Toți ne închipuim că viața cotidiană a demnitarului e un amestec anost de administrație, protocol, demagogie și ștaif birocratic. În realitate, există și anecdotică, stupori, tembelisme de tot soiul, exasperări și candori, istericale și hohote de rîs. Dar despre ele nu se prea vorbește: nu „cadrează” cu gravitatea funcției, cu pompa fotoliului ministerial, cu „seriozitatea” programului politic… Doar uneori, prin tabloide sau chiar prin publicații mai pretențioase, cîte un gazetar șmecher face să circule știri picante, cu oarecare potențial de divertisment ironic. Dar ce se adună, de-a lungul unui mandat ministerial, prin sertarele de cabinet nu e, îndeobște, accesibil publicului, decît prin eventuala indiscreție a „înscăunatului”. Sau, ca în cazul meu, prin retrospecție memorialistică.

Un capitol aparte este acela al corespondenței. Orice demnitar primește zilnic scrisori de tot soiul: cereri, reclamații, sfaturi, pile, propuneri strategice, invective, dar și „intervenții” greu de clasat, grobiene sau candide, de la autori anonimi, dar și de la personaje cunoscute care, dintr-odată, vor să se „implice” sau, pur și simplu, să se afle în treabă… Cutare vrea să te avertizeze, în numele expertizei proprii, asupra problematicii acute a domeniului, cutare vrea să te ajute discret, cutare te lingușește amical și realizează brusc că ți-ar putea fi de mare folos în vreo funcție de ambasador, consul, consilier etc. Am deja o colecție interesantă de asemenea misive. Dar am și „documente” mai puțin previzibile tematic. Cu ani în urmă, am publicat, în revista Plai cu boi, cîteva mostre din perioada angajării mele la Ministerul Culturii. Acum, cînd – cu ajutorul carantinei – am timp să fac ordine în haosul arhivei proprii, am dat peste o mulțime de episoade uitate din „bucătăria” fotoliului de la Externe. Pentru amuzament – binevenit, poate, mai ales în vremuri de nevroză colectivă –, ofer cititorilor textul unei epistole care a fost înregistrată la cabinetul meu în februarie 1999, adică la vreo două luni după ce ajunsesem „titular”. Autorul, căruia nu are rost să-i dau numele, era un cetățean din Slatina-Olt. Reproduc fidel documentul, respectîndu-i limbajul, topica și gramatica. Iată:

 

Domnule Ministru,

Am expediat o scrisoare către Ambasada Spaniei de la București, dar, din păca-te (da, cum vedeți, „păca-te”, n.m., A.P.) nu am primit nici un răspuns din partea dînșilor și anume.

Le-am cerut să-mi răspundă la scrisoarea mea, și anume ce adresă are canalul de TV, TVE-INTERNACIONAL, pentru a expedia scrisori s-au cole-te poștale prezentatoarei de TV JOSE TOLEDO, dar nu am primit nici un răspuns.

Domnule Ministru va rog frumos să mă ajuta-ți și pe mine, și anume, ce adresă are Ambasada Română din Madrid s-au faxul.

Domnule Ministru am să încerc să aflu adresa canalului de TV, TVE-INTERNACIONAL, adresîndu-mă printr-o scrisoare Domnului Ambasador al României de la Madrid.

Domnule Ministru vă rog frumos să mă ajuta-ți și pe mine, vă rog din suflet ajuta-ți-mă.

Recunosc în fața dv. și în fața lui Dumnezeu că m-am îndrăgostit de prezentatoarea spaniolă JOSE TOLEDO.

Nu sînte-ți obligat să-mi răspunde-ți la această scrisoare, rămîne la aprecierea dv.

Care este adresa exactă al Ministerului Afacerilor Externe.

Domnule Ministru să vă de-a Dumnezeu sănăta-te și Dumnezeu să vă binecuvînteze.

Cu o deosebită sincerita-te un admirator al prezentatoarei spaniole JOSE TOLEDO.

(urmează semnătura)

 

Cum vedeți, politica externă are mult mai multe dimensiuni decît se crede îndeobște, iar ministrului în exercițiu i se cer solicitudine, empatie și eficacitate dincolo de previzibilul activităților curente…