Pariul lui Pascal

Să nu se mai spună că, la noi, libertatea de expresie e în criză. Fiecare român (de la cetățeanul obișnuit pînă la tartorul politic) crede ce vrea și spune, nestingherit, tot ce crede. Presa consemnează tot, „imparțial”, întreținînd o democratică diversitate de opinii catastrofice, încurajatoare, competente, incompetente, locale, globale, științifice, conspiraționiste, partizane, perplexe, avocățești, criminalistice, polițienești. Citești și adormi intoxicat.

În mare, „piața” oferă, din cîte îmi dau seama, următoarele tipuri de reacție cu privire la pandemia cu care conviețuim toți:

1) Situația e gravă, cu un deprimant subtext apocaliptic. Boala e peste tot, în toată lumea și, pînă acum, nu există nicăieri soluții garantate pentru ținerea ei sub control. Ce putem face? Să respectăm, cu maximă prudență, regulile stabilite de autorități, pentru a diminua riscurile și pentru a trece hopul (dacă avem noroc!).

2) Criza e serioasă, dar nu trebuie să-i exagerăm anvergura. Se moare și de alte boli, epidemii au mai fost și n-au dus la sfîrșitul lumii. Sa fim disciplinați, dar calmi. Să evităm nevroza, depresia, excesul de zel.

3) Coronavirusul e camuflajul unei conspirații la nivel planetar. O mînă de potentați descreierați caută să domine planeta, pentru a-și asigura materia primă a unor afaceri veroase. Vor putere, vor cîștig, vor un „viitor de aur” pentru mica lor gașcă asasină. (Aici, evident, ne confruntăm și cu o anumită policromie a definiției răului: chinezii, americanii, rușii, Soros, neomarxiștii, neonaziștii, fabricanții de măști, mănuși și geluri dezinfectante etc.). Toți și-au folosit laboratoarele (secrete) pentru a inventa un virus, cu care să manipuleze planeta.

4) Coronavirusul e instrumentul unei perfide „selecții” nenaturale: s-a hotărît decimarea bătrînilor, pentru a da lumea pe mîna noii generații, mai ușor manevrabile, mai armonios integrată exigențelor „postmoderne”. Se urmărește destabilizarea conceptului (obosit) de „autoritate”, scoaterea din joc a reflexelor (capitaliste) care sufocă mersul spre viitor.

5) Variantă autohtonă: pandemia e un complot universal împotriva României și a Bisericii Ortodoxe. „Străinii” și ideologii secularizării au găsit, în sfîrșit, rețeta victoriei. Se urmărește ștergerea de pe hartă a țării noastre și instaurarea ateismului „științific”.

6) A se slăbi! Numai proștii iau în serios tapajul mediatic al „amenințării” cu COVID-19! În realitate, virusul nu există, totul e o făcătură. Dacă ținem la libertatea noastră, trebuie să trăim ca și pînă acum, fără griji, fără „măsuri” de protecție, fără să ne lăsăm păcăliți de sumedenia de „specialiști”, care vor să ne încalece!

Dacă e să găsim „tartorii” feluritelor scenarii de mai sus, avem de unde alege… Eu, unul, înclin mai degrabă spre punctele 1 și 2. Existența virusului e o evidență la nivel mondial, iar răspunsul rațional, fără excese de panică, la această evidență e să ne conformăm recomandărilor propuse de specialiști.

În rest, avem de a face cu „echipe” de tot soiul, colorate ideologic, patriotic, electoral, utopic, mistic, comic, juridic, fudul, mediatic (rating pe bază de breaking) ș.a.m.d. În multe cazuri, aș îndrăzni să vorbesc și despre prostie. În altele, de lichelism oportunist. „Conspiraționiștii” se recoltează din ambele tabere, uneori combinate. Cutare actor, cu o binemeritată carieră în zona pantomimei (care n-are nevoie de vorbe), s-a lăsat năpădit, compensatoriu, de verbiajul unui propagandist pășunist, cu vocație de sfînt războinic. Un politician incert, nu lipsit de inteligență și talent literar, devine un caz de manual despre cum poate fi dizolvată orice înzestrare naturală prin egolatrie și poftă de relevanță publică fie și nătîngă. Un alt (fost) politician vrea să se relanseze pe scena publică înghițind virusul pentru a dovedi, astfel, că virusul cu pricina nu există și că, admițînd că ar exista, el, singurul liberal adevărat, e nemuritor. Opoziția, hăituită de perspectiva alegerilor, pune, în chip iresponsabil, piedici „juridice” eforturilor pe care le face guvernarea pentru a depăși criza. Și asta pe baza competențelor juridice ale unor „personalități” din sînul ei, care și-au luat licența în materie ba la 29 de ani, ba la 42, ba la 57 (prin „învățămînt la distanță”), după studii aproximative și „cariere” misterios-pestrițe. Nu intrăm, acum, în alte detalii de natură să stîrnească indignare și melancolie (primari liberali care pică bacalaureatul la 42 de ani, parlamentari agramați, șmecherași guralivi, băieți de gașcă, toți ajunși să ne „reprezinte” și să ne conducă). Pe de altă parte, sînt mai înțelegător cu tatonările guvenamentale, decise să ajute, decît cu bombăneala Opoziției, preocupată doar să-și coafeze imaginea electorală. Nu mai vorbesc de fasoanele Avocatei Poporului, care luptă aprig pentru drepturile fundamentale ale omului, cum ar fi, se pare, dreptul de a muri liber, nu „încarcerat” prin spitale, dreptul de a hotărî singur cînd se poate dispensa de medici și de masca de protecție, pe scurt, dreptul de a se purta cu boala și cu dreptul la viață al celorlalți cum îi trece prin cap.

În încheiere, un sfat pentru „negaționiști”, adică pentru cei care contestă existența reală a virusului și, deci, necesitatea unor măsuri de apărare împotriva lui: să-și amintească de celebrul pariu al lui Pascal (vezi Google…). Faimosul gînditor francez, vorbind despre raportarea noastră la existența lui Dumnezeu, ne invita să facem un pariu: să pariem fie pe existența, fie pe inexistența Lui. Or – spunea Pascal –, dacă Dumnezeu nu există, nici credinciosul, nici necredinciosul nu au mare lucru de pierdut prin pariul lor. Dar dacă Dumnezeu există și noi am pariat pe existența Lui, sîntem cîștigători pe toate planurile, în vreme ce aceia care au pariat pe inexistența Lui sînt într-o gravă și definitivă pierdere! Așadar (scuzați picajul…): dacă virusul COVID-19 nu există și noi, crezînd în prezența lui, sîntem precauți, n-avem nimic de pierdut. În schimb, dacă virusul există și noi ignorăm, iresponsabil, existența lui, am încurcat-o! Asta e tot, stimați concetățeni!