilor cu de-a sila!“

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

759408896 1620306136119367 2467546034771336615 n jpg
Desertul tradițional din Grecia cu foi crocante și cremă fină de lapte. Cum se prepară și de ce este iubit de turiști
Grecia nu înseamnă doar plaje spectaculoase și ape cristaline, ci și deserturi tradiționale îndrăgite de turiști. Printre cele mai apreciate se află galaktobureko, o prăjitură cu foi crocante, cremă fină de lapte și un sirop aromat de lămâie sau vanilie.
dan negru facebook jpg
Dan Negru, reacție sinceră după ironiile lui Virgil Ianțu: „Mi se rupe de toți”
Refuzul lui Dan Negru de a accepta titlul de cetățean de onoare al Timișoarei a stârnit numeroase reacții în mediul online. Prezentatorul TV și-a explicat decizia și a transmis un mesaj ferm despre modul în care consideră că ar trebui acordate astfel de distincții.
babe lumanari jpg
Schimbarea la Față a Domnului 2026. Tradițiile pe care românii le respectă pe 6 august pentru noroc și binecuvântare
Ziua de 6 august este una dintre cele mai importante din an, pentru credincioșii din țara noastră. În această zi este sărbătorită Schimbarea la Față a Domnului, iar creștinii ortodocși din România au grijă să respecte nenumărate tradiții importante legate de acest moment.
Deputatul Nelu Tătaru participă la ședința comisiei Juridice din Camera Deputaților în care se votează ridicarea imunității sale parlamentare  Foto Inquam Photos  George Calin (6) jpg
Nelu Tătaru ajunge în fața judecătorilor cu un dosar „curățat” de o parte din probe. Tribunalul Vaslui a decis că procesul poate începe
Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru va fi judecat într-un dosar în care este acuzat de 32 de fapte de luare de mită. Tribunalul Vaslui a constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Iași și a dispus începerea judecății.
cfd02447 7906 4d66 9b8c f975710f47dc png
SUMMER WELL împlinește 15 ani. Festivalul care a transformat muzica într-un univers cultural revine în august
Există festivaluri la care mergi pentru un concert. Și există Summer Well – locul în care muzica este doar începutul.
Steagul rosu arborat pe plajă în Mamaia FOTO Shutterstock
Alertă în Mamaia după descoperirea în mare a unei drone. Zona a fost securizată
Momente de alertă, miercuri, pe o plajă din stațiunea Mamaia, după ce o dronă a fost observată în apă, în apropierea zonei Loft. La fața locului au intervenit de urgență polițiști și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța.
Mohamed Salah (EPA) jpg
E oficial: cel mai mare transfer din istoria clubului. Detaliile venirii lui Salah
Mohamed Salah a fost prezentat la noua echipă, Trabzonspor.
horoscop sâmbătă 30 noiembrie jpeg
Horoscop 6 august. Racii trebuie să evite greșelile din trecut, experiențe noi pentru Săgetători
Horoscop 6 august. Ziua aduce ocazii de a face alegeri mai inspirate atât în plan personal, cât și în cel profesional.
Politia, foto Shutterstock jpg
Copil de 2 ani, amenințat cu moartea de tatăl său. Bărbatul avea un cutter asupra lui. Au intervenit trupele speciale
Un copil de 2 ani a fost salvat de polițiști după ce tatăl său, vizibil agitat și având un cutter asupra lui, l-a amenințat cu moartea. Cazul s-a petrecut în orașul Uricani, județul Hunedoara, iar anchetatorii încearcă acum să stabilească toate împrejurările.