Note, stări, zile

Septembrie 2019

Ion Vianu, în trecere prin București, mi-a făcut plăcerea să-mi dăruiască ultima lui carte apărută, anul trecut, la Editura Polirom (Între violență și compasiune. Amintirile unui psihiatru). Am citit-o cu lăcomie și, de-atunci, mă simt zilnic vinovat că amîn să scriu despre ea. Dar nu amîn, cum mi se întîmplă, uneori, din demobilizare contextuală, din oboseală sau din nevolnicie presenilă, ci pentru că mă simt sincer intimidat de bogăția generoasă a textului, deopotrivă subtil și comunicativ, multicolor și armonios, traumatizant și vindecător. Cartea are de toate: memorialistică, istorie culturală, socială și politică, experiențe terapeutice din țară și din străinătate, reflecție antropologică, construcție și confesiune, elaborare complexă și nemijlocire cordială, interogativitate și tatonare a soluției. Pînă la urmă tot o să scriu, sper, deși am mai degrabă impulsul de a oferi cititorilor o amplă selecție de citate. Cu unul aș începe, deja, acum: „Mi-a telefonat Nichita Stănescu într-o zi, prin anii ’70. «Ce mai faci?», m a întrebat. «Nu-mi spune că ești nebun», a continuat înainte să-i dau un răspuns, «fiindcă știu deja asta. Spune-mi altceva despre tine»… Avea dreptate Nichita. Viața obișnuită este pasionată, confuză, violentă, «plină de zgomot și furie». Sînt «Povestiri(le) despre nebunia obișnuită», Tales of Ordinary Madness, ca ale lui Charles Bukowski. Iar nebunia clinică, «marea» nebunie, este excesul celei dintîi. Studiul nebuniei «clinice» trebuie să înceapă cu studiul nebuniei ordinare…“ (p. 156). O lectură pripită va invoca opinia comună privind dezordinea curentă (și recunoscută) a cotidianului. Lumea e „căzută“, plină de sminteală, nesistematizabilă. Dar Ion Vianu trimite mai departe și mai în adînc. Spre „nebunia“ restauratoare a creativității, dar și spre patologia ființei create, spre teologia rătăcirii și a pedepsei. Iar lucrurile nu stau pe loc, ci par să evolueze, epidemic, spre un derapaj sporit. Ca într-un faimos pasaj din Sf. Antonie cel Mare: „Avva Antonie a zis: Se apropie vremea cînd oamenii vor înnebuni, iar dacă vor vedea pe cineva sănătos la minte, se vor năpusti asupra lui strigîndu-i: «Ești nebun», pentru că nu-i ca ei“. Sînt cuvinte din secolul III-IV d.Hr. (cf. Patericul sau Apoftegmele Părinților din pustiu, Polirom, 2007, p. 49). Nu pot decît să-i fiu recunoscător lui Ion Vianu pentru larga deschidere a meditației sale. O dovadă că nu poți practica nici o tehnică a vindecării fără a adăuga dimensiunii „specializate“ a meseriei nimbul salutar al culturii mari, al sondajului în absolut, al căutării neodihnite.

…Și pentru că veni vorba de Pateric, o carte mai „omenească“ decît crede dăscălimea așezată comod și definitiv în solemnitatea „citatului“ revelator. O carte nu lipsită, pe alocuri, de umor. Iată: „Odată, avva Iosif s-a îmbolnăvit și a trimis după avva Teodor, zicînd: «Vino să te văd înainte să ies din trup». Era pe la mijlocul săptămînii. Avva Teodor nu s-a dus, dar a trimis răspuns: «Dacă rămîi în viață pînă sîmbătă, vin; dacă pleci, ne vedem pe lumea cealalt㻓 (op. cit. p. 146).

20 octombrie 2019

Pe la jumătatea lunii trecute, am publicat, în revista Dilema veche, două articole despre supraabundența – unică în lume, cred – a candidaților la președinția României („O țară de președinți“). Făceam, rapid, și portretele unora dintre combatanți. Printre ei, inevitabil, și dl Theodor Paleologu. Aflu, contrariat, nu fără o legitimă iritare, că o parte a textului meu, însoțită de o fotografie, a fost pusă în circulație pe Facebook, ceea ce mă transformă, fără voia mea, în „agent electoral“. Nu retrag nimic din bunele mele cuvinte despre Theodor Paleologu, dar nu mi se pare corectă manipularea unui fragment de articol orientat spre altă miză, pentru a-l face să sune drept argument de campanie. M-am trezit, astfel, înregimentat într-un „război“ din care nu am ales (încă) să fac parte. Îi doresc succes dlui Paleologu, dar îi rog pe responsabilii campaniei sale să nu se mai folosească „strategic“ de „arme“ sustrase din arsenalul (dezinteresat) al cîte unui publicist de ocazie…